Extras din curs
La o primă evaluare a mediului care ne încon¬joară putem observa că societatea modernă presupune o mare varietate de meserii, dintre care unele — cum ar fi: manager de produc¬ţie, decan, director ş.a. — deşi se desfăşoară în organiza¬ţii diferite, cu scopuri diferite, au un element comun: practi¬carea managementului.
Un alt aspect al vieţii, ne pune în faţa acestui termen.
Când absolvenţii unui institut de învăţământ superior discută cu managerul de resurse umane al unei firme, în vederea obţinerii unui loc de muncă, de cele mai multe ori, sunt în¬trebaţi ce cunoştinţe au în domeniul managementului.
De fapt, ce este managementul şi ce sunt managerii?
Termenul de management are mai multe sensuri şi este importantă, pentru cei interesaţi, cunoaşterea diferen¬ţelor dintre ele.
Managementul ca proces
Urmăreşte atingerea unor obiective (scopuri) utilizând re¬surse: oameni, materiale, spaţii, timp. Resursele sunt considerate input-uri (intrări) în proces, iar obiectivele output-uri (ieşiri), succesul unei bune conduceri (management) fiind dat de raportul dintre ieşiri şi intrări, care indică eficienţa organizaţiei.
Dacă managementul poate fi sintetizat doar în aceste câteva cuvinte, ce-ar fi de spus despre manageri?
Managerii sunt oameni care — folosindu-se de o serie de legi, principii, metode etc., în funcţie de abilităţile perso¬nale — conduc procesul către atingerea scopurilor urmă¬rite.
Pe diferitele niveluri ierarhice ale unei organizaţii, per¬sonalul este implicat, mai mult sau mai puţin, în manage¬mentul procesului.
O ilustrare a acestei idei este dată în figura 1.1.
Fig. 1.1. Poziţia managerilor în ierarhia organizaţiei
În stânga este prezentată structura ierarhică a unei or¬ganizaţii, iar în dreapta este redat mixul activităţilor mana¬geriale şi tehnice pentru fiecare nivel.
Trăsă¬tura de bază a managerului trebuie să fie capacitatea de corelare şi de integrare a tuturor cunoştinţelor (tehnice şi economice) şi practicilor.
„Filozofia managerului” nu constă în căutarea adevă¬rului absolut şi etern, iar decizia managerului, deşi fundamen¬tată şi elaborată, este aplicabilă într-un anumit loc şi la un moment dat.
Managerul este presat de timp, iar elabora¬rea unui model excesiv de riguros şj modelarea excesiv de exactă necesită timp, în consecinţă, mana¬gerul operează cu modele simplificate şi soluţii optimale.
Managementul ca disciplină
Este un domeniu al ştiinţei cu principii, concepte şi teorii proprii, iar scopul său major este ca acestea să fie învăţate şi înţelese pentru a fi aplicate cu succes.
Bazele teoretice ale managementului îşi propun să dezvăluie legile, principiile, metodele, tehnicile, procedeele şi regulile acţiunii eficiente. Arta conducătorului înseamnă priceperea de a transpune această teorie în practică.
Managementul ca echipă de conducere
Echipa de conducere (managementul firmei) reprezintă un ansamblu de oamenii care dirijează organizaţia în vederea atingerii unor scopuri, ei utilizează anumite metode, anumite resurse.
Concluzionând, putem defini managementul ca fiind procesul de dirijare a unei organizaţii pentru atingerea unor obiective, realizat de către o echipă de conducere care se bazează pe anumite legi, concepte, tehnici, utilizând anumite resurse.
O altă definiţie a managementului este procesul prin care una sau mai multe persoane coordonează activitatea altor persoane, pentru a obţine re¬zultate, care nu ar putea fi atinse acţio¬nând individual. Cu alte cuvinte, scopul managementului îl reprezintă coordonarea activităţii umane de grup pentru realizarea eficientă a obiectivelor de grup, stabilite de o organizaţie economică.
Alte definiţii ale managementului
- Frederick Taylor - „Arta de a şti precis ce trebuie să faci cât mai bine şi mai ieftin.”
- Richard L. Draft - „Managementul presupune atingerea scopurilor organizaţionale printr-o conducere efectivă şi eficientă, ca urmare a planificării, organizării, coordonării şi controlului resurselor organizaţiei.”
- John Burbidge - „Ştiinţa şi arta de a planifica, dirija şi controla efortul uman de grup pentru a se realiza eficient obiective prestabilite.”
- Mary Parker Follet - „Arta de a realiza lucrurile (obiectivele) prin alţi oameni.”
- John Ivancevich - „Procesul întreprins de una sau mai multe persoane cu scopul de a coordona activităţile altor persoane pentru a se obţine rezultate pe care nu le-ar putea realiza acţionând singuri.”
La „graniţa” dintre artă şi ştiinţă
Mulţi ani managerii au considerat că luarea unei decizii este artă pură, un talent ce se dezvoltă pe bază de experi¬enţă. Această interpretare a apărut deoarece erau utilizate diferite stiluri în abordarea proceselor manageriale, stiluri care invitau la creativitate, dezvoltarea intuiţiei, valorifica¬rea judecăţii şi experienţei, toate acestea neglijând abor¬darea analitică şi sistematică.
Managementul este ştiinţă în măsura acumulărilor teo¬retice (legi, principii, metode etc.) şi artă, în măsura aplică¬rii eficiente în practică a acestor baze teoretice. Modelele aparţin teoreticului (ştiinţei), dar formularea ipotezelor sim¬plificatoare, adecvarea şi utilizarea modelelor, ţin de prac¬tică (arta managerului). Managementul este deci, în ace¬laşi timp, atât ştiinţă cât şi artă (figura 1.2.).
Preview document
Conținut arhivă zip
- Curs 1 Introducere.doc
- Curs 2 Managerii.doc
- Curs 3 Evolutia managementului.doc
- Curs 4 Functia de planificare.doc
- Curs 5 Adoptarea deciziilor manageriale.doc
- Curs 6 Metoda drumului critic CPM.doc
- Curs 7 Planificare strategica.doc
- Curs 8 Functia de organizare_1.doc
- Curs 9 Functia de organizare_2.doc
- Cursuri 10 & 11 Functia de comanda-coordonare si Functia de control.doc