Școli de gândire economică contemporane

Curs
9/10 (1 vot)
Ă
Domeniu: Economie
Conține 3 fișiere: pptx
Pagini : 80 în total
Mărime: 2.08MB (arhivat)
Publicat de: Mihai S.
Puncte necesare: 0

Extras din curs

Redactarea unei recenzii pe baza unei lucrări (la alegere) scrise de un reprezentant al unei școli de gândire economică studiată pe acest semestru.

ȘGE reprezintă mişcarea ştiinţifică grupând un număr de adepţi în jurul unui program de cercetare;

Programul de cercetare, de la care se revendică mai mulți autori, cuprinde o serie de idei-cheie, pe care adepții le susţin şi le apără de adversari;

Programul de cercetare cuprinde:

corpusul teoretic - teoria economică

metoda de cercetare

scopul

viziunea.

O ȘGE poate exista în același timp cu una sau mai multe ȘGE.

Mentorul este «omul cu ideea», adică fondatorul «programului de cercetare» și al școlii de gândire economică;

Fiecare școala de gândire economică se revendică de la unul sau de la câțiva autori și de la opera lor.

Mentorul, în plan mediac, formatorul de opinii, este înțeleptul, sfătuitorul, educatorul, etalonul în mediul profesional - generator al unui curent de idei;

Discipolul este dezvoltatorul cercetărilor magistrului. Discipolul adoptă, urmează și continuă «programul de cercetare» al fondatorului de școală.

Relația dintre mentor și discipol se bazează pe transferul de informații și pe schimbul de idei, generatoare de noi descoperiri;

Relația dintre mentor și discipol este, de obicei, informală, bazată pe afinități științifice și pe încredere;

Mentorul și discipolul alcătuiesc un arhetip al cercetării științifice, esențial în definirea ȘGE, recunosc și împărtășesc aceeași tradiție intelectuală.

Conținut arhivă zip

  • 1. Premiul Nobel pentru economie_an 1.pptx
  • 2. Colocviul Lippmann si SMP.pptx
  • 3. Scoala austriaca.pptx

Alții au mai descărcat și

Impactul ecomomic al poluării

1. Introducere Problemele legate de aparitia poluarii nu constituie fenomene cu orice pret. Toate societatile omenesti au luat nastere si s-au...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

Logistică

CURS1. Cap.1. ASPECTE DEFINITORII ALE LOGISTICII 1.1.Conţinutul şi componentele logisticii 1.2.Mixul activităţii logistice 1.3.Conturarea unor...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Școli și curente de gândire economică

Epocile istorice care s-au succedat de-a lungul timpului au dat nastere, in functie de problemele specifice cu care s-au confruntat, unor perioade...

Te-ar putea interesa și

Monetarismul și Politica Monetară în Concepția lui Milton Friedman

Cap.1. MONETARISMUL – notiuni generale 1.1.Definirea monetarismului Monetarismul este un curent de gandire neoliberal care atribuie...

Friedrich List și teoria protecționismului economic național

Friedrich List (1789 - 1846) a fost un economist german si american de seama al secolului al XIX-lea, un critic nationalist/romantic al teoriei...

Doctrine economice - prezentare generală

I.INTRODUCERE IN STUDIUL DOCTRINELOR ECONOMICE LIMBAJUL ECONOMIC SI IMPORTANTA SA In ansamblul sau, societatea se prezinta ca un sistem...

Istoria gândirii economice

1. Istoria gandirii economice: obiectul de studiu. Teorii, doctrine, scoli, curente de gandire economica si etapele determinante ale evolutiei...

Piața resurselor naturale

Notiunea de factor de productie cuprinde totalitatea elementelor care participa la producerea de bunuri si servicii si reprezinta forma economic...

Curente Economice

Introducere Pentru a putea înţelege confruntările de idei ce au loc astazi în cadrul ştiinţelor economice, ca şi tendinţele şi evoluţia...

Doctrine Economice

I.LIMBAJUL ECONOMIC SI IMPORTANTA SA În ansamblul sau, societatea se prezinta ca un sistem social-global, structurat la în subsisteme sociale cu...

Doctrine Economice

I.LIMBAJUL ECONOMIC SI IMPORTANTA SA În ansamblul sau, societatea se prezinta ca un sistem social-global, structurat la în subsisteme sociale cu...

Ai nevoie de altceva?