Ingineria Sistemelor Tehnico Economice

Introducere

Sursa principală a gândirii ştiinţifice nu este un scop exterior

către care trebuie să tinzi, ci plăcerea de a cugeta.

Albert Einstein

Fiabilitatea sistemelor flexibile de fabricaţie implică o problematică largă şi o serie de situaţii, puncte de vedere privind starea de funcţionare a sistemului. Diversele orientări calitative privind fiabilitatea, ce pot să apară, ţin de necesitatea de moment sau pentru un anumit termen în determinarea unor situaţii impuse de o necesitate informaţională, economică, de decizie, etc. Determinarea fiabilităţii sistemului şi a parametrilor de evoluţie a acesteia reprezintă o etapă în dezvoltarea unui sistem flexibil de fabricaţie capabil să realizeze cu costuri minime producţia planificată şi nu numai. Fabricaţia flexibilă implică costuri mari, costuri ce impun o proiectare şi o planificare judicioasă a tehnologiilor folosite, a fluxurilor tehnologice, a seturilor de repere care se prelucrează. Ori în aceste etape se impune corelarea unor aspecte ce ţin de fabricaţia flexibilă – număr de repere şi utilaje, timpi de prelucrare, flexibilitate, costuri - cu fiabilitatea subsistemelor, inclusiv a sistemului ca întreg.

În prima parte a acestei lucrări, care cuprinde capitolele unu, doi şi trei au fost tratate o serie de aspecte ce ţin de fabricaţia flexibilă cum ar fi definirea acestora, apariţia şi dezvoltarea, aspecte generale privind sistemele de fabricaţie, tipuri de sisteme de flexibile fabricaţie, concepte noi în fabricaţia flexibilă – sisteme de fabricaţie holonice, fabricaţia agilă, întreprinderi fractale, sisteme de fabricaţie biologice.

Partea a doua a acestei lucrări cuprinde aspecte legate de fiabilitate în general şi fiabilitatea sistemelor în particular. Au fost tratate teme ca concepte de fiabilitate a unui produs, defecte şi defectări, întreţinerea sistemelor, creşterea capacităţii de reparare a sistemelor, implicaţiile economice ale fiabilităţii. Au fost tratate, de asemenea, aspecte legate de parametrii de fiabilitate, cum ar fi funcţii de fiabilitate şi disponibilitate, legi de distribuţie specifice fiabilităţii, determinarea fiabilităţii produselor complexe, modele şi metode folosite în calculul fiabilităţii sistemelor. Acestei părţi i s-au alocat capitolele patru, cinci şi şase.

În partea a treia a acestei lucrări, care include capitolele şapte şi opt, a fost tratată problematica fiabilităţii sistemelor flexibile de fabricaţie din două puncte de vedere.

Punctul de vederea prin care este privită în această lucrare fiabilitatea sistemelor flexibile de fabricaţie este acela că este o stare de funcţionare a sistemului la un moment dat, stare ce nu ţine cont de viteza de desfăşurare a proceselor de fabricaţie. În acest sens am realizat un algoritm de determinare a fluxurilor potenţiale din sistem folosind un algoritm bazat pe matrici, în care se determină toate potenţialele fluxuri – legături minimale în care pot exista la un moment dat produse.

Un alt punct de vedere legat de fiabilitatea sistemelor flexibile de fabricaţie tratat în această lucrare priveşte sistemul ca un set de procese ce se desfăşoară lent. În această situaţie fiabilitatea sistemului depinde de fiabilitatea utilajelor sau modulelor de fabricaţie, de densitatea fluxurilor de prelucrare ale reperelor, de timpii disponibili ai modulelor şi de prelucrare a reperelor şi de poziţia modulelor în cadrul fluxurilor de fabricaţie.

Tot aici s-a tratat şi influenţa pe care o au fiabilităţile modulelor şi sarcina de producţie asupra fiabilităţii sistemului, definindu-se pentru aceasta factorul de fiabilitate, ca cărui valoare este o consecinţă a linearităţii acestei influenţe, linearitate demonstrată în cadrul ultimului capitol al lucrării. Pentru calculul acestui tip de fiabilitate, denumit în lucrare fiabilitate dinamică, s-a utilizat metoda de simulare Monte Carlo, pentru care s-a realizat un program complex de calcul.

La finalul ultimului capitol s-au tratat câteva aspecte legate de optimizarea fiabilităţii sistemelor flexibile de fabricaţie, nu numai din perspectiva cantitativă a fiabilităţii ci şi din perspectiva costurilor şi beneficiilor. Pe lângă metodele de creştere a fiabilităţii sistemelor, clasice, tratate aici, şi numim metodele mentenanţei şi redundanţei, a fost introdusă o metodă originală de optimizare sub denumirea dinamica fluxurilor. În cadrul acestei metode au fost identificate două modalităţi de optimizare: metoda fluxurilor total redundante, respectiv a fluxurilor parţial redundante, fiecare implicând o serie proprie de costuri.

Datorită complexităţii acestei metode de optimizare a fost aleasă o metodă originală de abordare a optimizării, aceea prin intermediul agenţilor inteligenţi.