Politici Financiare Guvernamentale

Cap. I. POLITICA FINANCIARĂ - COMPONENTĂ A

POLITICII GENERALE

1.1. Noţiunea de politică şi semnificaţiile sale

Etimologic, noţiunea de politică îşi are rădăcinile în cuvintele greceşti "politike" care

semnifica "arta de a administra bine"1, şi "polis"2 cu înţelesul de oraş - ca formă de organizare

politică. În "ştiinţa administraţiei expresia "politike" a fost folosită pentru a reda ideea de

reglare a raporturilor dintre instituţiile publice, în conformitate cu interesul puterii"3.

Într-o accepţiune foarte largă şi cu caracter generalizator noţiunea de politică exprimă

ansamblul de activităţi orientate spre dobândirea puterii şi păstrarea ei, în societate, de către

grupări politice constituite în baza unor interese şi idei comune. În acest sens, politica se

concretizează prin activităţile diferitelor grupuri sociale sau formaţiuni politice constituite ca

exponente ale unor colectivităţi mai mari sau mai mici şi urmărind să promoveze interesele

acestora. Considerate împreună, activităţile respective presupun, la rândul lor, stabilirea

obiectivelor urmărite a fi realizate în diversele domenii ale vieţii social-economice, precum şi

alegerea mijloacelor sau instrumentelor utilizabile pentru îndeplinirea acestora, conturând

conceptul de politică generală a unei formaţiuni sau alteia.

În mod obişnuit, politica generală a diverselor formaţiuni (politice) se reflectă

concentrat prin programele electorale aduse la cunoştinţa alegătorilor şi supuse dezbaterilor

publice, respectiv prin cele care se prezintă spre aprobarea parlamentului, ca programe de

guvernare. O asemenea abordare a noţiunii de politică are în vedere, în primul rând, politicile

promovate de către autorităţile publice. Aceasta face ca în interpretarea expresiei politică

generală să se aibă în vedere, de regulă, doar sferă de activitate a autorităţilor publice,

considerând politica un apanaj al acestora.

La rândul său, actul politic presupune existenţa unui fundament legal, ce impune

colectivităţii un comportament organizaţional specific, îndreptat către atingerea anumitor

scopuri. Această preocupare datează încă din antichitate, când politica era văzută ca o

modalitate de a asigura o “creştere a avuţiei cetăţii”, sau în accepţiune modernă, ar echivala cu

dezvoltarea economică şi socială a colectivităţii respective. Astfel, în concepţia lui Aristotel

“cetatea este o asociaţie de fiinţe egale ce caută cel mai bun fel de viaţă. Agregatul care

constituie cetatea nu este unul oarecare; el […] este format din oameni şi, în cadrul său, ei

trebuie să-şi dobândească cele trebuincioase vieţii lor”4.

Indiferent de maniera de abordare a conceptului de politică, realitatea istorică a

învederat faptul că, în materializarea sa practică, un rol important a revenit autorităţilor

publice, respectiv statului. Aşa se poate explica de ce, sintagma “politica generală a statului”

apare a fi cel mai des utilizată în literatura de specialitate şi se regăseşte preponderent în

abordarea concretă a acţiunilor economice şi sociale. Din această perspectivă, este relevantă

concepţia sistemică a lui Aristotel, conform căreia “cetatea” – ca obiect al politicii generale

reprezintă, de fapt, statul “compus din familii”. În fapt, circumscrierea noţiunii de politică

existenţei şi funcţionării statului, pare să fi rămas o imagine neschimbată de-a lungul timpului,

dacă luăm în considerare şi opinia deţinătorului premiului Nobel pentru economie, James

Buchanan. El este de părere că, într-o societate, organizarea politică se identifică cu statul şi

reprezintă “un set de reguli sau instituţii publice prin care fiinţele umane acţionează mai

degrabă colectiv, decât individual sau privat”5. Sub acest aspect, este interesant de remarcat

că, în ţara noastră, D.P.Marţian definea politica generală prin “modalităţile şi instituţiile cu

ajutorul cărora statul trebuie să se ocupe de prosperitatea intereselor materiale ale ocrotitorilor

săi”6.

În acelaşi timp, mai ales în lumea contemporană, politica generală poate avea şi caracter

interstatal sau supranaţional, consecinţă a tendinţelor de integrare care au condus, pe baza unor

procese îndelungate de evoluţie şi negocieri, la crearea altor entităţi şi structuri administrative

uneori cu caracter suprastatal sau interstatal bazate pe interese comune. Istoria a cunoscut nenumărate

tentative de formare a unor uniuni sau grupuri de ţări pe considerente economice,

politice sau militare, ca şi multe reuşite concretizate sub forme variate, între care pot fi

considerate şi cele cunoscute ca state federale (Germania, S.U.A., Elveţia etc.). În acelaşi sens

se poate vorbi de integrarea multor state din Europa în Uniunea Europeană, respectiv a celor

sud-americane, africane sau din Asia de sud-est, precum şi de zona liberă de comerţ

(N.A.F.T.A.) creată în anul 1994 între Canada, Mexic şi S.U.A., care au impus concertarea

politicilor generale interne, în favoarea intereselor zonale, mai pregnante.

Pe un alt plan, se constată că perioada postbelică a marcat noi conotaţii pentru politica

generală prin includerea altor elemente de referinţă, decurgând din globalizarea intereselor,

prin crearea de organisme financiar-bancare internaţionale (F.M.I., B.I.R.D., B.E.R.D., Banca

Mondială etc.), care şi-au stabilit obiective proprii şi promovează politici generale specifice.

De asemenea, pe fondul deschiderii accesului economiilor naţionale la pieţele

internaţionale şi creşterii puterii financiare a firmelor sau marilor companii, acestea şi-au

elaborat politici proprii care, pe lângă dimensiunea microeconomică firească sferei de

activitate, au dobândit şi una transnaţională, concretizată şi prin operaţiuni de asociere,

fuziune sau absorbţie de capitaluri.

Prin urmare, politica generală constituie un concept de o mare complexitate care, în

sinteză, exprimă un ansamblu de opţiuni şi decizii privind organizarea şi conducerea

activităţilor umane. Prin conţinutul său se promovează anumite interese, care, de regulă,

corespund obiectivelor urmărite de societate, în ansamblu, de segmente ale acesteia, cu mai

mare sau mai mică întindere (reprezentate prin formaţiuni politice sau de entităţi sociale,

economice etc.). În fapt, noţiunea de politică se pretează a fi şi este utilizată nu numai în sfera

activităţilor cu caracter public (ale partidelor politice sau autorităţilor publice), ci şi la nivel de

întreprinderi, societăţi de capital, instituţii organisme şi organizaţii cu caracter social,

economic, militar, cultural, etc.