Marketing

FUNDAMENTELE ECONOMICO-SOCIALE ALE MARKETINGULUI.

În condiţiile economiei de piaţă orice unitate economică nu poate activa şi evolua decât dacă se află într-un sistem de relaţii eficiente cu toţi factorii mediului în care acţionează, în primul rând cu publicul consumator al produselor şi serviciilor sale.

Întreprinderea oferă consumatorilor bunuri şi servicii, obţinând din partea acestora, atât recuperarea cheltuielilor, cât şi profitul ce îi asigură continuarea şi dezvoltarea activităţii. Efortul permanent pe care trebuie să-l facă întreprinderea pentru a se încadra corect şi eficient în contextul mediului înconjurător este grija pentru realizarea ofertei şi corespunderea ei cu necesităţile consumatorilor, cunoaşterea şi cercetarea zonelor de piaţă favorabile pentru a-şi asigura dezvoltarea, etc. Tot acest ansamblu de idei, mijloace şi acţiuni constituie ceea ce se numeşte marketing.

În acest capitol de introducere în studierea domeniului este redată explicarea apariţiei marketingului şi definirea conceptului, se prezintă funcţiile lui, locul pe care-l ocupă marketingul în gândirea şi practica economică.

1. Originea marketingului. Etapele extinderii şi consacrării sale

în teoria şi practica economică.

Marketingul are o istorie relativ scurtă, înscriindu-se în spaţiul actualului secol. Teoria dată este de origine americană, locul de baştină fiind SUA. Primele activităţi de marketing au fost cunoscute încă din perioada de până la primul război mondial. Sub influenţa progresului tehnic, SUA, atunci era cea mai avansată ţară a lumii din punct de vedere economic, atinsese un nivel superior de satisfacere a nevoilor de consum, nivel la care cererea de consum reflectă nu numai posibilitatea de cumpărare, ci şi dorinţele şi preferinţele populaţiei. Prin urmare, cererea trebuia studiată luându-se în consideraţie noile condiţii, în care consumatorii aveau posibilitatea de a alege între mai multe produse şi de al cumpăra pe cel preferat.

Aceste noi condiţii au determinat schimbări în gândirea şi practica economică, provocând procesul de apariţie şi de dezvoltare a marketingului. Faţă de vechea gândire tradiţională – a vinde ceea ce s-a produs – bazată pe concepţia clasică – oferta creează cererea; noua gândire de marketing impunea în organizarea şi conducerea activităţii unităţilor ideea să se producă ceea ce se poate vinde.

Economiştii ce au creat noul domeniu, denumindu-l marketing, de rând cu colegii lor mai vechi ce se ocupau de activitatea de producţie din uzine şi fabrici, au început să studieze şi să înţeleagă ce se întâmplă după ce produsul părăseşte unitatea producătoare. Asemenea cercetări deveniseră deosebit de importante pentru economia americană, care vizau structura, costurile distribuţiei, stocurile, transportul etc.

De altfel, primele cercetări de marketing, publicate în 1913, de Melvin Copeland, se referă la costuri şi condiţii de activităţi în magazine de încălţăminte. Procesul de apariţie şi consacrare a marketingului ca domeniu diferenţiat al teoriei şi practicii economice a cunoscut mai multe etape.

1. Orientarea spre producţie, 1900-1930.

În prima jumătate a sec. XX realizarea profitului maxim s-a bazat pe orientarea spre producţie. Întreprinderea îşi orienta eforturile spre ameliorările tehnologice ale procesului de fabricare.

Perioada se caracterizează prin:

- Lipsa de concurenţă;

- Predominarea deficitului, adică “piaţa producătorului”.

2. Orientarea spre vânzare, 1930-1950.

Perioada se caracterizează prin formarea pieţii consumatorului:

- În cea mai mare parte a sectoarelor economice, activitatea de producţie este bine organizată. Factorul critic în obţinerea profitului nu mai este producţia, ci ştiinţa de a vinde.

- Ciclul de viaţă al produselor se reduce în funcţie de noile exigenţe ale pieţii, de accelerare a progresului tehnologic, de evoluţia rapidă a modei.

- Consumatorii au suferit schimbări şi au devenit mai instruiţi, de regulă, deci mai critici, mai dificili şi mai rafinaţi.

- Creşte influenţa acţiunilor concurenţiale.

Pe fondul dezvoltării economice de ansamblu creşte presiunea ofertei asupra cererii. În acest cadru apare şi se dezvoltă o nouă optică economică:

3. Orientarea spre marketing, 1950-1970.

Întreprinderea în contextul unei economii de abundenţă trebuie să-şi revadă metodele de gestiune, organizarea internă şi raporturile cu mediul. Pentru creşterea profitului întreprinderea va derula acţiuni de control al costurilor, va urmări ameliorarea calităţii produselor, adaptându-se mai bine cererilor clienţilor săi.