Leadership

Leadershipul este cu siguranță o temă caldă în domeniul resurselor umane. Abordarea din cadrul acestui curs nu se referă la psihodiagnoza acestui concept, adică la modelitatea în care pot fi detectate caracteristici de conducere pozitive sau dezirabile ale unei persoane, relaționate cu performanța respectivei persoane într-un rol de conducere. Nu sunt tratate modalitățile în care astfel de informații ar putea fi utilizate în selecție, training etc. În schimb, este tratata modalitatea în care, în cadrul unei diagnoze organizaționale, pot fi analizate și puse în evidență percepțiile unui grup de angajați sau ale organizației ca întreg față de comportamentul de conducere al unui leader. Din punct de vedere practic, această secțiune va presupune parcurgerea și comentarea a două instrumente influente și celebre în zona diagnozei conducerii, anume LBDQ, Leadership Behavior Description Questionnaire (Stogdill, 1963) și MLQ, Multifactor Leadership Questionnaire (Avolio & Bass, 1994, 2002)

1. Cadrul de analiză a modelelor şi teoriilor conducerii

Există mai multe modalităţi de a privi conducerea şi mai multe semnificaţii ale conceptului, dar esenţa sa rezidă într-o activitate de consens, de direcţionare a unor comportamente individuale prin intermediul unor procese specifice - influenţă, comunicare - în vederea realizării unei sarcini comune oarecare (Tannenbaum, Weschler & Massarik, 1961; Newcomb, Turner & Converse, 1970; Neculau, 1977a; Zlate, 1981). Fiind o relaţie între două sau mai multe persoane, şi bazându-se pe procese eminamente psihosociale, conducerea este, în mod primordial, o categorie psihosocială.

Numărul variabilelor considerate relevante pentru studiul conducerii şi conducătorului, relaţiile dintre ele, validitatea structurii logic-explicative astfel obţinute sunt extrem de diferite chiar în cadrul unor studii şi cercetări realizate în aceeaşi perspectivă, indiferent dacă ele au fost efectuate pe baza unor teorii deja existente sau dacă teoriile au fost elaborate abia pe baza studiilor şi cercetărilor respective. Această stare de lucruri i-a determinat pe unii cercetători să afirme că istoria cercetărilor în domeniul conducerii este lipsită de regularitate (Hollander & Julian, 1969, p. 387). Aşa cum s-a întâmplat şi pentru alte fenomene sociale, sau poate chiar într-o măsură mai mare, concepţiile şi studiile asupra conducerii au avut când o direcţie când alta.

Pe baza sugestiilor oferite de abordările recente (Zlate, 1981; Duncan, 1983; Brehm & Kassin, 1990; Radu, Iluţ & Matei, 1994; Mullins, 1996; Avolio & Bass, 2004) propunem următoarea tipologie a modelelor conducerii:

1. Modelul personal sau modelul trăsăturilor. Afirmă că leaderii sunt, principial, născuţi şi nu formaţi. Conducerea constă în anumite calităţi intrinseci sau trăsături ale personalităţii. Centrează atenţia pe persoana în funcţie.

2. Modelul funcţional. Focalizat pe funcţiile şi responsabilităţile conducerii, pe ceea ce face leaderul actualmente în raport cu necesităţile grupului. Aptitudinile leaderului pot fi învăţate şi dezvoltate.

3. Modelul categoriilor comportamentale şi al stilurilor de conducere. Analizează tipurile de comportamente ale persoanelor aflate în poziţii de conducere şi influenţa acestor comportamente asupra performanţelor grupului. Atrage atenţia asupra mărimii comportamentelor de conducere şi asupra importanţei stilului de conducere - manieră relativ tipică de îndeplinire a funcţiilor conducerii şi de raportare la subordonaţi.

4. Modelele situaţionale şi modelul contingent. Scot în evidenţă importanţa situaţiei. Analiza interacţiunilor dintre variabilele implicate în situaţia de conducere şi structurile comportamentale ale leaderilor. Nu există „cel mai bun stil de conducere”, ci, cel mult, „cel mai bine adaptat stil de conducere”.

5. Model tranzacţional (al schimbului social). Conducerea este o tranzacţie, un schimb social între leader şi subordonaţi - fiecare dă şi primeşte ceva în schimb. Leaderul şi subordonaţii se influenţează reciproc.

6. Modelul interacţional integrativ. Revenirea, pe un plan superior, la persoană şi la interacţiunile generate de ea. Leaderul charismatic, strategic, transformaţional care prin comportamente specifice şi interacţiuni adecvate cu subordonaţii inovează, atinge performanţe excepţionale împreună cu ei.

Diverse instrumente de măsurare se plasează în mod mai mult sau ai puțin explicit în una din aceste viziuni asupra conducerii. Ne vom rezuma la a prezenta în acest capitol două instrumente clasice. Primul, LBDQ (Leadership Behavior Description Questionnaire, Stogdill, 1963), combină modelul trăsăturilor cu modelul funcțional, amintit mai sus. Vom vedea că scalele sale sugerează existența anumitor trăsături la persoana evaluată, într-o mai mică sau mai mare măsură, dar sugerează în același timp faptul că aceste trăsături deservesc funcții reale în activitatea cotidiană a persoanei evaluate. Al doilea, MLQ (Multifactor Leadership Questionnaire, Avolio & Bass, este un reprezentant al teoriei leadershipului transformațional, care este o paradigmă modernă de tip interacțional integrativ).

LBDQ este probabil cel mai celebru chestionar din categoria instrumentelor clasice, care țintesc leadershipul, pe când MLQ este cel mai consacrat instrument din noua generație.

2. LBDQ (Leadership Behavior Description Questionnaire)

LBDQ a fost dezvoltat pentru a obține descrieri ale unui supervizor sau șef, din partea membrilor grupului pe care îl coordnează sau supervizează. Chestionarul poate fi utilizat pentru a descrie comportamentul unor leaderi, în orice tip de organizație sau grup, atât din zona comercială cât și din zona militară sau nonprofit, cu singura condiție ca subordonații care sunt utilizați drept evaluatori să fi avut posibilitatea de a observa în trecut acțiunile și comportamentului leaderului evaluat de ei.

LBDQ este unul din rezultatele celebrelor studii în leadership de la universitatea din Ohio (Ohio State Leadership Studies) și este legat, dincolo de numele lui Ralph Stogdill, de numele unora din colegii săi, precum Hemphill, Coons, Shartle sau Fleishman.

LBDQ, versiunea XII, ultima sa versiune, care va fi experimentată în cadrul acestui curs, constă din 100 de itemi verbali, care sunt scorați pe o scală Likert de 5 trepte. Itemii sunt scorați pe 12 scale structurale, care vor fi discutate în continuare.