Politica Fiscală și Rolul ei în Politica Social-economică a Statului

Capitolul I Politica fiscală și rolul ei în politica social-economică a statului

1.1. Politica fiscală - concept, obiective și principii

În abordarea politicii fiscale trebuie stabilit mai întai conceptul de politică fiscală, sfera politicii fiscale, obiectivele şi rolul acesteia. Intervenţia statului, în cazul politicii fiscale, îşi face simţită prezenţa prin intermediul unor procese specifice financiar- fiscale precum: asiguarea chilibrelor bugetare, alocarea cheltuielilor bugetare şi formarea, prin impozite şi taxe, a veniturilor bugetare.

Întregul sistem fiscal modern se construieşte pe principiile expuse în articolul 13 din Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului din 1789 potrivit căruia: „Pentru întreținerea forței publice și pentru cheltuielile administrative, o contribuție comună este indispensabilă. Aceasta trebuie să fie distribuită egal între toți cetățenii, en raison de leurs facultés” .

Încă din anul 1748, în lucrarea sa “Despre spiritul legilor”, Montesquieu susţinea că veniturile statului sunt o porţiune pe care fiecare cetăţean o dă din venitul său pentru a avea siguranţa celeilalte porţiuni sau pentru a se folosi de ea în mod plăcut. Pentru a stabili aceste venituri în chip potrivit, trebuie să se ţină seama şi de nevoile statului şi de nevoile cetăţeanului.

Orientarea activităţii fiscale îşi găseşte consacrarea în constituţie care promovează principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale. Pentru a-şi asigura acoperirea, măcar în parte, a cheltuielilor sale şi a celor legate de satisfacerea nevoilor societăţii, statul prin intermediul structurilor sale, a reglementat veniturile publice sub formă de obligaţie juridică în rândul îndatoririlor fundamentale ale cetăţeanului.

Prin politică fiscală se înţelege ansamblul măsurilor iniţiate şi implementate de guvern prin intermediul bugetelor publice, în scopul realizării şi menţinerii echilibrului macroeconomic în economia reală. Potrivit unor surse, politica fiscală reprezintă politica de cheltuieli guvernamentale care ar putea influenţa şi potenţa anumite stări macroeconomice.

Prin intermediul instrumentelor de politică fiscală, actorii şi regulatorii statali intervin pentru a micşora rata şomajului, controlează rata inflaţiei, stabilizează ciclurile de afaceri, influenţează ratele de dobandă cu scopul de a controla evoluţia economiei unei ţări. “Politica fiscală se bazează prioritar pe ideile economistului britanic John Maynard Keynes (1883-1946), care a susţinut teoria că guvernele pot modifica performanţa economică a statului prin ajustarea ratelor impozitării şi a cheltuielilor guvernamentale” . Renumitul economist britanic a pledat pentru teoria intervenţionismului guvernamental in activitatea economică a unui stat şi eficienţa acesteia prin modificări şi ajustări ale valorilor factorilor economici cu impact direct sau indirect asupra stării economice a unei ţări.

Politica fiscală a statului reprezintă o anumita concepţie a acestuia, precum şi un ansamblu de măsuri şi acţiuni privind rolul impozitelor in sistemul veniturilor bugetare, tipurile de impozite, perceperea şi modul de folosire a lor ca instrument de stimulare a creşterii economice, felul în care este gandită eficacitatea fiscală în ţara respectivă. Ea constă într-un set de decizii guvernamentale prin care se urmăreşte influenţarea activităţii economico-sociale cu ajutorul mobilităţii veniturilor şi cheltuielilor bugetului public.

Politica fiscală este o componentă de bază a politicii economice, care, prin intermediul sistemului taxării şi impunerii, urmăreşte să influenţeze, să stimuleze activitatea economică la nivel agregat. Ea cuprinde totalitatea măsurilor referitoare la cuantumul şi modul de percepere, utilizare a impozitelor şi taxelor într-o economie.

De asemenea, politica fiscală poate fi definită prin: “totalitatea metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor folosite de stat şi celelalte autorităţi publice pentru procurarea resurselor financiare fiscale, inclusiv pentru influenţarea vieţii economico-sociale”.

Politica fiscală îşi poate pune amprenta implicit asupra evoluţiei intregii societăţi, influenţand derularea proceselor economico-financiare. Dar, la randul său, ea este condiţionată de mediul economic printr-o serie de factori, dintre care se remarcă: starea economiei, raporturile dintre sectorul public şi cel privat, nivelul veniturilor cetăţenilor etc.

Politica fiscală se află in raporturi de interdependenţă cu politica bugetară, politica monetară, politica valutară, politica preturilor, politica ocupării fortei de muncă şi cu politica financiară a intreprinderii etc. Politica fiscală se interferează cu politica economică, prin acţiunea de intervenţie a statului cu ajutorul instrumentelor fiscale în procesele economice, cu politicele sectoriale (industrie, comerţ, agricultură, etc.) prin protejarea sau încurajarea unor ramuri economice, cu politicile financiar-monetare, cu politicile sociale prin măsuri cu caracter fiscal de exonerare şi reducere de impozite şi taxe, deduceri ale materiei impozabile, cu strategiile legislative şi instituţionale.

Pe de altă parte, politica fiscală are obiective şi instrumente proprii de manifestare. Prin politica fiscală statul poate influenţa o serie de coordonate economice (nivelul consumului, al veniturilor ş.a.). Operaţiunile de această natură sunt mijlocite de nivelul cheltuielilor publice şi al investiţiilor, având menirea de a determina, de regula, relansarea creşterii economice.

Politica bugetară şi politica fiscală constituie împreună un ansamblu de instrumente la dispoziţia statului, prin intermediul cărora sunt puse în aplicare obiectivele de intervenţie ale statului în mediul economic şi social, într-o perioadă determinată.

Politica bugetară exprimă opţiunile bugetare ale autorităţilor guvernamentale şi locale care vizează finalităţile obiectivelor strategice în plan economic şi social. Instrumentele politicii bugetare sunt cheltuielile publice, care sunt diversificate şi servesc la achiziţionarea de bunuri şi servicii necesare instituţiilor publice, la asigurarea de resurse băneşti unor categorii sociale, la susţinerea financiară a unor ramuri sau domenii de activitate.

“Politica bugetară exprimă optiunile bugetare ale unui centru de decizie politică (autoritate guvernamentală, autorităti locale, autorităti supranationale), care vizează finalitătile obiectivelor in plan economic si social”.

Un alt autor consideră că “politica bugetară a grupat de-a lungul timpului esenta politicii financiare, in conditiile in care, peste o sută de ani, echilibrul bugetar a fost regula esentială”

O altă interpretare, dar care anticipează o abordare mult mai amplă si mai completă este evidentiată in următoarele randuri:”politica bugetară operează, in primul rand, cu cresterea si reducerea ratei fiscale si cresterea sau reducerea cheltuielilor publice in scopul controlarii dimnsiunii deficitului sau excedentului bugetar”.

Politica fiscală este o componentă esenţială a politicii bugetare, fiind formată dintr-un ansamblu de instrumente de intervenţie a statului în procesele specifice financiar-fiscale.

Procesul financiar-fiscal, la randul sau, cuprinde formarea veniturilor bugetare prin impozite şi taxe, alocarea cheltuielilor bugetare si asigurarea echilibrului bugetar.

Principalele obiective ale politicii fiscale constau în redistribuirea optimă a resurselor financiare puse la dispoziţia autorităţilor publice prin sistemul de bugete publice, de stat, locale, bugetul asigurărilor sociale etc, dezvoltarea economicã, incluziunea şi echitatea sociala, consolidarea clasei de mijloc.