Protecție Socială și Asigurări

DEFINIREA SI DELIMITAREA TERMENILOR DE SARACIE, CONCEPTE ASOCIATE, INDICATORI DE MASURARE

1. Definirea si delimitarea termenului de saracie

Din timpurile cele mai îndepărtate, toate societăţile s-au confruntat cu fenomenul sărăciei, dar in ultimele decenii acest flagel a devenit tot mai acut. Odată cu cronicizarea sărăciei au apărut si preocupări ale diferitelor guverne in combaterea sa.

După sfârşitul celui de-al doilea război mondial, sărăcia a regresat destul de mult; in tarile industrializate, treizeci de ani de prosperitate au făcut sa se creadă ca acest flagel era pe cale de dispariţie. Dar odată cu declanşarea crizei economice mondiale, fenomenul noii sărăciri a găsit un teren propice de dezvoltare.

Este unanim recunoscut faptul ca sărăcia este larg răspândita astăzi in întreaga lume si constituie problema majora a societăţii noastre. De aceea, lupta împotriva diferitelor manifestări ale sărăciei ar trebui sa fie pentru fiecare dintre noi o miza esenţiala pentru viitor.

Interesul pentru studiul sărăciei izvorăşte din convingerea tot mai mare a specialiştilor in probleme economice ca sărăcia nu este doar o consecinţa, ci este o premisa mai mult sau mai puţin defavorabila a creşterii economice. De aceea, scopul dezvoltării nu este numai creşterea producţiei, ci modificarea repartiţiei acestei producţii in aşa fel încât, prin aceasta, sa se amelioreze condiţiile de viata ale indivizilor din cadrul societăţii.

Definirea cat mai exacta a sărăciei are o importanta covârşitoare atât pentru cunoaşterea proporţiilor sale, a cauzelor si fenomenelor care o generează, cat si pentru stabilirea masurilor de combatere. In acest sens, o buna definire a sărăciei condiţionează nu numai înălţimea pragului de sărăcie, deci proporţia populaţiei sărace, dar si creşterea economica .

O supraestimare a sărăciei ar conduce la alocarea de resurse unei populaţii care nu este integral îndreptăţită sa primească protecţie sociala, ca si populaţia realmente săraca, in loc ca aceste resurse sa favorizeze dezvoltarea - singura cale de combatere a sărăciei; când vorbim de dezvoltare, nu ne referim doar la creşterea producţiei - ca singura cale de combatere a sărăciei, ci, pornind de la multitudinea de aspecte ale sărăciei, pentru căile de combatere avem, in vedere si celelalte elemente privind: locul de munca; stabilitatea veniturilor; condiţiile de locuit; sănătatea; învăţământul etc. Daca definirea sărăciei conduce la subestimarea numărului populaţiei sărace, aceasta înseamnă ca resursele alocate pentru protecţie vor fi insuficiente si o parte a populaţiei va fi lăsata in afara protecţiei sociale, ceea ce ar putea afecta pacea sociala, liniştea necesara asigurării creşterii economice, progresul economic si social.

Întreaga literatura de specialitate din domeniu indica faptul ca sărăcia este un fenomen dinamic, extrem de complex si cu o multitudine de dimensiuni. Anumite categorii de săraci au dispărut, in timp ce altele au apărut. De exemplu, persoanele in vârsta, care au constituit timp îndelungat majoritatea persoanelor sărace, nu sunt intr-o situaţie atât de critica precum cei de acum 20 de ani, căci ele beneficiază de mărirea garanţiei resurselor asigurate prin “minimul de batranete”. In schimb, amplificarea fenomenului de şomaj si prelungirea duratei sale, dificultăţile de inserţie ale tinerilor pe piaţa muncii, creşterea numărului de familii monoparentale conduc la aşa-numitele “noi grupe de populaţie” care se afla in sărăcie.

La întrebarea cum s-a ajuns la o asemenea situaţie, specialiştii au fost de părere ca restructurările din economie impuse de generalizarea progresului tehnologic din ultimii ani si de concurenta internaţionala tot mai dura au condus la suprimarea unor locuri de munca, fără ca altele sa se creeze in număr suficient prin raportare la persoanele care caută sa intre pe piaţa muncii; de aici a rezultat o rata ridicata de şomaj si o prelungire a duratei de inactivitate a persoanelor in special tinere si valide.

Deci, evoluţia situaţiilor de sărăcie este strâns legata de cea a pieţei muncii. Ea depinde de anumite mutaţii sociale care constituie noi factori de sărăcie.

Din alt punct de vedere sunt, in particular, schimbări in funcţionarea si organizarea familiei care conduc la multiplicarea situaţiilor de monoparentalitate, ca si la slăbirea legăturilor comunitare, a solidarităţii, a mobilităţii geografice, urbanizării si individualizării comportamentelor.

Obiectivul principal pentru a putea evalua numărul celor săraci este de a defini sărăcia. Astfel, intr-o abordare conceptuala, prin sărăcie se înţelege ansamblul raporturilor individului cu societatea, iar intr-o abordare operaţionala sunt desemnaţi explicit cei care au nevoie de ajutor din partea societaţii.

Sărăcia este determinata de trei coordonate majore:

a) nivelul venitului,

b) necesitatule minime de viata,

c) nivelul venitului sa se situeze sub nivelul minimului de trai (acesta se va defini pe parcursul prezentului studiu). (…) Efortul de definire a sărăciei, de determinare a nevoilor minime de viata, poate fi finalizat in măsura in care se determina pragurile de sărăcie si in continuare se asigura datele statistice. Numai pe aceste date pot fi determinate numărul de familii si de indivizi care trăiesc in sărăcie, politicile si programele de combatere a acesteia”.

O abordare interdisciplinara a conceptului de sărăcie o realizează Viorel Gheorghe .

Astfel, abordarea psihologica se concentrează asupra efectelor psihologice ale privaţiunii. Acestea includ desconsiderarea propriei persoane, diferite probleme de sănătate mintala, aspiraţii reduse si motivaţie scăzuta etc.

Abordarea sociologica prezintă relaţia dintre individ si societatea in care acesta traiste. In mod special, aceasta se concentrează pe probleme cum ar fi: valorile si normele din societate si efectele lor asupra individului sărac, participarea sa la activităţile comunitaţii si in procesul politic, rolul unui grup de referinţa etc.