Gestiunea finanțelor publice

Din momentul naşterii şi până la deces viaţa de zi cu zi este expusă influenţei Statului, prin diferite modalităţi şi de nenumărate ori. Ne năştem în spitalele finanţate în întregime sau parţial de buget, la naştere asistă medici – absolvenţi ai instituţiilor superioare de profil care aparţin statului. Naşterea este înregistrată oficial, şi Adeverinţa de naştere ne acordă unele privilegii şi obligaţii în calitate de cetăţean al Republicii Moldova. Mai apoi marea majoritate a copiilor frecventează grădiniţe şi şcoli finanţate din buget ş.a.m.d.

Practic fiecare dintre noi la momentul dat al vieţii primeşte mijloace băneşti din partea statului, fie încă până la majorat – sub forma unor îndemnizaţii, fie fiind maturi în cazuri de şomaj, deces ai unui membru din familie etc., fie la o vârstă înaintată – sub forma unor pensii, compensaţii ş.a.

Statul angajează la lucru practic fiecare al şaselea lucrător şi reglementează activitatea de angajare pentru celelalte sectoare. În cazul unei traume în urma accidentului de producţie, fără a fi depistate încălcări ai măsurilor de securitate (stipulate în legislaţie), muncitorului i se plătesc compensaţii şi îndemnizaţii pentru pierderea temporară / totală a incapacităţii de muncă. Sindicatele, ale căror drepturi şi obligaţii sunt de asemenea stipulate în legislaţie, duc tratative cu organele de conducere ai statului privind condiţiile de muncă, durata zilei de muncă, precum şi salarizarea unor tipuri de activităţi în Republica Moldova.

În calitate de consumatori suntem de asemenea dependenţi de legislaţia Statului: preţurile, la care putem procura automobilele, produsele de tutun, produsele de alcool şi multe altele sunt majorate în urma unor impozite, taxe şi alte tipuri de tarife impuse de stat; şi pe de altă parte preţurile la produsele de panificaţie, lactatele, serviciile comunale, preţul de livrare a apei, gazului pot fi micşorate în urma reglementării de către stat pentru a putea fi accesibile majorităţii populaţiei.

Economia Republicii Moldova – este una de tip complex: în acelaşi timp o parte considerabilă a activităţilor economice este realizată în cadrul sectorului privat, cealaltă cotă fiind îndeplinită în urma activităţii sectorului public. În afară de aceasta, Statul intervine în activitatea sectorului privat fie binedeterminat, fie neintenţionat prin intermediul reglementărilor privind impozitele, taxele sau subsidiile unor tipuri de activitate etc. În ţările dezvoltate ale lumii statul îşi ia responsabilitatea privind activitatea în unele sectoare sau chiar domenii, cum ar fi de exemplu producerea oţelului şi a cărbunelui în Marea Britanie, Austria, Franţa, Suedia sau transport aerian şi feroviar în aşa ţări ca Germania, Italia, Franţa, etc. În fosta Uniune Sovietică, precum şi în alte ţări ale blocului socialist cota esenţială ale activităţii economice aparţinea statului. Activităţile economice care fac parte din sectorul public al Republicii Moldova au suferit în ultimii 16 ani multe schimbări. De ce statul se preocupă de unele activităţi şi de altele nu? De ce sfera de activitate ale statului în ultimii o sută de ani s-a modificat considerabil şi de ce statul în unele ţări se implică mai mult în activitatea economică, decât în Republica Moldova, iar în altele şi mai puţin? Îşi ia statul oare prea multe responsabilităţi? Îşi poate onora cu succes responsabilităţile asumate? Ar putea activa cu o eficienţă mai mare? Iată problemele esenţiale, cercetate în cadrul ştiinţei despre sectorul public. Ele au fost abordate în cadrul discursurilor economice, filosofice, politice în decursul a sute de ani. Dezbaterile mai continuă. Chiar dacă economiştii de talie mondială nu au putut înainta concret şi aprecia unanim căile efective de soluţionare ale problemelor menţionate, oricum s-au adus contribuţii importante în cunoaşterea părţilor forte şi slabe ale sectorului public, precum şi a celui privat.

Precum urmează, Sectorul public reprezintă totalitatea resurselor economice aflate la dispoziţia statului. Resursele, aflate la dispoziţia statului – nu reprezintă doar rezultatul activităţii întreprinderilor ce aparţin statului, ci şi veniturile şi cheltuielile bugetului de stat. În mod corespunzător, statul, pe lângă gestionarea activităţilor întreprinderilor care îi aparţin total sau parţial, mai funcţionează prin intermediul instituirii sistemului fiscal şi realizării unor programe de efectuare a cheltuielilor publice de interes naţional. În cadrul economiei complexe, care activează la moment, aceste forme reprezintă cel mai elocvent baza sectorului public.

Prin cele ce urmează, Gestiunea sectorului public acordă o atenţie deosebită problemelor ce ţin de Bugetul Public consolidat. Cele mai complicate şi specifice probleme abordate în legătură cu participarea statului în activitatea economică a ţării, deseori nu ţin de gestiunea nemijlocită a întreprinderilor şi organelor de stat, şi este firesc, deoarece instituirea unei organizaţii sau întreprinderi – este doar o formă juridică concretă de folosire raţională a resurselor. O formulare principală a problemei, pentru un economist contemporan, este alocarea eficientă a resurselor statului (în cazul dat): de a crea o nouă întreprindere sau organizaţie necomercială pentru rezolvarea unei probleme de interes naţional, sau a re finanţa o structură deja existentă, sau de încheia un contact de prestare a serviciilor necesare cu o structură privată deja existentă – este o problemă concretă a eficienţei politicii de cheltuieli din cadrul sectorului public. Gestiunea financiară a sectorului public este invocată pentru a întemeia principiile generale privind acumularea şi utilizarea acestor mijloace, fără a delimita din start sfera de cercetare a formelor organizaţionale de activitate. Prin urmare întreprinderile şi organizaţiile, a căror proprietar este statul, nu pot fi componente unice, cercetate în cadrul sectorului public. Specificul Gestiunii financiare a sectorului public constă în faptul, că efectuează o analiză a activităţii statului în paralel cu activitatea celorlalţi subiecţi ai activităţii economice, relevă logica comportamentului economic al statului şi concentrează atenţia asupra acelor bunuri economice, asigurarea cărora statul şi-a asumat angajamentul, precum şi eficienţa producerii acestor bunuri. În acest context să definitivăm bunurile economice, ca fiind acele bunuri care îndeplinesc cumulativ două condiţii: capacitatea indivizilor de a realiza o legătură între trebuinţele lor şi bunul apt să o satisfacă; raritatea – cantitate limitată, insuficientă comparativ cu nevoile nelimitate, în condiţii determinate de loc şi timp. Există astfel o stare permanentă de tensiune între trebuinţe şi bunuri economice privite atât separat, luate pe categorii, cât şi privite în ansamblu. Teoria şi analiza economică se concentrează asupra diferitelor laturi ale activităţilor umane care într-o formă sau alta sunt legate de bunurile economice. Bunurile economice sunt foarte diverse, iar din perspectiva analizei economice sunt clasificate după mai multe criterii, după forma de proprietate fiind grupate în bunuri publice şi bunuri private.

Bunuri publice, bunuri economice caracterizate prin nonexclusivitate şi nonrivalitate. Un bun public este nonexclusiv , deoarece poate fi utilizat (consumat) simultan de mai multe persoane. Dacă un bun public este asigurat pentru un consumator, atunci el devine disponibil pentru oricare alt consumator. Excluderea de la utilizarea unui bun public a unor potenţiali consumatori este imposibilă, chiar decă aportul acestora la producerea bunului respectiv este egal cu zero. Totodată, un bun public se caracterizează prin nonrivalitate, deoarece pentru oricare consumator adiţional costul social marginal este zero. Oferta totală a unui bun public nu se diminuează dacă bunul respectiv face obiectul consumului individual sau colectiv. Un bun public poate asigura beneficii individuale indiferent d numărul consumatorilor. Cele două caracteristici sunt întrunite numai de bunuri publice pure; de exemplu, apărarea naţională sau iluminatul străzilor. Bunurile cvasipublice îndeplinesc numai una din caracteristici; de exemplu: un post de televiziune sau o instituţie de învăţământ.

Bunuri private, bunuri economice din a căror utilizare rezultă beneficii excluzive şi rivale. Un bun privat este excluziv, deoarece poate fi utilizat (consumat) numai de persoana (agentul economic) care îl posedă, care a achitat cotravaloarea beneficiilor rezultate din folosirea bunului respectiv. Dacă un bun privat este disponibil pentru o persoană, atunci el nu mai poate fi disponibil pentru altă persoană. Caracteristica de rivalitate, constă în faptul că o unitate suplimentară dintr-un bun privat are întotdeauna un cost marginal pozitiv. Acest cost este suportat de cumpărătorul unităţii respective. Curba cererii pentru bunuri private exprimă beneficiile marginale, iar cu fiecare unitate vândută se diminuează oferta totală. Producţia şi alocarea bunurilor private sunt reglate de mecanismul structurilor de piaţă.