Politica Monetară

Politica monetara consta în actiunea globala, exercitata prin manevrarea variabilelor monetare, asupra principalelor variabile economice: nivelul preturilor, produsul intern brut, gradul de ocupare a mîinii de lucru (rata somajului), soldul balantei de plati externe etc. Aceasta actiune se realizeaza, asadar, prin intermediul variabilelor monetare, adica a unor variabile care sunt ele însele greu de controlat, dar pe care banca centrala îsi propune totusi sa le influenteze. Variabilele monetare despre care este vorba sunt: agregatele monetare si ale creditului, rata dobânzii si cursul de schimb. Nivele-tinta stabilite în legatura cu aceste variabile constituie asa-numitele „obiectivele intermediare” ale politicii monetare.

Deoarece aceste „obiective intermediare” sunt destul de diverse, iar capacitatea bancii centrale de a actiona asupra lor este diferita de la un caz la altul, este necesara alegerea, din rândul acestora, a unor „obiective operationale”, adica a unor variabile monetare pe care banca centrala le poate influenta în mod relativ eficace cu ajutorul instrumentelor de care dispune. Astfel, „baza monetara exogena” sau rata dobânzii de pe piata interbancara sunt variabile care se afla în mai mare masura sub incidenta actiunii bancii centrale, decât, de exemplu, agregatul monetar M3 sau rata dobânzii la împrumuturile obligatare.

În fine, autoritatile monetare dispun de anumite „instrumente”, adica de metode, procedee, tehnici etc., care le permit sa actioneze asupra marimii si dinamicii variabilelor monetare pe care le vizeaza. Unele dintre aceste instrumente sunt directe si de natura administrativa (controlul creditelor, controlul valutar etc.), însa, la ora actuala, se considera, în general, ca instrumentele politicii monetare trebuie sa aiba un caracter indirect, adica sa se bazeze pe mecanisme care prezerva actiunea legilor pietei si lasa sa subziste o anumita capacitate de adaptare a sistemului bancar comercial.

Politica monetara se înfaptuieste, deci, cu ajutorul unor instrumente; ea are în vedere, în mod nemijlocit, unele obiective operationale, a caror realizare produce, la rândul sau, anumite efecte asupra obiectivelor intermediare, ceea ce permite atingerea unor obiective finale (fig. nr. 1):

Fig. nr.1: Schema generala a politicii monetare

Raporturile dintre aceste elemente sunt prezentate în mod detaliat în tab. nr.1:

Tab. nr. 1: Elementele politicii monetare

Instrumente Obiective Obiective Obiective

operationale intermediare finale

Open

market Rata dobânzii Rata dobânzii pe Nivelul preturilor

Rescont de pe piata termen scurt

Rezerve monetara Marimea PIB (rata de obligatorii (interbancara) Rata dobânzii pe crestere)

termen lung

Plafonarea

creditului Gradul de ocupare a mâinii

Agregatele de lucru (Rata somajului)

Controlul monetare M1, M2,

direct al M3, M4 etc.

ratei dobânzii Baza monetara Volumul creditului

exogena

Controlul Cursul de schimb Pozitia BP (Echilibrul extern)

valutar

. 7.1 Obiectivele politicii monetare

Banca centrala este unul dintre cei mai puternici actori ai vietii economice. De aceea, politica pe care o duce este extrem de importanta, atât în raport cu realizarea diverselor obiective ale politicii macroeconomice (crestere economica, grad ridicat de ocupare a mâinii de lucru, stabilitatea preturilor, echilibrul balantei de plati), cât si în raport cu politicile duse de ceilalti actori de pe scena macroeconomica (guvern, uniuni profesionale, sindicate, institutii europene sau supranationale etc.).

Obiectivul actual al politicii monetare este, în cazul majoritatii bancilor centrale importante din lume, combaterea inflatiei, adica asigurarea stabilitatii preturilor. Însa, atât obiectivele, cât si instrumentele politicii monetare au evoluat în cursul timpului. Într-adevar, pâna la începutul anilor ’80, în tarile occidentale, politicile economice au fost, de regula, de tip neo-keynesian, bazându-se pe ceea ce în epoca s-a numit o „politica monetara activa”. În cadrul unei asemenea politici, rolul bancii centrale este de a furniza lichiditatile necesare pentru relansarea activitatii economice, iar principalul instrument folosit pentru asigurarea acestei cresteri a masei monetare este refinantarea bancilor comerciale. De la începutul anilor ’80, „politica monetara activa” a fost pusa însa tot mai mult sub semnul întrebarii si înlocuita cu asa-numita „noua politica monetara”. Aceasta se caracterizeaza prin cresterea importantei acordate obiectivului asigurarii stabilitatii preturilor, adica printr-o inversare a prioritatilor în raport cu „politica monetara activa”.

6.1.1 Modelul general al politicii monetare

La ora actuala, modalitatea consacrata de a descrie formal politica monetara dusa de banca centrala este scrierea unei „functii de bunastare sociala”. Aceasta este reprezentata, de obicei, sub forma urmatoarei functii-obiectiv (functie de reactie), pe care banca centrala urmareste sa o minimizeze: