Limbajul Trupului

Capitolul 20

LIMBAJUL TRUPULUI

Harpagon, ciudatul personaj din „Avarul” lui Molière, cere să-i ghicească cineva în palmă. Ţiganca îl invită să întindă mâna. Brusc, într-un gest de supremă lăcomie, zgârcitul întinde ambele mâini, cu palmele în jos şi degetele răsfirate ca dinţii unei greble. Este clipa în care trupul său îi dezvăluie caracterul şi „spune” cine este el, în toate zilele vieţii lui. Fie conştientizăm, fie nu, fie vrem, fie nu, trupul nostru comunică fără încetare. Postura, gestica, distanţa, ochii, tensiunea musculară, culoarea obrajilor, mirosul, ritmul respi¬raţiei sau pulsul inimii au mereu ceva de spus.

La propriu, limbajul trupului nu este nicidecum un „limbaj ascuns”. Ba, din contra, este un limbaj predominant vizual. Tratarea sa în acest volum este justificată doar prin faptul că rămâne adesea „ascuns” minţii conştiente.

Când trec pe lângă tine, fără răspuns la salut, prefăcându-mă că nu te văd, trupul meu comunică tocmai faptul că nu vreau să comunic. Trupul şi pupila ochilor „spun” adesea ceea ce nu vreau să spun.

Limbajul trupului comunică mai sincer decât cuvântul. Dincolo de cuvinte, trupul nostru emite neîncetat mesaje incredibil de importante pentru comunicarea cu sine şi cu ceilalţi. Postura, gestica, ritmul şi viteza mişcărilor, distanţa, orientarea, privirea, contactul vizual, expresia feţei, culoarea tenului, vocea, ritmul respiraţiei sau tonusul muscular sunt doar câteva dintre antenele sale de emisie.

Eu sunt corpul meu. Autoatingerea

Felul de a fi propriu unei persoane este exprimat de corpul său. Suntem evaluaţi şi, la rândul nostru, evaluăm pe alţii mai cu seamă după maniera în care corpul exteriorizează trăirile interioare, atitudinile şi caracterul. Corpul exteriorizează personalitatea. „Sunt corpul meu” şi nu „am un corp” spune Vera Birkenbihl, directoarea Institutului German de Studii Cerebrale (Semnalele corpului, Gemma Press, Bucureşti, 1999, p. 76), propunând o opţiune culturală între aspiraţia occidentală „de a avea” şi cea orientală „de a fi”.

Cu cât prima orientare este mai puternică, cu atât omul percepe mai slab şi înţelege mai puţin semnale emise de propriul său corp sau de corpurile altora. Când nu şi mai înţelege trupul, omul tinde să resimtă lipsa armoniei interioare. Nu mai este împăcat cu sine şi „nu mai este” corpul său, ci are doar un corp, pe care tinde să l neglijeze. Unei persoane care nu devine conştientă de semnalele emise în limbajul propriului trup îi va fi greu, poate chiar imposibil, să perceapă şi să interpreteze satisfăcător semnalele emise de trupurile altor persoane. De pildă, gestul de a muşca buzele poate semnifica nervozitate sau disconfort. Pentru a înţelege cu adevărat acest lucru, am nevoie să percep eu însumi semnificaţia acestui semnal, exact în momentul în care îl emit. Înregistrez ceea ce simt şi, abia după aceea, voi putea presupune ce simte şi altcineva care îşi muşcă nervos buzele.

Autoatingerea este mişcarea şi gestica prin care tindem să refacem contactul cu propriul corp, de cele mai multe ori inconştient. Cele mai multe autocontacte imită situaţiile în care ne-ar atinge tandru alte persoane. Practic, orice autoatingere are ca efect faptul că ne simţim imediat ceva mai siguri pe noi, ceva mai protejaţi. Majoritatea autocontactelor se realizează între mână şi cap; sprijinim fruntea, bărbia sau tâmpla, atingem fugar gura, bărbia sau buzele, trecem mâna prin păr sau scărpinăm în treacăt nasul, urechea. Scărpinarea cefei, trasul de urechi sau ducerea mâinii la gură, nas sau gât, trădează conflicte interioare, perplexitate, nedumerire sau jenă. Când avem un sentiment de neajutorare şi nu atingem propriul corp, manifestăm oricum tendinţa de a ne agăţa de obiecte; ne ţinem de un nasture, de tivul hainei sau de aproape orice alt obiect aflat întâmplător în preajmă.

Unele autocontacte tind să joace chiar rolul unui scut protector: încrucişăm braţele la piept, încrucişăm picioarele, prindem o mână cu cealaltă, mângâiem fruntea sau creştetul capului. Uneori, prindem genunchii cu mâinile de ca şi cum am îmbrăţişa o altă persoană, care ne oferă sprijin şi protecţie. Aşezăm chiar capul pe genunchi, sprijinindu-ne cu totul pe acea iluzorie altă persoană.

Numeroase autoatingeri au destul de străvezii conotaţii erotice. De pildă, femeile se pot atinge pe ele însele, sugerând în mod inconştient cât de mult le-ar plăcea să fie atinse; îşi mângâie părul, îşi ating tandru faţa, îşi umezesc buzele cu limba sau îşi ating coapsele şi picioarele.

Traversarea unor situaţii de stres sau conflict creşte nevoia de autoatingere. După cum părinţii ne-au mângâiat sau nu în situaţiile delicate din copilărie, la maturitate, ne vom oferi singuri tandreţea şi protecţia de care avem momente în momentele grele.

Gestul de încrucişare a braţelor pe piept, deşi se constituie ca un fel de perete sau barieră cu rol de închidere şi apărare a trupului şi organelor vitale, are adesea şi un puternic efect de liniştire şi asigurare prin autoatingere. De aici şi dificultatea de a reprima tendinţa de a-l folosi.

Trupul este fiziologia

Trupul este însăşi fiziologia care ne ţine în viaţă, iar fiziologia este calea cea mai scurtă pe care o avem la dispoziţie pentru a schimba rapid o stare interioară, o emoţie şi chiar o manieră de a gândi. De regulă, atunci când adoptăm o fiziologie entuziastă şi încrezătoare, vom simţi aproape automat şi starea interioară specifică, cu care ea este asociată şi pe care o induce. Din contra, dacă vom adopta o fiziologie tipică pentru starea de oboseală, tristeţe sau depresie, cu umerii căzuţi, capul plecat şi privirea stinsă, vom simţi de asemenea că starea sufletească şi gândirea vor tinde să o urmeze. Când luăm poza unei persoane obosite, exact ca şi atunci când ne autosugestionăm, spunând în barbă sau în gând, că suntem rupţi de oboseală, nu facem altceva decât să creăm şi să întreţinem reprezentările interioare ale oboselii.

Pe de o parte, fiziologia noastră şi, pe de altă parte, trăirile şi reprezentările noastre interioare, sunt strâns legate între ele, aşa fel încât dacă modificăm pe una, aproape automat, o modificăm şi pe cealaltă. Practic, ori de câte ori operăm schimbări în fiziologie – respiraţia, postura, expresia facială, gestica, volumul şi tonul vocii, tonusul muscular etc. – putem schimba imediat şi starea sufletească sau tiparele de gândire. Trupul rămâne cheia schimbărilor emoţionale şi mentale rapide: „Nu există minte, există doar trup şi ...nu există trup, există doar minte” afirmă Anthony Robbins (Puterea nemărginită, Amaltea, 2001, p. 126).

Practic, fiecare emoţie pe care am trăit-o vreodată a fost imprimată şi exprimată într-un fel specific doar ei de către fiziologie. Nici nu putem trăi cu adevărat o emoţie nouă, fără o schimbare adecvată a fiziologiei. Să începem cu expresia facială. Când trăim o anume emoţie, ea se imprimă în expresia feţei. De pildă, când ne bucurăm, faţa se înseninează şi zâmbetul înfloreşte pe buze. Ne întristăm şi faţa se întunecă, iar lumina din priviri se stinge. Cu timpul, între emoţia trăită repetat şi expresia facială asociată ei se stabileşte o strânsă legătură. Astfel, reciproca devine şi ea valabilă, în sensul că, atunci când faţa va configura voluntar o anume expresie, emoţia asociată acesteia va tinde să se imprime în minte şi în suflet. De pildă, atunci când vin în minte amintiri plăcute, zâmbetul va tinde să inunde chipul, iar atunci când zâmbetul inundă chipul, amintirile plăcute vor tinde să revină în minte, de la sine. Dacă cei 80 de muşchiuleţi distincţi ai feţei cuiva s-au obişnuit deja să exprime mai curând plictiseală, dezgust, frustrare sau depresie, ei vor tinde neîncetat să trimită minţii exact acest gen de mesaje. Ce bun lucru facem atunci când ne obişnuim muşchii feţei cu zâmbetul şi exprimarea spontană a fericirii, a bucuriei, veseliei, entuziasmului, încântării, amabilităţii şi optimismului! Expresiile faciale modifică sentimentele, tot aşa cum sentimentele modifică expresiile faciale.

Respiră adânc! Îndreaptă-ţi spatele! Trage umerii înapoi şi scoate pieptul înainte! Înalţă fruntea, capul, privirea! Crezi că ai putea fi cu adevărat deprimat când afişezi această postură a trupului tău?