Finanțe - curs 3

II.3.3. Tranzacţii bursiere

O tranzacţie bursieră reprezintă o operaţiune comercială având la

bază un contract de vânzare-cumpărare de valori mobiliare, în baza căruia

se realizează transferul dreptului de proprietate asupra instrumentelor

financiare tranzacţionate pe o piaţă reglementată de capital sau în cadrul

sistemelor alternative de tranzacţionare.

Există o amplă tipologie a tranzacţiilor bursiere, astfel:

a) În funcţie de natura titlurilor tranzacţionate, există:

- tranzacţii cu titluri primare (acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat, drepturi de subscriere etc.), care

se realizează pe o piaţă reglementată la vedere (de tip “spot”);

- tranzacţii cu titluri derivate (contracte futures şi opţiuni) se realizează pe pieţe reglementate de

mărfuri şi instrumente financiare derivate (pieţe de tip “forward”, adică la termen).

b) În funcţie de momentul executării (decontării) tranzacţiilor:

- tranzacţii la vedere (spot): decontarea tranzacţiilor se realizează într-o perioadă scurtă de timp

(chiar în aceeaşi zi sau până la cel mult 10 zile), de la data încheierii acestora. De exemplu, în

cazul tranzacţiilor derulate pe sistemul ARENA administrat de Bursa de Valori Bucureşti

perioada de decontare durează 3 zile lucrătoare.

Prin decontarea tranzacţiilor, se înţelege transferul fondurilor băneşti din contul

cumpărătorilor în contul vânzătorilor, concomitent cu livrarea titlurilor financiare tranzacţionate, de

la vânzători la cumpărători.

- tranzacţii la termen (forward): presupun o perioadă mai îndelungată de timp între cele două

momente (efectuarea propriu-zisă a tranzacţiei şi decontarea acesteia), mergând până la 18 luni.

De exemplu, contractele tranzacţionate pe Bursa Monetar-Financiară şi de Mărfuri Sibiu, au

conform specificaţiilor, scadenţe cuprinse între 3 luni şi 12 luni.

c) În funcţie de scopul încheierii tranzacţiilor:

- tranzacţii speculative urmăresc realizarea unui câştig pe termen scurt, ca diferenţă între preţul

de vânzare şi preţul de achiziţie a instrumentelor financiare. În cazul tranzacţiilor pe piaţa la

termen, speculatorii urmăresc marcarea unui profit între preţul de lichidare a contractelor (la

scadenţă) şi preţul la care au fost deschise fie poziţii de cumpărare (long) fie poziţii de vânzare

(short);

- tranzacţii de arbitraj, în cazul cărora operatorii urmăresc obţinerea unui câştig, ca urmare a

diferenţei favorabile de curs a unor mărfuri sau titluri financiare similare sau echivalente,

tranzacţionate pe pieţe diferite;

- tranzacţii de acoperire (“hedging”) sunt utilizate cu scopul de a reduce riscul operatorilor de

pe piaţa spot şi vizează în esenţă protejarea împotriva anumitor riscuri (riscului valutar, al ratei

dobânzii sau al riscului de piaţă) prin asumarea unor poziţii distincte pe piaţa la termen în scopul

de a realiza anumite câştiguri care să compenseze pierderile înregistrate pe piaţa spot. Important

de reţinut este faptul că poziţiile pe piaţa forward vor fi de sens contrar celor deschise pe piaţa

spot;

- tranzacţii cu caracter tehnic sunt realizate de către formatorii de piaţă (“market makers”) care

îşi asumă angajamentul de a menţine echilibrul, lichiditatea şi stabilitatea pieţei pentru anumite

tipuri de instrumente financiare, prin afişarea unor cotaţii ferme de cumpărare sau de vânzare în

relaţia cu investitorii.

d) După natura contului deschis de client:

- tranzacţii cash presupun plata imediată şi integrală a titlurilor cumpărate, respectiv presupun

existenţa instrumentelor financiare în contul deschis de un client la o societate de brokeraj;

2

- tranzacţii în marjă se realizează, în cazul cumpărătorului fără ca acesta să deţină efectiv

contravaloarea titlurilor achiziţionate respectiv, în cazul vânzătorului, fără ca acesta să deţină

efectiv instrumentele financiare pe care doreşte să le înstrăineze.

Astfel, cumpărătorul în marjă va beneficia de un credit din partea societăţii de brokeraj, în

baza unui cont deschis în marjă (engl. margin account), purtător de dobândă şi restituit conform

contractului de tranzacţii în marjă. În cazul vânzătorului, acesta va primi cu titlu de împrumut din

partea societăţii de brokeraj, instrumentele financiare pe care le vinde “în lipsă” (engl. short sales).

În tranzacţiile la termen, cumpărătorul va câştiga doar în situaţia în care preţul

instrumentelor financiare (la scadenţa contractelor) creşte, în timp ce pentru vânzător situaţia

este inversă (va câştiga doar în cazul în care preţul instrumentelor financiare la scadenţa

contractelor înregistrează o scădere).

În cazul tranzacţiilor în marjă (ca de altfel şi în cazul tranzacţiilor cu instrumente financiare

derivate), atât la cumpărare cât şi la vânzare se va depune cu titlu de garanţie, o marjă care trebuie

în permanenţă susţinută la nivelul cerut conform reglementărilor operatorului de piaţă.

Elementele esenţiale ale unei tranzacţii în marjă se referă la:

- vânzare în lipsă (engl. short sales) – vânzarea unor valori mobiliare pe care vânzătorul nu le

deţine în proprietate la momentul vânzării şi pe care acesta le-a împrumutat în prealabil;

- cumpărare în marjă – achiziţionarea de valori mobiliare de către un client în baza creditului

(purtător de dobândă) acordat de către o societate de servicii de investiţii financiare (SSIF), în

baza contractului încheiat pentru tranzacţii în marjă;

- marjă – nivelul minim al fondurilor băneşti pe care clientul trebuie să îl menţină în contul de

marjă deschis la SSIF pentru garantarea tranzacţiilor în marjă. Marja poate fi constituită în

numerar, în valori mobiliare, precum şi în titluri de stat cu scadenţa mai mică de 12 luni.

Formele marjei:

a. La deschiderea contului de marjă, clientul este obligat să depună o garanţie (marja iniţială)

reprezentând echivalentul a cel puţin 50% din valoarea de piaţă a valorilor mobiliare ce

urmează a fi achiziţionate prin tranzacţii în marjă, sub formă de numerar sau de valori

mobiliare;

b. Pe parcursul derulării cumpărărilor/vânzărilor în marjă cu valori mobiliare, în contul în

marjă al clientului trebuie păstrate valori mobiliare sau fonduri băneşti reprezentând cel

puţin 25% (marja de menţinere) din valoarea curentă de piaţă a valorilor mobiliare

cumpărate în baza creditului acordat sau împrumutate pentru decontarea vânzărilor în lipsă

şi a dobânzilor şi comisioanelor aferente