Costul Capitalului

În finanţare, societăţile comerciale folosesc atât capitaluri proprii care au în ele un cost de finanţare, cât şi capitaluri împrumutate care costă şi ele întreprinderea.

Determinarea mărimii costului capitalului este importantă pentru:

- eficientizarea activităţii: trebuie ca mărimea costurilor să fie cât mai scăzută;

- alegerea structurii optime a firmei, adică raportul optim capitaluri proprii – capitaluri împrumutate.

Costul capitalului este rata de rentabilitate cerută de aducătorii de capital, fie că sunt acţionari, fie că sunt creanţieri, altfel spus, costul capitalului este efortul financiar pe care trebuie să-l facă întreprinderea pentru aprovizionarea sa cu capitaluri. Pentru aducătorii de capital, acesta este egal cu rentabilitatea cerută pentru a-şi plasa capitalurile. În ultimă instanţă, costul capitalului este randamentul minim obţinut de investitori, în măsură să garanteze acţionarilor un câştig comparabil celui pe care l-ar putea obţine pe piaţă în aceeaşi clasă de risc.

Costul capitalului propriu

Finanţarea prin fonduri proprii cuprinde finanţarea internă formată din finanţări din profitul propriu, din amortizări şi din rezervele constituite şi finanţarea externă formată din acţiuni, noi aporturi de numerar şi conversia obligaţiunilor în acţiuni.

Astfel de surse apar ca „gratuite” dar practic, ele au un cost, căci aparţin acţionarilor şi dacă ar fi date acestora, ei ar putea să le plaseze cu remuneraţie. Capitalul propriu trebuie remunerat ca şi cel împrumutat în condiţiile pieţei.

Teoria financiară modernă acceptă ca regulă generală că, remunerarea fondurilor proprii trebuie să fie egală cu rata dobânzii fără risc plus o primă de risc. (a se vedea modelul CAPM)

- Rata dobânzii fără risc este dobânda minimă pe care ar putea-o primi acţionarii, dacă şi-ar investi capitalurile în plasamente fără nici un risc – cum ar fi obligaţiunile de stat – în loc de a le pune la dispoziţia diverşilor investitori, care inerent comportă un anumit risc, deci o rentabilitate incertă.

- Prima de risc reprezintă o majorare a rentabilităţii cerute de acţionari care să compenseze riscul asumat de aceştia când s-au hotărât să-şi plaseze disponibilităţile în acţiuni.

Costul capitalului propriu pe baza modelului Capital Asset Pricing Model (MEDAF) este:

unde:

CKpr – costul capitalului propriu

Rf – free risk rate – rata rentabilităţii fără risc

Rm – market risk rate – rentabilitatea medie a pieţei

Rm-Rf - prima de risc a pieţei bursiere

β – coeficient de evaluare a riscului systemic (β = 1 – riscul mediu al pieţei)

Un model de evaluare a capitalului propriu este Modelul Gordon- Shapiro de determinare a costului acţiunilor, model ce ţine cont de randamentul acţiunilor şi creşterea previzibilă a dividendelor

1. Actualizarea dividendelor - conform căruia valoarea unei acţiuni este egală cu valoarea actualizată a fluxurilor de lichidităţi viitoare pe care le generează în dividende şi preţ (curs) de vânzare.

2. Modelul creşterii inconstante a dividendelor

Dacă creşterea precedentă a unei firme a fost anormală (în sus sau în jos), fie din cauza unor situaţii specifice, fie din cauza fluctuaţiilor economice generale, atunci investitorii nu vor extrapola rata de creştere pentru viitor.

- Dacă însă din profitul net se reţine o cotă α pentru capitalizare (autofinanţare), rata de creştere a dividendului va fi:

Rata de creştere a dividendului pe acţiune, se calculează şi se utilizează astfel, numai dacă numărul de acţiuni rămâne acelaşi.

- Dacă profitul net este în întregime consumat pentru dividende, rata de creştere a dividendului va fi egală cu rentabilitatea financiară.