Extras din curs

TEMA 1

INTRODUCERE ÎN MANAGEMENT.

SCURT ISTORIC AL MANAGEMENTULUI .

ŞCOLILE DE MANAGEMENT.

I. Introducere

Termenul management are o triplă semnificaţie: activitate practica (proces), factor de decizie (echipă sau individ) şi ştiinta.

Ca proces, managementul este un tip de muncă intelectuală prin care anumite persoane îi determină pe alţii să facă ceva ce trebuie făcut.

Prin management se înţelege, uzual, şi un grup, o echipă sau o persoană investiţi cu autoritatea, competenţele şi răspunderile funcţiei de conducere într-o organizaţie.

Ca ştiinţă, managementul are drept scop explicarea naturii şi trăsăturilor managementului ca proces, ca activitate practică, cu scopul conturării unui ansamblu structurat de cunoştinţe privind această activitate, în vederea formării managerilor şi orientării activităţii lor.

Acele persoane aflate în poziţia de a lua decizii prin care sunt consumate resurse în vederea atingerii unor scopuri sunt numite manageri. Aceştia lucrează într-o organizaţie.

În esenţă, o organizaţie este un grup de două sau mai multe persoane care se unesc si opereaza pentru a atinge obiective comune.

Într-o organizaţie este foarte posibil ca fiecare membru să facă o parte a muncii care să prezinte importanţă, dar să nu opereze în aceeaşi direcţie. Pentru a preveni aceasta şi pentru a asigura coordonarea muncii de îndeplinire a obiectivelor sunt necesari managerii.

Managerul este, în esenţă, forţa ce conduce schimbarea, coordonarea şi controlul într-o organizaţie. Sarcina lui este să creeze ambianţa în care activitatea să fie orientată astfel încât membrii să contribuie la obiectivele grupului cu cel mai scăzut volum al unor resurse disponibile (bani, timp, efort, materiale).

Managementul este arta şi ştiinţa de a-i face pe alţii să acţioneze în aşa fel încât să se atingă obiectivele unei organizaţii; este procesul de statuare si îndeplinire a obiectivelor prin realizarea unor funcţii de bază, specifice, în dirijarea şi utilizarea resurselor umane, materiale şi financiare ale organizaţiei.

În definiţia enunţată sunt câteva aspecte de reţinut:

1.managementul implică activitatea oamenilor şi managerii acţionează pentru atingerea obiectivelor prin membrii organizaţiei;

2.managementul implică deciziile conştiente ale managerilor în ce priveşte stabilirea şi realizarea obiectivelor;

3.pentru a-şi atinge ţelurile, managerii trebuie să îndeplinească câteva funcţii de bază: planificare, organizare, motivare - antrenare, coordonare şi control.

II. Scurt istoric

Preocupările privind conducerea activităţii umane au apărut o dată cu primele forme de organizare socială şi s-au amplificat pe măsura progresului omenirii. Deşi elemente şi percepte ale managementului apar încă din antichitate, cristalizarea lor ştiinţifică este de dată relativ recentă.

Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii a accelerat şi îmbogăţit gândirea umană în domeniul organizării şi conducerii activităţii economice şi sociale. Managementul ca ştiinţă nu a apărut pe un teren virgin. Până la conceptele moderne din zilele noastre, ştiinţa managementului a parcurs un secol. Se pot distinge trei etape principale în evoluţia acestuia: managementul empiric, începuturile managementului ştiinţific, managementul ştiinţific.

Managementul empiric caracterizează perioada în care funcţia managerială era îndeplinită de proprietarul întreprinderii şi se baza pe intuiţie şi experienţă.

Începuturile managementului ştiinţific sunt marcate de apariţia şi consolidarea unor concepte generale de management. Apariţia unor echipamente de valoare mare şi randament ridicat, introducerea largă a mecanizării, utilizarea de noi surse energetice, modificarea structurii forţei de muncă au determinat schimbări profunde în structura internă a proceselor de producţie. Aceste schimbări au solicitat competenţe cărora conducerea empirică nu le putea face faţă. În acest context, la începutul secolului al XX-lea, apar lucrările lui F. W. Taylor ("The Principles of Scientific Management", 1911, S.U.A.) şi H. Fayol ("Administration industrielle et générale", 1916, Franţa), aceştia fiind consideraţi ca întemeietori ai managementului ştiinţific.

Managementul ştiinţific este etapa actuală, contemporană. Progresele în domeniul ştiinţei şi tehnicii, în general, în tehnologia comunicaţiilor, a informaticii şi calculatoarelor şi a teoriei sistemelor, în special, favorizează şi, totodată, impun exercitarea managementului numai pe baze ştiinţifice.

III. Şcolile de management

Evoluţia gândirii şi practicii manageriale poate fi încadrată în trei şcoli:

1. şcoala clasică;

2. şcoala relaţiilor umane;

3. managementul modern.

1. Şcoala clasică

A doua jumătate a secolului XIX a marcat o perioadă de interacţiuni complexe între noi descoperiri tehnologice, schimbarea surselor de putere, evoluţia relaţiilor între lucrători şi management, precum şi necesitatea de a integra toţi aceşti factori într-o teorie sistematizată. Reprezentanţii de seamă ai şcolii clasice au realizat această necesitate încadrându-şi demersurile în trei curente de bază:

a) managementul ştiinţific;

b) managementul administrativ;

c) managementul birocratic.