Structura mecanismului macroeconomic

1. Produsul intern brut (PIB) este principalul agregat în sistemul conturilor naţionale. În funcţie de informaţiile disponibile PIB poate fi evaluat într-o dublă optică : a produsului şi a venitului.

a) Optica producţiei sau a cererii este utilizată atunci când ne interesează contribuţia netă a fiecărui agent economic la producţia finală de bunuri şi servicii. Dacă se însumează cifrele de afaceri (CA) ale tuturor agenţilor economici care îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării se obţine produsul global brut (PGB). Deci: PGB =  CA

Dar, PGB include şi înregistrări repetate. De aceea pentru a evita dublele înregistrări ne folosim de conceptul de valoare adăugată (VA) care reprezintă aportul net al fiecărei firme la producţia naţională. Ea se determină scăzând din cifra de afaceri a întreprinderilor cumpărările lor din exterior (materii prime, combustibil, energie, semifabricate), care constituie consumul intermediar (Ci). VA = CA - Ci Deci : PIB =  VA , sau PIB = PGB - Ci

Deci putem spune că produsul intern brut exprimă mărimea valorii adăugate brute produse în interiorul ţării de către agenţii economici autohtoni şi străini, într-o anumită perioadă de timp (de regulă, un an).

Abordând problematica determinării performanţelor macroeconomice în termeni de circuit, prin prisma fluxurilor de cheltuieli, putem obţine acelaşi rezultat dacă se însumează bunurile finale care nu mai fac obiectul unui consum intermediar în ansamblul considerat şi în perioada considerată. Acestea sunt : PIB = C + G + Ib + EN

În concluzie, totalizând valorile adăugate sau producţiile finale se obţine acelaşi rezultat, adică produsul intern brut, fără să cuprindă înregistrări repetate.

b. Optica venitului sau a repartiţiei defineşte PIB prin prisma abordării fluxurilor de venituri distribuite, aşa cum sunt descrise de conturile de exploatare. Fiecare operaţie de producţie creează o valoare adăugată de unde ia naştere un flux echivalent de venit. Aceste venituri care se constituie sub forma încasărilor nete ale producătorilor revin menajelor, fie sub forma unei plăţi directe (salarii brute, dobânzi brute, rente brute), fie indirect sub formă de profituri brute.

2. Produsul naţional brut (PNB) este principalul indicator folosit de unele organizaţii internaţionale pentru a efectua comparaţii între ţări. El reprezintă valoarea curentă de piaţă a tuturor bunurilor şi serviciilor finale brute produse de agenţii economici naţionali în decursul unei perioade de un an. PNB exprimă de fapt oferta naţională de bunuri şi servicii. PNB se obţine prin scăderea din PIB a valorii producţiei finale brute a agenţilor economici străini ce îşi desfăşoară activitatea în interiorul ţării (MS) şi adăugarea valorii producţiei finale brute a agenţilor economici naţionali ce îşi desfăşoară activitatea în străinătate (MN). Diferenţa între MN şi MS este un sold care poate fi negativ sau pozitiv şi pe care îl notăm cu M. Deci: PNB = PIB  M ; M = MN - MS

În practică, PNB este egal cu PIB majorat cu veniturile factorilor (salarii, dobânzi, dividende, rente şi profituri) primite de la restul lumii şi diminuat cu veniturile factorilor vărsate restului lumii (nerezidenţilor). Dacă aceste venituri nete ale factorilor sunt foarte reduse, cei doi indicatori sunt aproximativ egali (cazul unor ţări dezvoltate).

3. Produsul intern net (PIN) este un agregat net pentru că nu include amortizarea, care nu este un venit al unui factor de producţie, ci o prelevare (un cost economic) destinată compensării uzurii capitalului şi menţinerii capacităţii productive. Putem scrie că produsul intern net este produsul intern brut din care se deduce consumul de capital fix (amortizarea):PIN = PIB - A , sau PIN = C + G + In + EN Produsul intern net ar putea fi definit şi ca sumă a valorilor adăugate nete ale agenţilor economici, care funcţionează în interiorul ţării, într-un an.

4. Produsul naţional net (PNN) este produsul naţional brut minus consumul de capital fix (A):

PNN reprezintă de fapt valoarea netă a bunurilor şi serviciilor finale produsă de agenţii economici naţionali în decursul unui an. Se mai poate obţine scăzând din PIN valoarea netă a producţiei finale a agenţilor străini din ţară şi adăugând valoarea netă a producţiei finale a agenţilor economici din străinătate. PNN = PIN + ( MN - MS )

Întrucât (MN - MS) este tocmai soldul  M , PNN devine PNN = PIN  M Procesele de producţie sunt procese generatoare de venit. O evaluare în preţul pieţei, cum este cazul indicatorilor analizaţi până acum, cuprinde, pe lângă salarii, cotizaţiile sociale (contribuţiile privind asigurările sociale sau pensia suplimentară, contribuţiile privind indemnizaţia de şomaj), profiturile de exploatare ale întreprinderilor, impozite legate de producţie şi de importuri (impozite asupra bunurilor şi serviciilor) percepute de administraţiile publice. Evident, aceste taxe nu sunt venituri ale factorilor.

5. Venitul naţional (VN), în costurile factorilor, este suma veniturilor de producţie (salarii şi venituri salariale, rente şi dobânzi, venitul proprietăţilor, profitul corporaţiilor) încasate de proprietarii factorilor în schimbul resurselor furnizate unităţilor producătoare de bunuri şi servicii. El se determină prin deducerea din produsul naţional net exprimat în preţurile pieţei (PNNpp) a impozitelor indirecte (Ti) şi prin adăugarea subvenţiilor de exploatare plătite de administraţii firmelor (Sv).VN = PNNpp - Ti + Sv Întrucât subvenţiile nu reprezintă altceva decât nişte impozite negative, le putem scădea din taxele indirecte (impozite asupra bunurilor şi serviciilor) pentru a obţine aşa-zisele taxe indirecte nete (Tin). Deci: VN = PNNpp - Tin În principiu, venitul naţional se identifică cu produsul naţional net (PNNpp = VNpp şi PNNpf = VNpf). Într-un sens mai strict, venitul naţional este produsul naţional net exprimat în preţurile factorilor (PNNpp - Tin). De altfel, aşa cum a mai arătat, orice agregat evaluat în preţurile pieţei trebuie diminuat cu taxele indirecte nete pentru a-l reevalua în preţurile factorilor.

1. STRUCTURA MECANISMULUI MACROECONOMIC

Teoria microeconomică studiază:

- deciziile agenţilor economici (persoane sau firme), precum şi interacţiunile acestor decizii pe diverse pieţe.

- efectele reglementărilor adoptate de puterea publică asupra preţurilor şi cantităţilor din bunurile şi serviciile individuale schimbate pe diverse pieţe.

Scopul teoriei microeconomice: explicarea modului de formare a preţurilor pe diverse pieţe, precum şi determinarea cantităţilor de bunuri şi servicii schimbate.

Teoria macroeconomică studiază:

- economia naţională ca un întreg şi conexiunile sale cu economia mondială, precum şi modul în care se formează şi evoluează agregatele macroeconomice.

- efectele pe care le au acţiunile de regle,mentare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficitul bugetului public) asupra veniturilor totale şi ansamblul locurilor de muncă.

Scopul teoriei macroeconomice: explicarea preţurilor medii, precum şi a venitului total, producţiei totale şi utilizării globale a forţei de muncă etc.

Atât microeconomia, cât şi macroeconomia sunt componente ale teoriei economice unitare, delimitarea lor rezultând din nevoia de aprofundare a unor „subiecte omogene”. Performanţele economiei naţionale ca întreg nu sunt independente ca cele ale componentelor sale, dar nici nu se măsoară prin suma acestora.

Decidenţii Decidenţii sunt reprezentaţi de agenţii economici.