Managementul Stresului

I. Ce este stresul?

Starea lipsita de stres se numeste moarte” (Selye).

Regula de aur a contemporaneităţii occidentale – „Time is money” – presează omul zilelor noastre la o continuă „fugă” după succes, după îndeplinirea cât mai multor obiective într-o perioadă cât mai scurtă. Fiind o resursă limitată, ea a fost tratată ca orice altă resursă limitată descoperită de om de-a lungul istoriei – a început să fie exploatată la maxim. Tensiunea aceasta continuă la care sunt supuse persoanele care lucrează, precum şi alţi factori ce vor fi discutaţi în continuare, dă naştere fenomenului generalizat al stresului.

De aceea din ce în ce mai mulţi angajatori încep să acorde o atenţie mai mare decât în trecut efectelor produse de stres asupra personalului lor. Cea mai potrivită definiţie ar fi: reacţii adverse, în plan psihic şi fiziologic, pe care le are o persoană atunci când nu este capabilă să facă faţă solicitărilor la care este supusă. Stres-ul este declanşat mai puţin de problemele externe cu care ne confruntăm, cât de modul în care facem faţă (sau nu reuşim să facem faţă) acestor probleme. Astfel, majoritatea oamenilor se confruntă cu o mare diversitate de factori de presiune în cursul întregii lor existenţe, iar despre unii s-ar putea spune că sunt stimulaţi şi dau maximum de randament doar când se află “sub tensiune”, mai ales la serviciu. Dar, din momentul în care încetăm să facem faţă în mod adecvat tensiunii, simptomele de stres vor începe să-şi facă apariţia.

In viata de zi cu zi s-a pus in mod traditional accent pe aspectele negative, disfunctionale ale stresului. In limbaj curent, atunci cand spunem despre cineva “ca este stresat” ne gandim de fapt la un nivel de stres foarte mare. La locul de munca, poate cea mai exhaustiva definitie a stresului negativ este: schimbarea in starea psihica, fizica, emotionala sau in comportamentul unei persoane ca urmare a presiunii constante exercitate asupra sa pentru a activa in moduri incompatibile cu abilitatea sa reala sau perceputa, cu timpul si resursele avute la dispozitie.

Primul teoretician al problematicii stresului a fost profesorul Hans Selye. In 1936 a descris pentru prima data “sindromul general de adaptare” pe care l-a numit concomitent si “sindromul biologic de stres”.

Selye considera stresul ca fiind “raspunsul nespecific al organismelor vii la solicitarile de orice natura, un fel de sare a vietii”.

Selye identifica doua forme de stres:

-Stresul negativ sau distres(potential nociv pentru organism)

-Stresul bun pozitiv sau eustres (revederea unei persoane foarte dragi, aflarea reusitei la examene, spectacol comic”epuizant”,dansul, meciurile de fotbal-emotia victoriei, etc).

Stresul ocupaţional ca problemă organizaţională

Stresul ocupaţional este aşadar un punct important în programele de dezvoltare organizaţională. Este unul din cele mai importante preocupări, dacă nu chiar cea mai importantă preocupare, a angajaţilor moderni. În plus, este o manifestare care creşte atât ca amploare şi intensitate, cât şi ca importanţă percepută de comunitatea de business şi de angajaţi deopotrivă. În consecinţă, nu este de mirare că în Uniunea Europeană există presiuni legale pentru a obliga angajatorii să ia serios în considerare aspectele legate de stresul ocupaţional, în programele lor interne de resurse umane.

-În România (din fericire) nu putem semnala încă asemenea presiuni legale, însă (din păcate) nu putem semnala nici un interes spontan sau acut din partea angajatorilor, faţă de această problemă. Toate aceste trei presiuni (organizaţională, individuală şi legală) sunt motive majore care ar putea argumenta pentru adoptarea unor programe formale de audit şi tratament al stresului ocupaţional de către corporaţii.

Aşadar, din punctul de vedere al organizaţiei analiza cost-beneficiu pentru evaluarea oportunităţii implicării în programe de control al stresului ocupaţional este relativ simplă. Costurile stresului ocupaţional pot fi izolate ca parte din ansamblul costurilor corporaţiei cu absenteismul, fluctuaţia, lipsa de eficienţă şi de productivitate, conflictele interpersonale între membrii organizaţiei, conflictele de muncă şi accidentele de muncă.