Reportajul - C4 - Subiectele Reportajului

4. Subiecte de reportaj

Exista tendinta de a acorda reportajului doua calitati esentiale în ceea ce priveste selectarea subiectului: aceea de a povesti în mod sensibil derularea unui eveniment important, si, la antipod, aceea de a inventa un subiect acolo unde nu pare a exista vreunul. Cu acestea, ne întoarcem la tipologia propusa pâni aici, regasind reportajul de eveniment si cel de atmosfera. Numai ca, atunci cînd ajungem la subiecte, nici o departajare neta nu mai functioneaza. Autorul de reportaj este unul dintre ziaristii ghinionisti. Nimeni nu-i da nici o idee, nici o sarcina redactionala, nimeni nu-i indica un detaliu care ar putea fi subiect sau un unghi care ar pune înm valoare un eveniment. Înca dinainte de a sti ce urmeaza sa scrie, el este, într-un fel, singur. Redactia trepideaza, telefoanele suna, colegii polemizeaza, comenteaza, vin si pleaca spre si de pe teren, sefii se aduna în sedinte mai mult sau mai putin fulger, dar el, autorul de reportaj, este un fel de outsider, el este artistul, vedeta, cel invidiat si bârfit, admirat când a gasit un subiect tare si ignorat când se afla într-un moment de cautare. Clipele dinaintea gasirii subiectului sunt cele mai rele. Nimeni nu garanteaza ca minunea se va repeta, ca povestea va porni din nou, ca publicul va tresari la lectura unei noi aventuri.

Nu exista, în vidul dinaintea urmatorului subiect, decât o vaga senzatie ca ceva, undeva, se întâmpla, si ca acea întâmplare vibreaza în apropierea ta, asteptând sa fie descoperita. Uneori, apare brusc o imensa provocare: în linistea diminetii, un mare eveniment se napusteste asupra unei realitati înghetate, ravasind totul si anulând toate programarile facute pâna atunci. Un razboi, un act de terorism, o catastrofa feroviara, o furtuna perfecta, sau dimpotriva, un concetatean care a doborât un record, un miracol petrecut la o manastire, o vizita neanuntata, dar uluitoare, a unei personalitati. Dupa cum se vede, noutatea nu apartine neaparat registrului negativ. În acel moment, întreaga redactie îsi va întoarce privirile spre autorul de reportaj. Devine, brusc, omul cel mai important de pe planeta. Singurul care e capabil sa ajunga rapid la fata locului sa declanseze toate mecanismele de documentare si sa redacteze cu cel mai mare grad de spectaculozitate tot ce se întâmpla. Nu mai e loc de comentarii. E doar un schimb de priviri între reporter si redactorul sef, care, înainte de a-si aduna celula de criza, face un semn discret care înseamna:Fugi!. Toti corespondentii speciali cunosc acest moment. E momentul lor. Ceilalti membri al redactiei vor obtine informatii telefonice, vor lua scurte interviuri, vor scormoni prin arhive, cautând explicatiile istorice sau stiintifice ale evenimentului. Doar el va sari în masina sau aîn orice alt mijloc de transport, si, înarmat doar cu un carnetel sau un reportofon, va face ca totul sa ajunga la inima cititorilor. Tânarul si necunoscutul Albert Londres, aflat în redactia ziarului Le Matin, singur cu redactorul sef, în momentul în care telegramele agentiei Havas vestesc începerea razboiului. Nici o alta sansa decât aceea de a lasa totul în mâinile acesatui anoniom care, pâna atunci, se ocupa doar de micile stiri de pe culoarele Parlamentului. O zi norocoasa, fiindca Londres va scoate, în zilele urmatoare, cel mai zguduitor reportaj despre bombardamentele germane de la Reims, fiind singurul jurnalist ajuns chiar în raza de actiune a artileriei. Si apoi, în zilele urmatoare, întâlnirea cu echipa imbatabila a corespondentilor de razboi parizieni, legendele vii ale noului val de jurnalism: Andre Tudesq, Edouard Helsey, Ludovic Naudeau. Fireste, acesta e un exemplu situat la extrema dinspre miracol a reportajului. Si, poate, fiecare descoperire a unui mare reporter are partea ei de miracol. Relatia dintre eveniment si reporter e una speciala, întrucâtva non-conformista si împotriva simtului de autoaparare. Caci reporterul este cel care merge spre eveniment, indiferent cât de primejdios sau complicat ar fi acesta. O vorba a lui Henri Beraud spune ca, daca vezi o multime de oameni fugind de la locul unei catastrofe si unul singur mergând în directia contrara, acesta nu poate fi decât autorul de reportaj. El este cel care trebuie sa vada totul pentru cititor si sa transmita nu doar informatiile, ci si senzatia de trait. John Reed în revolutia din Rusia, în noiembrie 1917, Ernest Hemingway, Curzio Malaparte si multi altii în al doilea razboi mondial, John Hersey la Hiroshima, Michael Herr în Vietnam, Joseph Kessel în razboiul de sase zile, etc. de altminteri, aici se deschide un capitol aparte al reportajului, anume cel al corespondentilor speciali.

În cazuri de acest gen, evenimentul impune subiectul, desi asta nu e de ajuns. Mai trebuie gasite metodele de documentare si, mai ales, unghiul original de abordare.