Etică în afaceri

INTRODUCERE

Etica in economie trebuie sa reprezinte acea conduita umana a bunastarii.Atunci cand omul constientizeaza valorile fundamentale ale vietii, adevarata frumusete si bogatie se apropie de stiinta curata cu efect cu efect profilactic, terapeutic si vitaminizant pentru minte si suflet.

Etica în afaceri a apărut relativ recent în țări dezvoltate precum SUA și state ale Europei de Vest, dar, în ultimul deceniu și tot mai multe țări din Europa Centrală și de Est manifestă interes față de acest concept. Motivele pentru care țări din Europa Centrală și de Est manifestă interes pentru acest subiect pot fi atât de natură socială, datorită faptului că s-a constatat o legătură directă între gradul de dezvoltare al unei țări și importanța care se acorda în respectivul stat eticii în afacerilor, cât și de natură economică, datorită creșterii numărului de corporații multinaționale care și-au extins activitatea și în această regiune a lumii.

Companiile trebuie să-și actualizeze modul de acțiune în societate pentru că aceasta este în continuă evoluție, și ceea ce era acceptabil în urmă cu douăzeci de ani acum este perimat. Compania nu mai este doar un actor în plan economic, ea a devenit un actor și în plan social, iar implicarea sa în calitate de cetățean a devenit o necesitate și o prioritate deosebită.

Obiectivul general al disciplinei

Dezvoltarea capacității de a recunoaște și stabili un ansamblu de norme morale și valori comune pentru domeniul afacerilor. Dobândirea unei viziuni pluraliste despre muncă, viață și afaceri onorabile. De asemenea, vom urmări incitarea studenților în a manifesta un comportament etic în lumea afacerilor. Un rol important îl va avea conștientizarea raportului dintre responsabilitate, încredere, loialitate, pe de o parte, și obținerea succesului financiar și profesional, pe de altă parte.

Obiectivele specifice

- Dobândirea capacității de a identifica diferențele dintre etică, morală și moralitate;

- Posibilitatea elaborării unor opinii personale legate de legea morală, conștiința morală și responsabilitatea morală;

- Dobândirea capacității de a recunoaște și stabili un ansamblu de norme morale și valori comune pentru domeniul afacerilor;

- Recunoașterea rolului și importanței studierii Eticii în afaceri;

- Însușirea principiilor etice universale;

- Elaborare a unor opinii personale legate de argumentele tipice existente în literatura de specialitate, argumente poziționate împotriva asocierii eticii cu afacerile;

- Dobândirea abilităților în elaborarea/implementarea codurilor de etică;

- Manifestarea unor atitudini pozitive și responsabile față de domeniul științific în care se regăsește disciplina, cultivarea unui mediu științific centrat pe valori și relații democratice, valorificare optimă și creativă a propriului potențial în activitățile științifice, participarea la propria dezvoltare.

CAPITOLUL I

ETICA - DE LA RAMURĂ FILOZOFICĂ LA AFACERI ECONOMICE

1. Delimitările conceptuale ale eticii. Etica în afaceri

1.1. Delimitările conceptuale ale eticii

Definită de-a lungul timpului în diferite moduri, în funcție de context sau de domeniul specific de aplicabilitate practică, etica a fost focalizată pe principiile și standardele care ar trebui să guverneze relațiile sociale dintre indivizi și organizații și a suscitat întotdeauna interesul celor interesați să trăiască într-o lume mai bună, atentă la nevoile și aspirațiile celor din jur, menită să aprecieze adevăratele valori umane și să promoveze modelele exemplare de comportament.

În literatura de specialitate, etica (termen provenit din grecescul „ethos” - morav, obicei, caracter) este „disciplina filozofică care studiază problemele teoretice și practice ale moralei; în vorbirea curentă, termenul de etică se utilizează adesea și în sens de morală”

Astfel, pe de o parte, „etica este știința care studiază principiile morale, originea, natura, esența, dezvoltarea și conținutul lor”, iar, pe de altă parte, „etica reprezintă ansamblul de reguli, valori și norme morale care reglementează comportamentul persoanelor în societate sau/și determină obligațiile acestora, în general, sau într-un anumit domeniu de activitate, în particular” Etica semnifică „știința binelui și a răului”.

Termenul de morală (provenit din latinescul „mos, mores” - obicei) desemnează un anume cod special, un ansamblu de reguli cărora fiecare individ trebuie să i se conformeze pentru a fi acceptat în societate. „Morala reprezintă, astfel, totalitatea convingerilor, atitudinilor, deprinderilor, sentimentelor, normelor, regulilor determinate istoric și social, care reglementează comportamentul și raporturile indivizilor între ei, precum și dintre aceștia și colectivitate (familie, grup, clasă, națiune, societate), în funcție de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate și a căror respectare se întemeiază pe conștiința și opinia publică”1.

Morala depinde de condițiile existențiale ale unei anumite comunități umane și nu poate avea un caracter abstract, general valabil, fiind mai degrabă caracterizată de relativitate; cu toate acestea, de-a lungul istoriei, de la un tip de societate la altul, rămân valabile numeroase imperative morale (exemple: „Să nu ucizi!”, „Să nu furi!”, „Să nu minți!”, „Să-ți respecți cuvântul dat!”) care nu țin de o anumită epocă, ci de caracterul omului de ființă posesoare de rațiune și de conștiință de sine, fiind considerate norme generale sau universale. Cel mai important criteriu moral, universal valabil, și care nu se supune judecății relativiste, îl reprezintă acceptarea universalității drepturilor fundamentale ale omului.

În timp ce „morala este considerată un fenomen real - un ansamblu de reguli și norme de bună purtare, cu caracter mai mult sau mai puțin universal - ce ține de comportamentul cotidian, de viața practico-spirituală reală a indivizilor și colectivităților umane, etica desemnează teoria care are ca obiect de studiu acest fenomen real (teoria despre morală), respectiv sistemul conceptual care se află la baza unei anumite viziuni asupra moralității (prin moralitate înțelegându-se condiția omului care aspiră să trăiască potrivit unor idealuri și principii cât mai înalte)”2.

În sens restrâns, morala comună (morala înțeleasă ca ansamblu de obiceiuri și standarde ale comunității) este nereflectivă, deoarece ea impune respectarea unor standarde ale comunității prin conformism mimetic, fără a fi filtrate de rațiunea individuală; „un demers etic înseamnă reflectarea asupra principiilor generale și judecarea unei situații particulare din perspectiva acestor principii. Spre deosebire de etică, morala are o semnificativă componentă emoțională; etica implică mai multă detașare, explorarea și acceptarea modurilor de viață alternative; acceptarea unei etici nu cere abandonarea unei morale private, ci considerarea celorlalte principii și norme morale ca alternative posibile în diferite contexte. Rolul eticii este să ajute oamenii și instituțiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criterii să aleagă și care le sunt obligațiile morale în acțiunile lor”. Etica este o abordare rațională a moralei.

Etica și morala sunt adesea asociate cu deontologia. Termenul deontologie (în limba greacă, „deon” - datorie, obligație) desemnează normele de conduită și obligațiile etice din cadrul unei profesii și aplică anumite norme morale particulare. Etica, morala și deontologia se referă la ceea ce este „drept”, „corect”, „just”.