Cuprins
- Cunvânt înainte
- CAPITOLUL I
- ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALA. OBIECT DE REALIZARE A PRODUSELOR SI SERVICIILOR
- CAPITOLUL II
- MEDIUL ÎNCONJURATOR AL ÎNTREPRINDERII INDUSTRIALE SI INFLUENTA ACESTUIA ASUPRA ORGANIZARII PRODUCTIEI
- CAPITOLUL III
- ORGANIZAREA PRODUCTIEI – IMPERATIV MAJOR AL MANAGEMENTULUI ÎNTREPRINDERII
- CAPITOLUL IV
- INTRODUCEREA ÎN STUDIUL SISTEMELOR DE PRODUCTIE INDUSTRIALE
- CAPITOLUL V
- SISTEMUL DE PRODUCTIE
- CAPITOLUL VI
- CAPACITATEA DE PRODUCTIE
- CAPITOLUL VII
- ELEMENTE DE ORGANIZARE TEHNICA A UNEI ÎNTREPRINDERI INDUSTRIALE
- CAPITOLUL VIII
- STRUCTURA DE PRODUCTIE SI CONCEPTIE A UNEI ÎNTREPRINDERI INDUSTRIALE
- CAPITOLUL IX
- PREGATIREA PRODUCTIEI
- CAPITOLUL X
- CONCEPTE SI METODE DE MARE EFICIENTA ECONOMICA FOLOSITE ÎN MANAGEMENTUL PRODUCTIEI INDUSTRIALE
- BIBLIOGRAFIE
Extras din curs
CAPITOLUL I
ÎNTREPRINDEREA INDUSTRIALA. OBIECT DE REALIZARE A
PRODUSELOR SI SERVICIILOR
1.1. Definirea conceptului de întreprindere. Elemente. Caracteristici.
Întreprinderea industriala reprezinta o unitate economica de baza în cadrul
economiei nationale.
Potentialul si calitatea unei economii nationale depinde în masura decisiva de
capacitatea de creare si functionare a unui numar cât mai mare de firme (întreprinderi)
care sa furnizeze produse si servicii de buna calitate, la costuri si preturi reduse în
cantitati concordante cu cerintele pietei interne si externe.
Întreprinderea constituie un sistem care, cu ajutorul resurselor umane, materiale si
financiare produce bunuri si/sau servicii destinate vânzarii, fiind organizata printr-un
centru de decizie care dispune de o anumita autonomie. Deci, întreprinderea poate fi
definita prin trei caracteristici esentiale si anume: prin faptul ca ea reprezinta o
organizatie economica, ca are o finalitate economica si ca dispune de o anumita
autonomie de decizie.
De asemenea, întreprinderea reprezinta colectivitatea de oameni organizata
potrivit anumitor cerinte juridice, economice si tehnologice, care concepe si desfasoara
un complex de procese de munca, ce se concretizeaza în produse si servicii destinate sa
satisfaca nevoile si dorintele consumatorilor, în conditiile obtinerii unui venit net sau
profit maxim.
Întreprinderea (firma) este un sistem economico-social complex care încorporeaza
resurse umane materiale si financiare. Este de asemenea un sistem dinamic, capabil sa se
transforme si sa tinda spre forme ameliorate si care, la rândul lor sa permita obtinerea
unei eficiente maxime a activitatilor desfasurate. Cresterea complexitatii activitatilor
întreprinderii determinata de marirea, diversificarea si specializarea productiei, reclama
solutii de organizare si conducere noi, eficiente si a caror proiectare si aplicare necesita
cunostinte teoretice si practice adecvate.
Unei întreprinderi productive îi sunt caracteristice urmatoarele elemente:
- rolul dominant al factorului uman;
- existenta unui set de obiective care determina ratiunea de a fi a întreprinderii
(obiective fundamentale, derivate si specifice);
- caracterul structural al activitatilor desfasurate conform obiectivelor si
profilului sau;
- interactiunile cu alte întreprinderi si organisme care constituie sistemul sau
de relatii;
- mediul socio-economic (ambianta) care exercita o serie de influente si care
la rândul sau este influentat de întreprindere;
- statutul care da legitimitate întreprinderii, rolului si personalitatii sale în
relatiile cu proprii membri si cu alte organisme.
În realizarea obiectivelor sale, întreprinderea îndeplineste functiuni complexe,
care grupeaza activitati omogene sau complementare ce au o anumita finalitate.
Principalele functiuni ale întreprinderii sunt:
a) Functiunea cercetare-dezvoltare, grupeaza activitatile care asigura dezvoltarea
întreprinderii în concordanta cu evolutia mediului înconjurator (cercetare,
investitii, organizare, planificare, etc.);
b) Functiunea productie, grupeaza activitatile care asigura transformarea
materiilor prime în produse, sau succesiunea de lucrari necesare pentru
prestarea unor servicii;
c) Functiunea comerciala, grupeaza activitatile care asigura comercializarea
produselor si serviciilor si procurarea mijloacelor de productie;
d) Functiunea financiar-contabila, grupeaza activitatile prin care se asigura
obtinerea si administrarea resurselor financiare;
e) Functiunea personal, grupeaza activitatile prin care se realizeaza valorificarea
si dezvoltarea resurselor umane.
1.2. Functiunea de productie a întreprinderii. Cerintele realizarii acesteia.
În perioada de tranzitie de la economia centralizata la economia de piata, în
continutul si rolul functiunilor întreprinderii s-au produs mutatii importante. Astfel, daca
în economia centralizata, functiunea productie era functiunea declansatoare a tuturor
activitatilor (planul de productie era stabilit de la centru, era obligatoriu si acestuia i se
subordonau toate functiunile si activitatile) în economia de piata functiunea declansatoare
a tuturor activitatilor este cea comerciala care, pe baza studiilor de marketing privind
piata si evolutia ei, pe baza reclamei si publicitatii stabileste cerinta de produse si/sau
servicii. Functiunea productie ocupa un loc central si reprezinta ratiunea de a fi a
întreprinderii, dar nu mai este declansatoarea activitatilor ca în economia centralizata,
subordonându-se cerintelor pietei.
Asadar, functiunea productie trebuie sa asigure producerea bunurilor, executarea de
lucrari sau servicii la termenele prevazute, în cantitatile cerute, la un cost de productie
bine determinat de o anumita calitate, în conditiile optimizarii resurselor si a asigurarii
perenitatii întreprinderii, a dezvoltarii acesteia si a competitivitatii.
Pornind de la continutul functiunii de productie, managerul general al întreprinderii, prin
strategia adoptata si ansamblul deciziilor care se adopta trebuie sa urmareasca
minimizarea riscurilor întreprinderii, optimizarea stocurilor, reducerea stocurilor de
productie ale întreprinderii si diminuarea termenelor de livrare.
Folosind în mod judicios diferitele metode si tehnici de gestiune, conducerea
întreprinderii va trebui sa urmareasca în permanenta reconceperea produselor fabricate,
optimizarea cheltuielilor pentru diferite achizitii si cresterea productivitatii.
1.3. Locul productiei în structura organizatorica a întreprinderii
În general, structura în cadrul unui sistem reprezinta o configuratie stabila a
relatiilor dintre elementele sistemului. Conceptia sistemica
abordeaza întreprinderea în
globalitatea sa si sub raportul relatiilor sale cu mediul înconjurator.
Potrivit acestei abordari, întreprinderea trebuie considerata prin interdependentele care
exista între diferitele elemente care compun întreprinderea, cum
sunt subsistemele uman,
tehnic, financiar si altele, precum si prin schimburile întreprinderii cu mediul înconjurator
si influentele reciproce care exista între acestea.
Conceptia sistemica considera întreprinderea ca un sistem deschis fata de mediul
înconjurator, care are o anumita finalitate, urmarind realizarea unui obiectiv general si
adaptiv – cu capacitate de a se adapta la cerintele si schimbarile care pot interveni în
mediul înconjurator.
Daca se aplica conceptia sistemica la nivel de întreprindere, putem defini structura
organizatorica a întreprinderii ca fiind configuratia legaturilor relativ stabile dintre
subsistemele si elementele întreprinderii, concretizate în uzine si fabrici, sectii, sectoare,
laboratoare, servicii si birouri, posturi de munca.
Structurile organizatorice ale unei întreprinderi, dupa modul cum sunt definite
componentele, se diferentiaza în doua categorii:
a) structuri procesuale;
b) structuri compartimentale.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Magagementul Productiei.pdf