TMK - SIDENCO

Curs I

SISTEMUL ARTICULATIEI UNICE

Aparatul kinetic = aparatul locomotor = sistemul musculo-scheletal = sistemul neuro-musculo-articular, reprezinta denumiri ce reflecta acelasi lucru: totalitatea structurilor care iau parte intr-o forma sau alta la miscare, miscare a unui segment sau miscarea intregului tot.

Putem considera totusi ca aparatul kinetic are 3 mari componente:

- sistemul nervos care asigura comanda pe baza informatiilor aferente;

- sistemul muscular care primeste comanda si realizeaza forta motrica a miscarii;

- sistemul articular care segmenteaza corpul permitand miscarea in anumite limite si in anumite directii.

Aceste 3 sisteme (nervos, muscular si articular) se afla sub influenta, mai mare sau mai mica, a altor sisteme si structuri (ex: functionarea normala a aparatului cardio-vascular si respirator reprezinta o conditie de baza pentru o kinetica fiziologica, influentand direct functia sistemului nervos si a sistemului muscular.

Tesutul moale (piele, fascii, aponevroze, tesut grasos) poate bloca in anumite conditii patologice mobilitatea articulatiei.

Dintr-un anumit punct de vedere se poate considera ca sistemul articulatiei singurare, poate fi privit ca unitate morfo-functionala a aparatului kinetic.

Structurile (componentele) sistemului articulatiei singulare sunt:

- osul

- cartilajul

- ligamentul toate aceste elemente compunand componenta

- tendonul rigida articulara

- articulatia

- membrana sinoviala

- muschiul

- receptorul senzitiv

- neuronul

OSUL

Ca element component al aparatului kinetic, osul reprezinta suportul mecanic si parghia oricarui segment care se misca.

In afara acestui rol, osul reprezinta un rezervor de ioni activi, de Ca si P, si reprezinta un organ hematopoetic (formator de celule ale sangelui) prin maduva sa.

Osul este format dintr-o matrice de fibre osteo-colagenice = OSTEOIT ce reprezinta 35% din masa osoasa si este impregnata cu saruri de Ca ce reprezinta cca. 45% sin structura osului, determinand soliditatea, forta si elasticitatea osului, restul de 20% fiind apa.

Unitatea de baza a osului este OSTEONUL, sau SISTEMUL HAVERSIAN, care este reprezentat ce un canal central care contine vase si nervi si este inconjurat de straturi concentrice de matrice mineralizate.

OSTEONUL are un diametru de 200 μm, iar sistemulele haversiene se orienteaza pe baza traiectoriei presiunilor principale exercitate asupra osului.

Cu tot aspectul sau, osul, este un organ intr-o continua remodelare, posibila prin 2 procese biologice:

- procesul de distrugere prin OSTEOCLASTE;

- procesul de refacere prin OSTEOBLASTE.

Procesele biologice pe care le parcurge osul, sunt:

- procesul de crestere;

- procesul de intarire;

- procesul de resorbtie;

- procesul de reformare.

Aceste procese sunt puternic influentate de activitatea fizica, de varsta si, uneori, de unele boli.

Miscarea, presiunile in ax sau laterale, reprezinta factori stimulatori ai formarii osului prin generarea unui potential electric denumit EFECT PIEZOELECTRIC, datorat frecarii prin alunecare intre fibrele de colagen osos.

Prin materialele pe care le contine, osul suporta diverse tipuri de forte:

- Forte de compresie;

- Forte de incovoiere;

- Forte de tractiune;

- Forte de torsiune;

- Forte de forfecare.

Aceste forte pot determina ruperea (fracturarea) osului deoarece osul are un coeficient de deformare mic, cca.3%, inainte de a se produce ruperea. Totusi, raportandu-ne la fortele obisnuite, cotidiene, la care este supus osul in fiecare zi, exista un factor de siguranta cuprins intre 2 si 5. Adica, osul rezista la forte de 2 la 5 ori mai mari decat fortele obisnuite, cotidiene.

Depasirea acestui factor de siguranta determina fractura. Acest factor de siguranta este direct proportional cu densitatea de masa osoasa.

Masa osoasa, privita ca material, determina relatia incarcare – deformare.

RAPORTUL INTRE PATOLOGIA OSULUI SI KINETOTERAPIE

Implicarea kinetoterapiei in afectarea osului este limitata, osul nefiind o componenta dinamica articulara. In general se descriu 4 directii de implicare a kinetoterapiei in patologia osului si anume:

1 – prima directie are caracter profilactico-terapeutic

Se refera la influenta prin exercitii fizice asupra dezvoltarii masei osoase.

Este dovedit faptul ca exercitiile de tonifiere musculara (in musculatura paravertebrala), mai ales la persoanele cu osteoporoza vertebrala, determina in 3-6 luni cresterea semnificativa a densitatii osoase vertebrale.

2 – a doua directie o reprezinta momentul inceperii exercitiului fizic (ex: incarcarea – mersul – dupa o fractura de membru inferior).

3 – a treia directie se refera la influentele negative pe care kinetoterapia le poate exercita asupra osului. Este vorba de pericolul pe care kinetoterapia intempestiva le poate exercita la pacientii varstnici, osteoporotici, la care exista pericolul de fractura.

Un alt aspect este contraindicatia miscarii in cazul infectiilor osoase, sau atentia privind incarcarea precoce sau mobilizarea precoce a unui segment osos cu o fractura incomplet calusata.

4 – a patra directie se refera la fractura de oboseala care apare ca rezultat al unui efort disproportionat.