Teritoriul și dinamica teritorială

Curs I

TERITORIUL – un spaţiu de analizat

Termenul apare în toate ştiinţele sociale, fiind folosit pentru a defini spaţii de mică sau mai mare extindere, cu utilităţi şi funcţii diferite, adaptate unui context economic sau social diferit. În geografie, teritoriul este un veritabil concept operatoriu. Teritoriul este spaţiul ce urmează a fi cercetat, analizat pentru a fi înţeles, cuantificat şi ulterior explorat, amenajat, renovat.

Termenul « teritoriu » a fost utilizat rar înaintea sec. XVIII. Provine din lat. “territorium”, el însuşi fiind derivat din “terra” pământ (Pământ – glob terestru, pământ – materie, pământ – sol, continent, ţinut, regiune etc.). Territorium şi derivatul său territorialis figurau în antichitate în tratatele de măsurare a suprafeţelor terestre, având semnificaţia de bucată (suprafaţă) de pământ (teren) apropriată. În limba română, termenul a fost introdus ca neologism, provenit prin filieră franceză, la sfârşitul sec. XIX, cu semnificaţia de teren (de cele mai multe ori agricol) aflat în proprietatea cuiva. Această accepţiune implică o strânsă legătură între proprietar şi suprafaţa aflată în posesie. Teritoriul este spaţiul ce defineşte şi cu care se identifică proprietarul.

Cuvântul « teritoriu » avea deci în epoca modernă un sens juridic foarte accentuat, căruia îi putem asocia următoarele trei idei :

- aceea de dominare, legată de puterea proprietarului (funciar) situat (ataşat) în centrul teritoriului;

- aceea de suprafaţă dominată prin acest control teritorial;

- aceea de limite, materializate prin frontierele sale.

Toate cele trei noţiuni prezentate sunt familiare geografilor. Pornind de la acestea a derivat în geografie utilizarea expresiei amenajarea teritoriului, expresie împrumutată ulterior administraţiei. Acest termen aparţine domeniului practicii, al geografiei active, mai mult decât celui teoretic. Multă vreme utilizarea cuvântului teritoriu în geografie a fost foarte rară, termenul având doar conotaţii juridice şi politice.

Itinerariul conceptului

Începând cu anii 20 ai secolului trecut, etnologii au studiat animalele în mediul lor natural, dar şi în condiţiile specifice de laborator. Ei au trecut de la cercetarea indivizilor izolaţi la cel al societăţilor animale, transferând termenul de teritoriu din domeniul politico-administrativ în cel al etnologiei. Este momentul în care se conturează statutul de concept ştiinţific, căruia îi sunt mereu asociate ideile de dominare, de arie de extensiune, de limite. Aceştia utilizează termenul de teritorialitate, definit ca şi « conduită a unui organism pentru a lua în posesie teritoriul său şi a-l apăra contra membrilor propriei specii ». Teritorialitatea, din simplă calitate juridică devine astfel sistem de comportament. Conceptele au trecut ulterior de la etnologie în sfera ştiinţelor sociale şi umane.

Ïn geografie, utilizarea termenului teritoriu relevă o dublă filiaţie :

- cea care derivă direct din domeniul juridic, pe care îl regăsim în expresia amenajarea teritoriului;

- cea, de inspiraţie mai nouă, cu rădăcini în etnologie, sociologie, antropologie.

Geografia poate fi considerată ca ştiinţa care studiază «toate porţiunile suprafeţei terestre dotate cu o anumită identitate, structurată, organizată de către societatea umană » (Chamussy, 1977). O astfel de definiţie face din geografie una din ştiinţele sociale. Cum o indică numele lor, acestea din urmă se interesează de societăţi, mai mult decât de indivizi. De aceea, raporturile dintre un grup (o societate, sumă de indivizi) şi un loc sau un ansamblu de locuri sunt deci considerate aici ca domeniu al geografiei.

Societate şi teritoriu.

Orice grup social (în sensul cel mai larg al termenului, cuprinzând inclusiv grupurile economice sau politice) are ca obiectiv general asigurarea reproducerii sale de-a lungul timpului : el trebuie să se hrănească, să locuiască, să producă etc. Pentru aceasta, el îşi apropriază şi modelează o porţiune mai mică sau mai mare din suprafaţa terestră.

Teritoriul poate fi definit, în acestă accepţiune, ca porţiunea din suprafaţa terestră apropriată de către un grup social pentru a-şi asigura reproducerea şi satisfacerea nevoilor vitale. Acesta este o entitate spaţială, loc de viaţă al grupului şi nu poate fi disociat de acesta din urmă. De la acestă definiţie decurg următoarele remarci:

orice teritoriu este o porţiune mai puţin sau mai mult întinsă, are o localizare particulară pe suprafaţa terestră şi caracteristici naturale care îi conferă un prim tip de specificităţi: acelea care sunt legate de poziţia sa în latitudine şi longitudine, de climat, de distanţa care îl separă de alte locuri etc. Ex: România nu este Indonezia, Tulcea nu este Kandahar etc.

orice teritoriu este rezultatul unui proces de apropriere a unei porţiuni de întindere terestră de către un grup social. În această idee, aproprierea teritoriului este marcată de conflicte mai lungi sau mai scurte, mai mult sau mai puţin violente cu alte grupuri care revendicau aceiaşi suprafaţă. Ex. teritoriile ce au constituit teritoriul SUA, revendicate de statele Uniunii, dar şi de indieni. Este adevărat că, a da un nume unui teritoriu, constituie una dintre primele forme de apropriere, aceea care permite de a transmite acest lucru spe cunoştinţa celorlalţi. De la această apropriere rezultă specificarea unei arii de extindere şi a limitelor teritoriale în interiorul cărora grupul îşi exercită puterea. Putem nota de asemenea că aceste noţiuni de arie de extindere şi de limite sunt cuprinse în uzajul politico-administrativ şi etnologic al termenului.

orice grup, pentru a se menţine în teritoriul său şi pentru a-şi asigura satisfacerea nevoilor sale, hotărăşte realizarea de intervenţii, a căror natură este legată opţiunilor sale etice, politice şi niveluilui său tehnologic. Grupul amenajează şi gerează acestă întindere de pământ. Amenajarea poate fi definită ca ansamblul de acţiuni întreprinse de grupul social al cărui scop precis este de a asigura menţinerea şi reproducerea sa. Rezultatul acestei acţiuni este producerea unui teritoriu dotat în timp cu o anumită stabilitate.

la fiecare generaţie, societăţile moştenesc un teritoriu specific cu repartiţii specifice şi de care ele trebuie să ţină cont în practicile teritoriale. La un moment dat, în funcţie de preocupările sale, societatea percepe caracteristicile sale fie ca atuuri, fie ca obstacole în raport cu obiectivele pe care ea şi le-a propus.

aria de extindere a unui teritoriu şi aria de extindere a unui popor nu trebuie confundate. O porţiune din suprafaţa terestră poate fi atribuită unui grup fără ca el să fie inclus ca loc pentru habitatul său. Decizia recentă, comună la scară planetară de a include Antarctica între elementele patrimoniului universal este un bun exemplu: continentul aparţine teritoriului umanităţii, la fel ca şi alte locuri de prestigiu, cu diferenţa că el nu este populat.

Orice societate are raporturi cu teritoriul său: vom putea numi practici teritoriale (de viaţă, de gestiune, de amenajare) ansamblul acţiunilor pe care grupul le întreprinde pentru asigurarea vieţii sale şi menţinerii pe teritoriul său.