Planificare și Prognoza

CAPITOLUL I FUNDAMENTELE TEORETICE ALE PREVIZIUNII MACROECONOMICE

Obiectivele capitolului:

- Înţelegerea sensului şi rolului previziunii economice;

- Stabilirea principalelor curente şi tendinţe în gândirea previzională;

- Cunoaşterea celor mai generale principii care stau la baza activităţii previzionale în economie;

- Evoluţia demersurilor pentru segmentarea previziunii economice.

1.1 Economia naţională ca sistem

Multitudinea definiţiilor date conceptului de sistem poate fi generalizată astfel: fie P o proprietate oarecare, R o relaţie, M o mulţime de elemente. Dacă în mulţimea M se constată o relaţie R, aceasta nu înseamnă că M va reprezenta obligatoriu un sistem. Însuşirea care va face din un sistem este aceea în raport cu care pe elementele M se realizează o relaţie care ne interesează. Aceasta ne spune că relaţia R trebuie să conţină o proprietate stabilită dinainte. Astfel, ajungem la următoarea definiţie: o mulţime M formează un sistem dacă pe ea se realizează o relaţie R, predeterminată, cu proprietăţi fixate P .

În limbajul comun, "un «sistem» înseamnă o grupare de elemente componente care acţionează împreună în vederea atingerii unui obiectiv comun" .

Printre sistemele cu un grad de complexitate foarte ridicat se află şi sistemul economie naţională. De obicei, economia naţională este definită ca un ansamblu de activităţi economico- sociale privite în unitatea şi interdependenţele lor dinamice, în strânsă legătură cu natura înconjurătoare, care se desfăşoară în cadrul naţional-statal, istoriceşte constituit. Rostul fiecărei economii naţionale este să asigure bunurile economice care satisfac trebuinţele oamenilor.

Economia naţională modernă constituie un mecanism complex format dintr-o multitudine de unităţi economice, ramuri şi subramuri, unităţi administrativ-teritoriale între care există strânse legături de interdependenţă ca rezultat al diviziunii sociale a muncii.

Pentru ca o întreprindere sau o ramură să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii normale este necesar ca alte unităţi economice sau alte ramuri să-i furnizeze mijloacele de producţie necesare şi să-i absoarbă produsele, realizându-se astfel circuitul continuu al reproducţiei. Tot astfel, activităţile economice din diferite judeţe, localităţi, sunt legate între ele prin strânse relaţii de schimb integrându-se astfel într-un proces complex ce cuprinde întreaga ţară.

Existenţa acestor legături, a acestor interdependenţe dintre unităţi, ramuri şi subramuri, unităţi administrativ-teritoriale, determină caracterul complex al economiei şi impune cu necesitate asigurarea unor orientări, a unor ordonări a fluxurilor economice la nivelul economiei.

Practic, sistemul economiei naţionale se caracterizează prin trei trăsături:

-structura;

-funcţionalitatea;

-comportamentul.

Structura este dată de mulţimea elementelor/componentelor sale şi, îndeosebi, de relaţiile dintre acestea. Principalele componente sunt:

1) Resursele umane în ansamblu, din care forţa de muncă, atât sub aspect cantitativ, cât şi calitativ, ca nivel, compoziţie pe sexe, vârste, medii sociale (urban, rural), niveluri de pregătire, ocupaţii pe domenii de activitate, precum şi mişcarea migratoare.

2) Resursele materiale naturale - bogăţiile solului şi subsolului, inclusiv apele şi fauna, atât cele folosite cât şi cele aflate în rezervă.

3) Resursele naturale acumulate, formate din maşini, agregate, instalaţii, drumuri, autostrăzi, căi ferate, lucrări de artă (poduri, viaducte, apeducte), clădiri şi alte construcţii, atât cele aflate în folosinţă, cât şi cele în conservare, care fac obiectul patrimoniului naţional.

4) Ansamblul de cunoştinţe acumulate şi potenţialul educaţional şi de creaţie ştiinţifică existente la un moment dat într-o economie naţională.

5) Resursele financiare şi valutare ale ţării, precum şi calitatea operaţiunilor realizate cu acestea, oglindite de principalele balanţe financiare – bugetul statului şi balanţa de plăţi externe, de cursul de schimb al monedei naţionale etc.

6) Mediul ambiant natural şi calitatea acestuia, expresie a interacţiunii dintre factorii tehnico- economici şi cei ecologici, precum şi capacitatea de combatere a poluării.

7) Ramurile, subramurile economiei ca expresie a diviziunii sociale a muncii în conexiune cu resursele antrenate în circuitul economic.

8) Regiunile, zonele în care se desfăşoară activităţile economice şi sociale ca expresie a diviziunii teritoriale a muncii, precum şi relaţiile dintre acestea.

9) Modul şi gradul de satisfacere a trebuinţelor individuale şi sociale ale membrilor societăţii.

Funcţionalitatea sistemului economiei naţionale constă în acţiunea componentelor/subsistemelor sale sub influenţa factorilor obiectivi şi subiectivi, a legilor economice, ca expresie a factorilor obiectivi (ex. legea înclinaţiei marginale spre consum) şi a deciziilor autorităţilor centrale şi locale, ca expresie a factorilor subiectivi.

Acţiunea interconectată a elementelor sale se concretizează în starea de coerenţă şi gradul de eficienţă ale economiei naţionale, rezultat al autoreglării şi reglării acesteia .1

Comportamentul economiei naţionale exprimă modificarea componentelor sale ca efect al influenţei factorilor de intrare (producţia şi importul) şi de ieşire (consumul final, formarea brută de capital şi exportul), precum şi al influenţei unor factori exteriori sistemului, cum sunt: conjunctura politică internă şi internaţională, starea mediului ambiant din ţările limitrofe etc.

1.2. Previziunea, componenta esenţială a conducerii macroeconomice. Delimitări conceptuale

A utiliza resursele în cea mai adecvată formă, a concepe şi realiza un model eficient al raportului dintre resurse şi nevoi, a prognoza evoluţia acestui raport şi a găsi căile optimizării lui este o ştiinţă, ştiinţa economică.

Ridicarea problemelor conducerii a fost generată din necesitatea de a se identifica funcţiile şi principiile de desfăşurare a unei activităţi economice cât mai eficiente. Cu alte cuvinte, ştiinţa conducerii identifică şi cercetează principiile generale ce stau la baza îndrumării, orientării activităţii economice şi sociale, elaborează un sistem de metode şi tehnici de lucru care să permită utilizarea în practică a acestor funcţii şi principii.