Finanțele întreprinderii

1. Mecanismul financiar şi structura financiară a întreprinderii

Esenţa şi structura mecanismului financiar la nivel de întreprindere

Prin mecanism financiar al întreprinderii înţelegem metode, pîrghii, instrumente şi proceduri de colectare şi gestionare a capitalurilor. Aceste mecanisme au o importanţă deosebită în organizarea şi conducerea activităţii financiare şi se pun în mişcare prin tehnici specifice, particulare ce se utilizează în procesul de naştere şi derulare a fluxurilor şi ciclurilor financiare, capitalurilor în constituirea şi utilizarea surplusului monetar, în formarea şi acoperirea necesarului global de finanţare a întreprinderii.

Orice schimb implică două mişcări de sens contrar: una generată de transfer de bunuri şi servicii, iar alta generată de transfer de bani. Cantitatea de bunuri şi monedă transferate într-o anumită perioadă între agenţii economici se numeşte flux. Fluxurile pot fi:

1) reale sau fizice (de bunuri şi servicii)

2) financiare (monedă)

Cantitatea de bunuri sau monedă existente la un moment dat reprezintă un stoc. Relaţiile dintre fluxuri şi stocuri stau la baza mecanismului financiar. Fluxurile financiare pot fi:

1. Fluxuri financiare de contrapartidă – se caracterizează prin înlocuirea imediată a unui activ real cu monedă sau invers;

2. Fluxuri financiare decalate – apar în cazul în care fluxurilor fizice nu le corespund imediat nişte fluxuri financiare, astfel că echilibrul stocurilor este rupt şi se restabileşte prin apariţia unui activ financiar.

3. Fluxuri financiare multiple – pentru a compensa efectele decalajelor dintre fluxurile fizice şi cele financiare întreprinderea poate schimba creanţa pe monedă apelînd la un terţ şi care este un intermediar financiar.

4. Fluxuri financiare autonome – se degajă din operaţiunile financiare privind acordarea sau primirea de împrumuturi, cînd au loc transferuri de monedă de la o persoană la alta. Aceste fluxuri dau naştere la active financiare, creanţe şi datorii.

Un ciclu financiar poate fi definit ca un ansamblu de operaţiuni şi proceduri care intervin din momentul transformării monedei în bunuri şi servicii pînă la cel în care se recuperează.

Activitatea întreprinderii trebuie să se desfăşoare în aşa fel încât să se poată obţine nu numai recuperarea volumului iniţial de monedă ci şi un surplus.

Într-o întreprindere apar 3 cicluri financiare principale:

1. ciclul de investiţie – amortizare

2. ciclul operaţional

3. ciclul operaţiunilor financiare

Ciclul de investiţie – amortizare caracterizează procesul de formare a activelor pe TL. Prin investiţii se creează un capital de producţie de la care întreprinderea aşteaptă nişte venituri în mai multe perioade succesive. Investiţia este o cheltuială imediată care se materializează în transformarea monedei în active fizice ce au o durată îndelungată de funcţionare. O dată creat capitalul de producţie începe să se deprecieze fizic şi moral. Suma de bani iniţială se recuperează în mod progresiv, în timp ce valoarea activului din bilanţ se micşorează cu valoarea uzurii. La sfîrşitul perioadei de serviciu a capitalului productiv va trebui să existe o echivalenţă a fluxurilor.

Ciclul operaţional cuprinde:

1) achiziţia de bunuri şi servicii

2) transformarea acestora în produse finite

3) vînzarea lor

Acest proces trebuie să funcţioneze continuu spre a se asigura o folosire optimă a muncii şi capitalului de producţie.

În fazele ciclului operaţional capitalul îmbracă diferite forme, circulînd şi transformîndu-se în mod permanent. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare, creanţe, datorii.

Ciclul operaţiunilor financiare priveşte operaţiunile procedurile de acordare sau luare de împrumut precum şi operaţiunile privind mărirea sau diminuarea capitalului propriu. Toate operaţiunile de acordare sau luare de împrumut dau naştere la fluxuri financiare, adică la intrări şi ieşiri de monedă.