Evaluarea în afecțiunile aparatului neuro-mio-artro-kinetic

I Anamneza - latura examinării care culege date de la pacient ce duc spre un diagnostic de probabilitate.

1. Vârsta

2. Sexul

3. Profesiunea şi condiţiile de muncă

4. Locul naşterii, domiciliul, condiţiile de viaţă.

5. Antecedente eredocolaterale (ereditatea)

6. Antecedente personale

7. Istoricul afecţiunii prezente: - debut; -evoluţie; - tratamente anterioare efectuate şi rezultatele lor.

O metodă de obţinere a informaţiilor de la pacient este alcătuirea unei liste de întrebări directe, specifice, cu un răspuns “închis” – DA/NU, împărţind relaţia kinetoterapeut – pacient, într-una de “vindecător”autoritar - pacient pasiv. O altă modalitate este discuţia-interviu, cu întrebări “deschise”, în care pacientul relatează senzaţiile pe care el le consideră importante. Este de preferat ca cele două metode să fie folosite concomitent, detaliile fiind din ce în ce mai specifice. În cercetarea istoricului recidivelor trebuie să ne intereseze gravitatea primului episod şi a celui mai recent, cu estimarea numărului şi a frecvenţei de episoade dintre acestea două. În ceea ce priveşte tratamentele anterioare nu trebuie însă să cădem în greşeala de a ne orienta după judecata pacientului asupra eficacităţii sau ineficacităţii tratamentului anterior. Trebuie cunoscută ce medicaţie (antialgică, antiinflamatoare sau miorelaxantă) a fost sau este administrată, deoarece simptomele şi semnele pot fi influenţate (mascate) de acestea. Pentru respectarea principiului conştientizării şi al participării active se poate cere subiectului opinii sau sugestii asupra problemei lui, obţinându-se astfel informaţii utile privind ceea ce a observat şi învăţat pacientul din proprie experienţă sau din contactul cu alte cadre medicale, cât de mult înţelege problema, etc.

II. Examenul general – efectuat indiferent unde este localizată afecţiunea pe care o acuză pacientul.

1. Tipul constituţional (picnic-atletic-leptosom sau endomorf-mezomorf-ectomorf), greutatea şi înălţimea.

2. Tegumentul şi unghiile:

- culoarea (paloare, eritem, cianoză) ce se schimbă datorită modificărilor circulatorii locale.

- consistenţa (subţire, suplu, gros, cu vergeturi);

- turgorul (test: timpul de revenire după o ciupirea de câteva secunde a tegumentului – normal revine instantaneu)  gradul de hidratare al tegumentului;

- temperatura (luată prin palpare): - locală: - crescută (inflamaţie sau activitate vegetativă simpatică

redusă) sau scăzută (deficitul sangvin sau creşterea activităţii

vegetative simpatice);

- generală (stările de febrilitate-subfebrilitate-hipertermie VEZI la “Palpare”)

- prezenţa denivelărilor, chisturilor sau a cicatricilor.

- în algoneurodistrofii (AND), hiperactivitatea sistemului nervos simpatic duce la o hiperhidroză, cu piele netedă, lucioasă, cianotică, atrofică şi cu exfolierea unghiilor; scăderea activităţii simpatice poate duce la o piele uscată, de culoare roz, cu “crustă”;

- contuzii, echimoze, plăgi (de cauză externă – traumatisme diverse, de cauză internă – ca în ulcerul varicos, diabet sau combinate – escarele, în prima fază)

- afecţiuni dermatologice (micoze, exeme, negi), infecţii.

- flictene - apar odată cu creşterea “frecării” sub presiune dintre tegument şi ţesutul subcutanat;

- ţesut adipos (cantitatea, consistenţa, repartizarea regională, celulita, lipoame);

- ţesutul fibros - noduli periarticulari sau aderând la tegumentul feţei palmare a mâinii ori a regiunii plantare

3. Ganglioni: se notează existenţa eventualelor adenoame.

4. Aparatul cardio-vascular: frecvenţă şi ritm cardiac; TA; circulaţia periferică (varice, tromboflebite, culoarea şi temperatura extremităţilor, culoarea buzelor şi a feţei);

5. Aparatul respirator: perimetrul şi elasticitatea toracică; capacitatea vitală; frecvenţă, ritm şi tip respirator.

6. Aparat digestiv: tulburări de tranzit intestinal (cu efecte asupra volumului abdominal şi a tonusului muşchilor peretelui abdominal).

7. Aparat uro-genital: tulburări sfincteriene; sarcina (predispune la afecţiuni lombo-sacrate şi coxo-femurale).

8. Examen neurologic: reflexele osteo-tendinoase (a-, hipo- şi hiperreflexii); sensibilitatea superficială (tactilă, termică, dureroasă); sensibilitatea profundă (vibratorie, de presiune, proprioceptivă, kinestezică, dureroasă); semne neurologice (ex: Laseque, Babinski); echilibrul, controlul şi coordonarea.

9. Examen psihic: grad de înţelegere-comunicare, voinţă, emotivitate, tulburări de comportament

III Examenul aparatului neuro-mio-artro-kinetic

Acest capitol include culegerea informaţiilor despre simptomele subiective şi obiective.

Aceste date vor contribui la: întregirea tabloului clinic al pacientului; instituirea unui tratament corespunzător; constituirea bazei informaţionale pentru evaluarea tratamentului.

Simptome subiective

Aceste simptome se culeg prin: A) observaţia kinetoterapeutului;

B) informaţii obţinute de la pacient (referitoare la tulburările de

sensibilitate - durere, impotenţă funcţională).

A) Observaţia Kt-lui este îndreptată spre atitudinea generală a P-lui şi spre nivelul funcţional al acestuia atunci când intră în cabinet, se dezbracă, în timpul examinării şi/sau şedinţei de tratament, pleacă din cabinet.

Dacă în timpul anamnezei sunt descrise anumite disfuncţii, kinetoterapeutul îi va cere pacientului (să încerce) să execute o activitate anume pentru a determina mai exact gradul şi natura disfuncţiei (dirijând astfel observaţia, ea se transformă în inspecţie – metodă obiectivă de examinare).

Observaţi şi înregistraţi atitudinea corporală şi a diferitelor segmente (deviaţiile posturale, poziţii anormale a segmentelor corporale), caracterele antropometrice (scund, înalt) şi somatoscopice (musculatură, dezvoltarea scheletului), compoziţia corporală (adipozitate, distribuţia grăsimii), mersul, mişcări particulare (aşezat pe scaun, prinderea obiectelor, etc), utilizarea mişcărilor compensatorii sau de substituţie, utilizarea aparaturii ajutătoare (cârje, orteze, etc.), sau orice anormalitate funcţională ce poate interfera cu problema pacientului (tip respirator, profil psihologic, etc.).

Informaţiile obţinute de la pacient se referă la următoarele aspecte: tulburări de sensibilitate - durere, impotenţă funcţională.

B) Tulburări de sensibilitate care se prezintă sub forma unor senzaţii (prezentate de pacient) la nivelul diferitelor ţesuturi: amorţeli, furnicături, înţepături, alături de simptomele dureroase (ale căror caractere obiective le vom prezenta la examenul clinic obiectiv). Impotenţa funcţională poate fi: - parţială sau totală;

- limitată la un segment, pe tot membrul sau pe mai multe membre;

- din punct de vedere al evoluţiei: progresivă - regresivă, trecătoare - definitivă sau staţionară.

Cauze generatoare: fracturi osoase; rupturi musculo-tendinoase; blocaje articulare; anchiloze articulare; reacţii antalgice; leziunile nervilor rahidieni; leziunile SNC; crizele pitiatice (o idee fixă, obsedantă, care provoacă inhibiţia parţială a centrilor de elaborare psihică conştientă şi dezlănţuirea de acte inconştiente).