Managementul cercetării și management industrial

Curs I

DE LA AVENTURA CUNOAŞTERII LA RECREAREA LUMII

“Pericolul nu provine de la ceea ce nu cunoaştem,

ci de la ceea ce cunoaştem insuficient.”

Will Rogers, ziarist american

Biotehnologia se prezintă

În preajma secolului şi mileniului următor ar trebui să fim pregătiţi să păşim in viitor. În drumul către o lume, pe care cu toţii o dorim mai bună, a fi pregătiţi înseamnă să luăm cu noi ceea ce am acumulat de valoare până acum împreună cu ceea ce simţim şi chiar ştim că ne va îmbunătăţi viaţa, îmbinând cu înţelepciune tradiţiile cu nevoia de progres.

De aceea, aşa cum mulţi cunoaştem deja, pe unul dintre primele locuri ale interesului şi preocupărilor noastre de azi pentru dezvoltarea viitoare s-a impus biotehnologia. Este un “copil teribil” al secolului nostru, care a parcurs deja destule etape esenţiale. A pornit de la străvechi ocupaţii tradiţionale ale omului pentru satisfacerea unor nevoi sau chiar plăceri legate de hrana şi băutura şi şi-a conservat în permanenţă scopul de a creşte calitatea vieţii. A continuat cu acumularea unor cunoştinţe avansate în secolul trecut şi prima jumătate a secolului actual, reuşind astfel să dezvolte tehnologii industriale, care, modernizate, contribuie cu succes la creşterea economică în multe ţări. Biotehnologia a avut in ultimile decenii o evoluţie ieşită din comun datorită descoperirilor remarcabile in ştiinţele biologice şi inginerie, devenind nu numai unul din domeniile ştiinţifice şi tehnologice de vârf, ci şi una din marile speranţe de dezvoltare ale secolului următor.

Definirea biotehnologiei a suscitat şi suscită incă numeroase dezbateri în contextul apariţiei şi dezvoltării simultane şi a altor ştiinţe înrudite. În acest sens s-au conturat două importante curente de gândire. Pe de o parte concepţia Federaţiei Europene de Biotehnologie, care reprezintă cea mai prestigioasă organizaţie profesională de pe continent, reunind principalii specialisti în domeniu grupaţi in societăţi naţionale de profil. Federaţia a adoptat in 1989 cea mai cuprinzătoare definiţie, în concordanţă cu opinia majoritară, nemodificată până în prezent, conform căreia biotehnologia reprezintă integrarea ştinţelor naturii (biologice) şi inginereşti în scopul de a realiza aplicaţii ale organismelor, celulelor, componentelor acestora şi ale unor analogi moleculari pentru obţinerea de produse şi servicii.

În paralel cu şcoala europeană, care accentuează în definiţia adoptată caracteristica biotehnologiei de a studia sisteme productive, concepţia americană este mai largă, biotehnologia incluzând studiul oricărei tehnici, care foloseşte organisme vii (sau părţi ale acestora) pentru a obţine sau modifica produse, pentru a îmbunătăţi caracteristicile unor plante şi animale sau a dezvolta microorganisme cu întrebuinţări specifice. În această caracterizare se regăsesc pe lângă considerarea dezvoltării tehnologice propriu-zise şi tehnicile genetice de îmbunătăţire a caracteristicilor unor plante si animale.

Înainte de a prezenta ultimele aspecte intervenite în alegerea între cele două definiţii este necesar să introducem în discuţie câteva jaloane privind evoluţia domeniului. Până în anii ’70 denumirea de biotehnologie este încă puţin folosită, activităţile ştiinţifice şi tehnologice în acest sector fiind cunoscute ca aparţinând “microbiologiei industriale”, care se referea la utilizarea industrială a potenţialului productiv al culturilor de microorganisme. Apoi revoluţia ştiinţifică intervenită in biologie, care a condus la crearea şi evoluţia fără precedent a ingineriei genetice, a schimbat fundamental concepţia, conturându-se ideea considerării a doua mari etape istorice:

• “biotehnologia clasică” (biotehnologia traditională)-ca substitut modern al microbiologiei industriale, ce nu avea acces la tehnicile genetice de creştere a potenţialului productiv al organismelor sau de îmbunătăţire a unor caracteristici ale acestora (doar mutageneza se cunoştea, o tehnică “oarbă”, indirectă, de modificare genetică);

• “biotehnologia modernă” (noua biotehnologie), ce foloseşte din plin ingineria genetică pentru a obţine culturi celulare mai productive sau cu caracteristici modificate.

Este însă necesar să scoatem în evidenţă faptul că la structurarea biotehnologiei moderne au mai contribuit la fel de decisiv, deşi mai puţin spectaculos, şi dezvoltările recente intervenite în alte discipline constitutive şi concretizate prin:

- desprinderea din ingineria chimică a ingineriei biochimice, ce se conturează tot mai mult ca o ştiinţă inginerească de sine stătătoare. Pornind de la preluarea unor concepte de baza din ingineria chimică, sunt formulate noi concepte şi teorii specifice ingineriei sistemelor vii productive; se are în vedere optimizarea bioprocesului şi reactorului specific, ca şi a tehnicilor de separare-purificare a produşilor utili. În acest mod se realizează producţia industrială eficientă, căci “faptul că eşti capabil să obţii clonarea si exprimarea unei gene este de interes practic redus, dacă nu dispui de un sistem de fabricare a produşilor la scară industrială” (Graham Strachan-Ontario/Canada);

- dezvoltarea ingineriei enzimatice, care caracterizează si izolează enzimele, le imobilizează eventual pe suporturi specifice şi dezvoltă bioconversii, ca biotransformări în scopuri preparative, asistate de enzime drept catalizatori;

- progresele remarcabile în informatica biotehnologică, care crează şi dezvoltă sistemele de conducere optimală a bioproceselor şi a altor etape ale biotehnologiilor;

- rezultatele deosebite în cercetările conjugate de biologie, biochimie şi inginerie biochimică, ce au condus la cultivările în volum la scară industrială de celule animale sau vegetale în scopul obţinerii unor metaboliţi specifici.