Băncile autohtone versus băncile cu capital străin - binecuvântare sau blestem

Instituțiile bancare au un rol foarte important în cadrul sectorului financiar și în buna funcționare a economiei, astfel că de-a lungul vremii crearea unui sistem bancar funcțional, care să satisfacă exigențele tuturor clienților și să ofere o gamă largă de servicii și produse, a constituit o preocupare permanent încă de la apariția primelor manifestări bancare. Luând în considerare vericitatea economico-financiară, pe plan intern și internațional, fiecare țară, implicit și România, este interesată de crearea unui sistem bancar rezistent, care să permită garantarea unui cadru organizatoric adecvat dezvoltării sistemelor financiare.

Am ales această temă grație impactului sistemul bancar asupra economiei reale. Concomitent cu dezvoltarea economiei și optimizarea mediului de afaceri din România sistemul bancar a realizat o amplificare exponențială. În condițiile impuse de globalizare procesul de dezvoltare a României nu poate fi realizat fără prezența unui sistem bancar eficient, care să reziste concurenței aspre dintre țările lumii.

Odată cu manifestarea și răspândirea efectelor crizei, a fost observată prezența unor practice bancare nocive. Au fost remarcate lipsa sau insuficiența de reglementări a unor segmente ale pieței de capital și practici necorespunzătoare de administrare a pericolelor la nivelul băncilor. Aceasta impune crearea unui sistem bancar modern și a unor norme care să înlăture aceste lipsuri și să ofere stabilitate și credibilitate.

Până în anul 1990, sistemul bancar din fostele țări comuniste utiliza modelul sovietic. Imediat după Revoluția din ’89, a început o perioadă de tranziție în care s-au produs schimbări majore în activitatea bancară din țara noastră. Mai precis, reforma sistemului bancar românesc a realizat o separare structurală pe două niveluri a sistemului monobancar:

a) S-a definitivat prezența Băncii Naționale ca bancă centrală

b) Fostele băci de stat au fost transformate în bănci comerciale, cu capital de stat și autohton privat.

”Trecerea de la economia centralizată la cea de piață a implicat și reorganizarea băncilor în societăți pe acțiuni și autonomia activității acestora, privatizarea și apariția de noi instituții bancare cu capital autohton sau străin” (Căpraru 2009, p.147).

În prezent băncile autohtone cu capital privat românesc sunt prezente într-o proporție infimă în sistemul bancar. Însă lucrurile nu au stat așa din totdeauna. Dacă privim înapoi, în anii ’90, sistemul bancar era predominat de bănci cu capital românesc, având capital privat ori aflate în proprietatea statului. În prima parte a tranziției a existat un tumult uriaș în înființarea de bănci, dar care din păcate a finalizat cu falimentul unei părți importante din băncile cu capital privat. Cele care au rezistat au trecut printr-un proces cumplit de restructurare pentru ca mai apoi să fie vândute investitorilor străini. În acest moment, mai există numai patru bănci cu capital privat românesc: Banca Transilvania, Credit Coop, Banca Feroviară și Banca Română de Credite și Investiții. Să nu uităm că în anii 2000, s-a trecut la privatizarea masivă a băncilor cu capital de stat. Unele aflate în dificultate, altele în echilibru. Rezultatul este cel pe care îl observăm și astăzi: un sistem bancar stăpânit de capitalul străin.

Dat fiind că în economia de piață indicatorul care reflectă randamentul economic al activității bancare este profitul, băncile în perioada de tranziție își structurau activitatea astfel încât să poată capta un număr de clienți cât mai mare, care să le asigure îndeplinirea obiectivelor. Criza gravă prin care a trecut sistemul bancar românesc are la origine acordarea de-a lungul anilor de tranziție a unui volum semnificativ de credite ineficiente. În perioada post-criză, devenise ”o modă” învinovățirea băncilor comerciale pentru pierderile suferite de o parte din clienți și căutarea ”pedepsirii” acestora. Majoritatea publicului și politicienilor vremii, uitând că denigrarea băncilor este departe de a fi productivă și poate avea efecte complet opuse. Bineînțeles, băncile s-au comportat impecabil în criză, însă prețul plătit de ele a fost suficient de mare, efectele pierderilor resimținduse până nu de mult. În prezent se poate afirma că scopul organizațional global al băncilor comerciale este de a supraviețui în structurile financiare și de capital.