Previziunea și planificarea strategică a afacerii

CAPITOLUL I. PREVIZIUNEA – COMPONENTĂ A MANAGEMENTULUI AFACERILOR

1.1. Delimitări conceptuale ale previziunii

1. În orice întreprindere umană, preocuparea pentru anticiparea demersului evenimentelor ocupă un loc de căpătâi. Nimeni nu investeşte un efort de resurse fără să-l pună în cumpănă cu rezultatele scontate, în raport cu obiectivele urmărite. Această investigare spre noi orizonturi - tot mai amplă şi mai diversificată - a căpătat de-a lungul timpului denumiri diferite, unele cu caracter sinonim, iar altele cu sensuri mai mult sau mai puţin apropiate.

Amploarea şi diversificarea lucrărilor anticipative, ca şi a terminologiei ce le însoţeşte, s-au dovedit a fi un rezultat firesc al dezvoltării ştiinţei şi al continuei sale ramificări. Iar o ştiinţă, în orice domeniu, are, ca funcţie imanentă, şi pe aceea de a anticipa destinul propriilor descoperiri şi inovări, ca şi efectele lor asupra condiţiei umane. Fără această capacitate anticipativă, o investigare, oricât de sofisticată ar fi ea, nu poate avea statut de ştiinţă, de sistem de cunoştinţe pus în slujba progresului societăţi.

2. În aceste condiţii au proliferat şi termenii practicaţi în cercetarea

şi descifrarea evoluţiilor în viitor a diverselor componente ale lumii materiale

şi ale vieţii sociale, prin urmare şi în economie.

Un astfel de termen este predicţia (de la latinescul „predictio" şi franţuzescul „prediction"), care a avut şi are sensul de prezicere sau de prevestire, adică de anunţare a ceva ce urmează să se întâmple în mod implacabil, ca efect al unor forţe supranaturale sau al conjuncţiei unor factori cosmici ce acţionează independent de voinţa noastră (de exemplu, eclipse, cicloane ş.a.). Acest termen a fost utilizat cu predilecţie în Evul Mediu, dar are şi în prezent unele reverberaţii, îndeosebi mistice.

Un alt termen este prospectiva (de la franţuzescul „prospective"). El semnifică un studiu asupra viitorului, pe baza analizării şi interpretării unor factori ştiinţifici, tehnici, economici, sociali, naturali, în vederea stabilirii influenţei acestor factori asupra dezvoltării lumii moderne. Astfel de studii prospective (utilizate în viitorologie) oferă indicii pentru organizarea prezentului în conformitate cu cerinţele de viitor. Iniţiatorul acestei metode este filosoful francez Gaston Berger.

Mai puţin folosit în limba română este termenul de proferenţă (de la latinescul „proferre"), ceea ce înseamnă a purta înainte, a genera. El este întâlnit adesea în studii viitorologice din Occident.

Conjectura (de la latinescul „conjuectura" şi franţuzescul „conjecture") este un termen utilizat în reprezentarea perspectivei, având semnificaţia unei opinii bazate pe ipoteze, supoziţii şi prezumţii, rezultând uneori din aparenţe şi din calcule probabilistice. A nu se confunda cu conjunctura, care semnifică un ansamblu de factori obiectivi şi subiectivi sau de împrejurări care exercită o influenţă pozitivă sau negativă, la un moment dat, asupra unui sector de activitate.

Destul de frecvent este utilizat termenul de pronostic, având şi varianta de prognostic (provenind din termenul german „Prognostikeit"). El semnifică o ipoteză referitoare la desfăşurarea în perspectivă a unor evenimente şi acţiuni, precum şi la modul de finalizare a acestora. Acţiunea de pronosticare (prognosticare) se bazează, în mare măsură, pe intuiţie şi pe deducţii logice şi mai puţin pe calcule pertinente.

O largă răspândire are termenul de prognoză (din grecescul „prognosis" în care „pro" = înainte, iar „gnosis" = a cunoaşte), semnificând deci a cunoaşte dinainte, a anticipa. Prognoza este un rezultat al activităţii de prognozare şi constă în prevederea desfăşurării în perspectivă a unui fenomen sau proces, pe baza studierii înprejurărilor care îi determină apariţia şi evoluţia. în vorbirea curentă, termenul de prognoză se foloseşte în paralel cu cel de pronostic, dar ei nu se suprapun perfect ca semnificaţie şi ca metodologie: prognoza are, de regulă, un solid suport metric şi o interpretare plauzibilă, în timp ce pronosticul este dominat de latura subiectivă.

Proiecţia (de la latinescul „projectio") este un alt termen, cu semnificaţii multiple, dintre care unul se referă la reprezentarea în perspectivă a unei traiectorii preexistente, în genul fasciculului de lumină şi imagini oferit de aparatul cinematografic. El se utilizează îndeosebi la evaluarea mersului, în perspectivă, al proceselor demografice, care, prin natura lor, au efecte pe termen lung. În paralel se utilizează şi termenul de proiectare demografică. Termenul de proiectare se utilizează însă în multe domenii, finalizându-se în proiecte tehnice, proiecte de arhitectură, de urbanism, dar şi ca proiecte sociale, de soluţionare a unor probleme umane ce necesită restructurări importante în practica socială. De exemplu, de reabilitare a handicapaţilor sau a analfabeţilor.

Cu timpul, a apărut şi şi-a consolidat poziţia termenul de previziune de la franţuzescul „prevision"), care înseamnă a anticipa apariţia şi evoluţia unor evenimente şi procese, pe baza datelor cunoscute din trecut şi prezent, precum şi a studierii legilor obiective în contextul temporal şi spaţial. Acest termen este o categorie generică, aptă să reprezinte toate modalităţile de abordare a problemelor viitorului.

Deci, previziunea nu se identifică cu prognoza (cum se mai întâmplă la unii autori) şi nici cu alte modalităţi de anticipare. Ea acoperă întreaga paletă de preocupări umane referitoare la anticiparea viitorului. Având acest caracter exhaustiv, previziunea, ca şi activitatea previzională corespunzătoare, trebuie privită pe diferite paliere de cognoscibilitate şi eficienţă, precum şi pe grade de detaliere a reprezentărilor asupra zerspectivei. De aceea, unele previziuni pot avea un grad ridicat de plauzibilitate, verificându-se ulterior ca reuşite, iar altele pot fi pur speculative şi neconfirmate ulterior în practică. Această varietate de situaţii nu justifică, evident, tentaţia unora de a pune sub obroc orice activitate previzională, ceea ce ar duce la privarea practicii social-economice de o veritabilă busolă în acţiune.

În acelaşi timp, termenul de previziune - care se bucură acum de cea mai largă recunoaştere în domeniul anticipării - poate fi convertit în limba română în termenul de prevedere (a vedea cu anticipaţie), dacă privim lucrurile numai din punct de vedere semantic. Dar, în practică, prevederea nu se referă în principal la aspectul anticipativ, ci mai ales la acţiunea de a menţiona o clauză (într-o lege sau într-un tratat) şi de a preveni anumite neplăceri prin măsuri prudente, preventive, de preîntâmpinare şi protejare (de exemplu, asigurarea este o măsură de prevedere faţă de riscuri).