Piețe de Capital

CAPITOLUL I

PIAŢA DE CAPITAL - COMPONENTĂ PRINCIPALĂ

A PIEŢEI FINANCIARE

1.1. Locul pieţei de capital în cadrul pieţei financiare

În orice economie modernă, unii membrii ai societăţii economisesc mai mult decât investesc, dispunând de un surplus financiar pe care îl pot pune la dispoziţia celor cu nevoi financiare, adică a celora care investesc mai mult decât economisesc. Acest transfer de resurse băneşti se realizează prin intermediul pieţei financiare, care are drept scop valorificarea economiilor băneşti disponibile.

Astfel, piaţa financiară poate fi definită ca locul de întâlnire al cererii cu oferta de capital. Modul de realizare a unei asemenea confruntări diferă după cuantumul pentru care se cere sau oferă capitalul, ceea ce a determinat structurarea pieţei financiare în două mari componente:

1. Piaţa monetară (piaţa creditului) - formată din totalitatea băncilor şi a altor investiţii financiare intermediare, specializate în atragerea disponibilităţilor băneşti temporar libere în economie sub forma depunerilor în conturi şi a emisiunilor monetare şi acordarea împrumutului celor cu nevoi temporare de capital.

Specific acestei pieţe este faptul că cererea şi oferta de capital nu se întâlnesc în mod direct. Intermediarii financiari, în special băncile, primesc atât ofertele, cât şi cererile de capital. Pentru depunerile băneşti ele plătesc dobândă disponibilităţilor şi îşi rezervă dreptul de a le acorda ca împrumut celor ce solicită capital. De la aceştia încasează o dobândă mai mare, diferenţa acoperind cheltuielile de funcţionare şi asigurând profitul intermediarului.

Deci, sursa principală pe care se bazează activitatea pieţei monetare o constituie depunerile băneşti în conturi. Deoarece aceste depozite, indiferent de termenul pentru care au fost constituite, pot fi solicitate, de proprietari în orice moment, băncile nu pot acorda credite decât pe termen scurt şi foarte scurt. Pentru satisfacerea cererilor de capital pe termen lung s-a dezvoltat cea de-a doua componentă a pieţei de capital - piaţa financiară.

2. Piaţa de capital se caracterizează prin întâlnirea directă a cererii de cu oferta de capital, deoarece solicitantul emite titluri de creanţă proprii negociabile pe care le cumpără deţinătorii de capital. Principalul avantaj al pieţei de capital constă în caracterul negociabil al titlurilor de creanţă, care permite deţinătorului sa-şi recupereze oricând capitalul investit şi astfel, să transfere riscurile ce însoţesc plasamentele de capital.

Diferenţa acestor componente ale pieţei financiare are la bază două criterii şi anume:

- modalitatea de acoperire a nevoilor de capital, care se realizează prin finanţarea indirectă (îndatoriri) pe piaţa monetară, respectiv prin finanţarea directă bazată pe emisiuni de titluri proprii pe piaţa de capital;

- termenul pentru care se procură capitalul: piaţa monetară fiind o piaţă de capital pe termen scurt, iar piaţa de capital este o piaţă pe termen lung.

1.2.Cererea şi oferta de capital. Riscul asociat capitalului

Rolul fundamental al unui sistem financiar este acela de a asigura alocarea eficientă a resurselor financiare. Raportul cerere-ofertă pe piaţa de capital prezintă o trăsătură specifică şi anume creşterea continuă a cererii comparativ cu caracterul limitat al ofertei.

În funcţie de factorii care o determină, cererea de capital îmbracă două forme:

- cerere structurală - determinată de nevoile permanente de finanţare a principalelor ramuri economice sau a unor acţiuni de dezvoltare. Deşi aflată în continuă creştere, acest tip de cerere nu prezintă variaţii spectaculoase de la o perioadă la alta.

- cererea conjucturală - determinată de acţiunea unor factori care se manifestă în anumite perioade: deficitul balanţei de plăţi, creşterea generală a preţurilor, majorarea preţurilor la materiile prime, combustibili şi energie, modificarea nivelului ratei dobânzii bancare. Acest tip de element contribuie în cea mai mare măsură la sporirea accentuată a cererii.

Oferta de capital depinde de următoarele elemente:

- capitalurile temporar disponibile ale societăţilor comerciale;

- resursele excedentare ale instituţiilor de finanţare;

- disponibilităţile băneşti ale populaţiei.

Raportul cerere - ofertă este ilustrat prin costul capitalului, care reflectă nivelul dobânzilor şi al dividendelor prin intermediul cărora sunt funcţionale capitalurilor investite.

Cererea şi oferta de capital se află în strânsă corelaţie şi cu riscul investiţional, care poate îmbrăca, în funcţie de condiţiile existente la un moment dat pe piaţă, următoarele forme:

a) risc inflaţionist, respectiv riscul ca moneda să-şi piardă puterea de cumpărare ca urmare a creşterii preţurilor;