Finanțele firmei - structura capitalurilor și echilibrul bilanțier

Finanţele firmei fac parte din categoria finanţelor private şi studiază pe de o parte

modalităţile de obţinere a resurselor firmei şi pe de altă parte utilizarea acestora în scopul pentru

care a fost creată firma.

Finanţele firmei sunt în strânsă legătură cu gestiunea financiară a firmei. Aceasta din urmă

îşi desfăşoară obiectul raportându-se la oportunităţile şi restricţiile mediului financiar în care îşi

desfăşoară activitatea firma.

În sens larg, prin finanţele firmei se înţelege ansamblul de instrumente care concură la

asigurarea resurselor de natură monetară sau financiară necesare funcţionării şi dezvoltării

firmei. Aceste instrumente sunt, ele însele, de natură financiară sau pot fi, de asemenea,

structuri instituţionale care interacţionează cu instrumentele pur financiare în atingerea scopului

menţionat.

În sens restrâns, prin finanţele firmei se înţelege averea exprimată monetar de care

dispune o firmă la un moment dat, avere utilizată pentru realizarea obiectului său de activitate

precum şi pentru atingerea obiectivelor strategice fixate.

Structura finanţelor firmei este dată de structura surselor sale de finanţare:

1. surse proprii (autofinanţare): reprezintă capacităţi financiare constituite de însăşi

firma în cauză, pe seama:

1) profitului;

2) provizioanelor;

3) rezervelor;

4) amortizări;

2. surse externe (finanţare externă): reprezintă ansamblul aporturilor definitive sau

temporare (provizorii) aduse firmei de către persoane sau instituţii externe sub forma:

1) majorărilor de capital;

2) împrumuturilor pe termen lung;

3) împrumuturilor pe termen scurt.

Finanţele firmei sunt puse în evidenţă, atât în structura cât şi în dinamica lor, de bilanţul

financiar al firmei. Prin intermediul celor două părţi ale sale, activul şi pasivul, bilanţul firmei

pune în evidenţă atât sursele de finanţare (capitalul) cât şi direcţiile în care sunt utilizate sursele

de finanţare (averea).

Pentru finanţele private, obiectivul fundamental este fie maximizarea patrimoniului

acumulat în exerciţiile anterioare (concepţia patrimonială), fie maximizarea valorii actuale a

veniturilor viitoare scontate, aşteptate a se realiza de către întreprinderea respectivă (concepţia

financiară).

Valoarea patrimonială reprezintă activul net (neangajat în datorii), dat de diferenţa dintre

activul total şi datoriile totale. Obiectivul fundamental de maximizare a valorii priveşte

maximizarea activului net. Principala sursă pentru aceasta este profitul net al exerciţiului.

Valoarea financiară (VF) se determină nu pe baza patrimoniului existent, ci pe baza

speranţelor de câştig, pe care le va aduce întreprinderea.

VF = suma cash-flow-rilor viitoare (fluxuri nete de trezorerie) actualizate şi a valorii

reziduale actualizate (reprezintă valoarea de piaţă a activului net al întreprinderii, valoare estimată

că va rămâne după n ani de viaţă economică).

În ipoteza funcţionării întreprinderii pe o durată nedeterminată, atunci:

VF = CF1 / k, unde k reprezintă rata de actualizare.

V.2. Structura capitalurilor şi reflectarea acestora în bilanţul patrimonial

Capitalurile firmei (C) se regăsesc în pasivul bilanţului contabil şi reprezintă

obligaţiile financiare ale firmei faţă de furnizorii de fonduri (proprietari şi creditori), pentru

valoarea aflată în elementele consemnate în activul bilanţului.

V.2.1. Clasificarea capitalurilor

Din punct de vedere al surselor de provenienţă, capitalurile sunt:

- Capital propriu (CP):

- capital social (CS);

- profituri nedistribuite (PN);

- rezerve şi provizioane reglementate (R).

- Capital împrumutat sau datorii totale (DT):

- împrumuturi pe termen lung şi mediu (LM);

- credite bancare pe termen scurt (S);

- credite comerciale –furnizori (F).

Din punct de vedere al gradului de exigibilitate, adică al însuşirii fondurilor (datoriilor) de a

deveni scadente la un anumit termen:

- Capital permanent (CPN), care cuprinde capitalurile cele mai puţin exigibile:

- capital propriu (practic nu are scadenţă, decât în situaţii limită de faliment);

- împrumuturi pe termen lung şi mediu ( >1 an).

- Resurse de trezorerie (RT), care cuprind capitalurile cele mai exigibile:

- credite bancare pe termen scurt (<1 an);

- credite comerciale-furnizori.