Politica de Investire la Nivel de Firmă

Orice plasament de capital pe termen mai lung, în scopul obţinerii de profit reprezintă o

investire. Decizia de investire conduce la - imobilizare de capital făcută în prezent, în speranţa unei

rentabilităţi viitoare şi care urmează să se realizeze pe mai multe exerciţii financiare în condiţii de

risc.

Decizia de investire este - decizie strategică şi este parte integrantă a politicii generale a

firmei. Ea înseamnă nu numai - imobilizare de capital, ci şi - anumită activitate utilă plasată într-un

anumit segment al pieţei, angajarea unei anumite cantităţi de resurse naturale şi umane, iniţierea şi

întreţinerea unor relaţii de afaceri cu firme din sectoare de activitate diferite, a căror cifră de afaceri

este influenţată pozitiv.

Din punct de vedere financiar, investirea provoacă - foarte mare cheltuială de capital, care

trebuie să fie compensată, în perspectivă, de intrări de fonduri, respectiv de fluxuri de numerar

generate de obiectivul finanţat, eşalonate pe întreaga perioadă de viaţă economică a proiectului de

investiţie.

Dacă cheltuielile iniţiale ocazionate de proiectul de investire, denumite şi fluxuri negative

(sau de imobilizare), se cunosc din devizul general, fluxurile de numerar viitoare, denumite şi

fluxuri pozitive (sau de intrare) şi care constau din amortizările şi beneficiile anuale de realizat de

pe urma exploatării obiectivului, trebuie cuantificate.

Fluxuri pozitive (de intrare) valoarea reziduală

Flux negativ (de imobilizare) linia timpului

După stabilirea fluxurilor financiare, pozitive şi negative, urmează compararea lor în

vederea stabilirii oportunităţii investiţiei.

Stabilirea fluxurilor de numerar pozitive este - operaţie relativ dificil de realizat, din două

motive:

(1) pentru că totdeauna există - anumită incertitudine a previziunilor;

(2) greutatea separării contribuţiei investiţiei la fluxurile totale pozitive (în special, profit) ale

firmei.

VII.1. Conceptul de investiţii

Noţiunea de investiţii poate fi privită:

a) în sens larg – cuprinde totalitatea cheltuielilor şi alocărilor de fonduri de la care se aşteaptă

nişte venituri viitoare, precum:

- investiţia tehnică, privind achiziţia, construcţia şi montajul mijloacelor fixe (clădiri, maşini,

utilaje, instalaţii, mijloace de transport etc.);

- investiţia umană, în formarea personalului (recrutare, calificare, specializare);

- investiţia socială, vizează îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă ale salariaţilor

(cantină,cămin, protecţia mediului etc.);

- investiţia financiară, care constă în cumpărarea de titluri de participaţie la alte societăţi

comerciale (acţiuni, obligaţiuni);

1 2 3

- investiţia comercială, pentru publicitate şi reclamă.

b) în sens restrâns – reprezintă cheltuielile ce se efectuează pentru obţinerea de active fixe, adică

pentru construirea, reconstruirea, lărgirea, modernizarea şi achiziţionarea activelor fixe de

natura clădirilor, maşinilor, utilajelor, instalaţiilor, mijloacelor de transport etc., respectiv

investiţia tehnică.

Decizia de investire se caracterizează prin următoarele elemente:

- este cea mai dificilă decizie pentru firmă, deoarece presupune - cheltuială iniţială foarte

mare (- imobilizare făcută în prezent), în speranţa obţinerii unei eficienţe (rentabilităţi)

viitoare prognozate pe întreaga durată normată de funcţionare a mijlocului fix;

- necesită selectarea celui mai bun proiect de investiţii;

- necesită găsirea şi selectarea surselor de finanţare.

În sens financiar, investiţia reprezintă renunţarea la - sumă de bani, prezentă şi certă,

în speranţa obţinerii unor venituri viitoare superioare, dar probabile: achiziţionarea unui utilaj

pentru creşterea productivităţii muncii, construcţia unui spaţiu de producţie, cumpărarea unor

active financiare (acţiuni, obligaţiuni etc) etc.

În sens contabil, investiţia presupune alocarea unei sume de bani disponibilă pentru

procurarea unui activ imobilizat care va genera fluxuri de numerar viitoare (venituri) şi va

determina cheltuieli de exploatare ce trebuiesc acoperite din venituri.

VII.2. Clasificarea proiectelor de investiţii

Clasificarea proiectelor de investiţie se poate face în funcţie de mai multe criterii:

a) din punct de vedere al tipului acestora:

- investiţii directe, sunt cele care se materializează în titluri de participare la capitalul social

al unor întreprinderi şi se materializează prin:

- aport de fonduri financiare, bunuri mobile şi imobile sau alte drepturi de proprietate

ce pot fi evaluate în bani;

- crearea sau extinderea unei societăţi comerciale integral deţinute de întreprindere;

- achiziţia integrală a unei societăţi existente;

- participarea într-- societate nouă sau existentă cu sau fără posibilitatea de a

administra această întreprindere.

- investiţii de portofoliu reprezintă - altă investiţie decât cea directă realizată prin

următoarele categorii de instrumente:

- valori mobiliare specifice pieţei de capital;

- instrumente specifice pieţei monetare;

- instrumente de plasament colectiv (fondurile de investiţii mutuale).

b) din punct de vedere al influenţei asupra patrimoniului:

- investiţii de menţinere a capacităţii activelor fixe existente, afectate de uzură;

- investiţii de modernizare;

- investiţii de expansiune.

c) din punct de vedere al structurii:

- lucrări de construcţii – montaj;

- achiziţii de utilaje, maşini, instalaţii, mijloace de transport ;

- lucrări geologice şi alte investiţii.