Piața Comună

2. Piaţa Comună

Aspecte teoretice

Spre deosebire de uniunea vamală, piaţa comună implică nu numai integrarea pieţei

bunurilor prin liberalizarea comerţului, ci şi integrarea pieţei serviciilor şi a factorilor de

producţie, prin eliminarea obstacolelor în calea liberei circulaţii a acestora în interiorul zonei

respective. Motivele pentru crearea pieţei comune sunt legate de speranţa creşterii eficienţei

alocării resurselor în urma liberei circulaţii a capitalului şi forţei de muncă dinspre sectoarele cu

productivitate scăzută, către cele cu productivitate ridicată.

Teoria pieţei comune a cunoscut o mai slabă dezvoltare decât teoria uniunii vamale sau cea

a uniunii economice şi monetare. Analiza integrării pieţei factorilor de producţie este puţin

prezentă în literatura de specialitate. Pot fi reţinute preocupările lui Wooton (1988), Jovanovic

(1992), Ulff-Moller Nielsen (1992) şi Michael (1992).

Wooton a fost preocupat de beneficiile pe care ţările membre le-ar obţine dacă ar evolua de

la uniunea vamală la piaţa comună şi a ajuns la concluzia că acestea depind de nivelul tarifului

extern comun. Ajustarea acestuia la un nivel corespunzător poate determina creşterea bunăstării.

Michael demonstrează că acest lucru nu este suficient. El consideră că beneficiile de care vorbea

Wooton pot fi obţinute numai dacă ratele impozitului pe venitul factorilor de producţie sunt egale

între ţările membre ale spaţiului respectiv. Cu alte cuvinte, armonizarea fiscală în interiorul unei

pieţe comune este o necesitate.

Piaţa Unică Europeană

Menţionat şi în Tratatul de la Paris (1951) instituind Comunitatea Europeană a Cărbunelui

şi Oţelului, conceptul de piaţă comună a fost consacrat prin Tratatul de la Roma şi definit prin

prisma celor patru libertăţi fundamentale. Articolul 3 al Tratatului făcea referire la eliminarea

obstacolelor din calea liberei circulaţii a persoanelor, serviciilor şi capitalurilor, iar articolul 8

stabilea realizarea treptată a pieţei comune, pe parcursul unei perioade de 12 ani. Acest obiectiv

nu a fost atins însă la termenul stabilit, aşa cum fusese cazul cu uniunea vamală. Progresele în

această direcţie au fost reduse, în special din cauza dificultăţii eliminării unui mare număr de

bariere netarifare din calea liberului schimb. Reglementările naţionale destinate să protejeze

consumatorul, sănătatea publică sau mediul au fost bariere importante în calea liberei circulaţii a

bunurilor, serviciilor şi factorilor de producţie. Deşi uniunea vamală prevăzută prin Tratatul de la

Roma fusese definitivată încă din 1968, rămâneau numeroase alte probleme în calea liberei

circulaţii a mărfurilor: TVA diferit ca nivel de la o ţară la alta, ceea ce implica menţinerea

controalelor la frontieră, intensificarea protecţionismului prin instituirea unor norme tehnice,

condiţii de reciprocitate, certificarea originii mărfurilor etc. Perioada de după eliminarea taxelor

vamale a fost marcată de dificultăţile structurale înregistrate de economia europeană, care au dus

la scăderea creşterii economice şi la relansarea practicilor protecţioniste. Ulterior, în urma

semnalelor de alarmă trase de mai multe studii cu privire la pierderile înregistrate prin

menţinerea acestor bariere, oficialii europeni au făcut eforturi pentru armonizarea normelor

tehnice, fiscale şi de altă natură, la nivelul tuturor statelor membre. Deşi s-au înregistrat anumite

progrese în timp, procesul nu este nici în prezent pe deplin încheiat.