Finanțele Întreprinderii

Capitalurile întreprinderii

O întreprindere pentru derularea operaţiunilor sale economice vizând maximizarea valorii întreprinderii, obţinerea de profit, asigurarea solvabilităţii firmei, trebuie să dispună de un capital sub formă materială financiară umană.

Capitalul întreprinderii poate fi abordat după 2 criterii:

- după modalităţile de proveninenţă

- după modalităţile de folosinţă.

Capitalul după modalităţile de provenienţă

Capitalul unei firme se regăseşte în pasivul patrimonial, dacă înţelegem prin acesta totalitatea surselor de provenienţă ale bunurilor economice (ale activelor).

Privit astfel, capitalul unei întreprinderi poate fi clasificat după mai multe criterii:

- după perioada la care se referă:

- capital pe termen scurt: din care firma achită datoriile curente şi scadente

- capital pe termen mediu şi lung: sunt surse pe termen mai mare de un an din care firma îşi finanţează investiţiile.

Noţiunea de pasiv (datorii):

- surse proprii – capitaluri proprii = pasive interne

– datorii faţă de proprietar

- surse străine = obligaţii, datorii: curente – care trebuiesc plătite 1 an

necurente – care trebuiesc plătite peste 1 an

Capital permanent (> 1 an, sursă stabilă) = capitaluri proprii + datorii necurente + provizioane pentru riscuri şi cheltuieli

- după forma de proprietate:

- capital propriu

- capital împrumutat

Se recomandă ca capitalurile proprii să fie mai mari sau egale decât capitalurile împrumutate.

- după forma pe care o îmbracă:

- capital fix

- capital circulant.

Definirea noţiunilor

Capitaluri proprii – sunt surse proprii ale agentului economic constituite la înfiinţarea unei firme sau pe parcurs, prin aporturi noi, autofinanţare. Acestea cuprind următoarele elemente: capital social, rezerve, rezultatul exerciţiului, rezultatul reportat, rezerve din reevaluare, prime legate de capital.

Capitalul propriu reprezintă interesul rezidual al proprietarului după reducerea tuturor datoriilor.

CP = Activ – Datorii

Capitalul social cuprinde totalitatea aporturilor în natură sau în bani pe care asociaţii sau acţionarii subscriu să le depună la înfiinţarea unei societăţi.

Capital social = nr. acţiuni / părţi sociale x VN a unei acţiuni sau părţi sociale.

Rezervele sunt surse proprii ale entităţii economice care se constituie anual din: profit, prime de capital, rezerve din reevaluare.

Rezervele din reevaluare sunt plusuri de valore constatate la reevaluarea imobilizărilor corporale şi financiare, prin care valoarea contabilă netă a acestor imobilizări este redusă la nivelul valorii juste.

Primele legate de capital intervin în urma operaţiilor de modificare a capitalului social şi pot fi: prime de emisiune, prime de aport, prime de fuziune.

O datorie este o obligaţie actuală care decurge din evenimente trecute şi prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice.

Capitalul după modalităţile de folosinţă

Elementele patrimoniale sunt aşezate după criteriul lichidităţii bunurilor economice, a activului patrimonial.

Privit din perspectiva destinaţiei şi utilităţii bunurilor economice, a modalităţilor de folosinţă a acestora, capitalul unei întreprinderi, se împarte în:

- active fixe sau imobilizate (bunuri care rămân în unitate mai mult de 1 an)

- active circulante (bunuri care nu rămân în unitate mai mult de 1 an).

07.03.2007

Amortizarea capitalului fix

Necesitatea amortizării capitalului fix

În practică activele imobilizate se mai numesc şi capitaluri fixe, care reprezintă partea din capitalurile permanente plasate în activele imobilizate.

Activele imobilizate se uzează ca urmare a folosirii lor, pierzându-şi treptat valoarea. Pierderea de valoare ca urmare a folosirii lor în activitatea de producţie măreşte costurile de fabricaţie.

Procedeul de recuperare treptată a valorii de inventar a activelor imobilizate constituie conţinutul procesului de amortizare.

Nu toate activele imobilizate se amortizează, numai acelea care se depreciază în mod normal. Nu se amortizează imobilizările care nu-şi pierd valoarea pe durata folosirii, adică investiţiile financiare.

Amortizarea este un proces de stingere treptată a unei datorii (rambursarea treptată a unui împrumut bancar).

Amortizarea capitalurilor fixe (imobilizărilor) este impusă de nevoia de a măsura mai exact cheltuielile de producţie ale întreprinderii.

Amortizarea reprezintă procesul de calculare şi de înregistrare a valorii imobilizărilor pe costurile de producţie.

Prin amortizment se înţelege suma de bani care se reţine din încasări, sumă care corespunde cu proporţia dintre uzura fizică şi morală.

Amortizmentul este un element care influenţează în mod direct mărimea profilului şi în mod indirect chiar şi nivelul preţului.

Prin modul de calcul al amortizmentului se constată că acesta are un dublu caracter, şi anume:

- amortizmentul este o resursă bănească care poate fi utilizată în scop productiv de către întreprindere

- amortizmentul este un element al costului de producţie, şi deci, un element al profitului întreprinderii.

Întreprinderea are interesul de a majora amortizmentul pentru a-şi finanţa creşterea activităţii. Dacă privim amortizmentul ca element al costului de producţie, atunci întreprinderea este tentată să-l reducă.