Tratamentul în Antrenamentul Sportiv

Supraantrenamentul

Supraantrenamentul este forma cronica a oboselii patologice, oboseala care reprezinta forma in care sunt depasite capacitatile functionale ale organismului, pentru revenirea acestor capacitati la dimensiunile initiale fiind obligatoriu necesar tratamentul de specialitate.

Supraantrenamentul mai se numeste si nevroza sportivului sau nevroza de suprasolicitare si reprezinta un dezechilibru functional, durabil, aparut ca urmare a discordantei dintre solicitare si capacitatea de efort a organismului in cazul unor eforturi repetate si fara refacere corecta si completa.

Motivele pentru care poate aparea supraantrenamentul sunt marirea rapida a intensitatii si duratei antrenamentului, introducerea unor miscari noi si dificile mult prea intempestiv, lipsa de refacere si uniformitatea (monotonia antrenamentelor).

Cele mai caracteristice modificari care apar in supraantrenament sunt la nivelul sistemului nervos central, pe componenta vegetativa, cat si somatica. Supraantrenamentul imbraca 2 forme: forma in care domina simpaticul si forma in care domina parasimpaticul.

 Forma Basedowiana este forma in care predomina activitatea simpatica, deci procesele de excitatie corticala si subcorticala si intensificarea functiilor vegetative ale organismului.

Subiectiv, sportivul acuza stare de oboseala, insomnie, scaderea apetitului, dureri si presiune in regiunea precordiala, stari depresive sau tendinta catre depresie, iritabilitate si instabilitate.

Obiectiv, se constata aspectul sportivului: palid; scaderea in greutate a sportivului-caracteristica, rapida, merge pana la 10-15% din greutatea totala; tahicardie de repaus si de efort; tensiune arteriala atipic de mare si cu diferentiala atipica; dermografism exagerat; tahipnee; sensibilitate crescuta fata de multi stimuli (mai ales auditivi); miscarile devin mai putin coordonate, scade precizia, scade viteza de reactie.

Tratamentul presupune in primul rand scoaterea sportivului din mediu si deplasarea acestuia intr-un mediu de crutare (submontan). Nu este total contraindicata continuarea miscarii, dar foarte buna este odihna activa.

Tratamentul este complex:

-tratamentul igieno-dietetic: dieta normocalorica, alcanizanta, usor anabolizanta, cu aport usor crescut de proteine sau alimentatie normoproteica (legume, fructe si lactate);

-tratamentul medicamentos: tratament de sedare corticala, tratament de stimulare functionala si organica (vitamine; oligoelemente);

-balneofizioterapia: sauna in sedinte scurte, o data sau de 2 ori pe saptamana (preferabil sauna finlandeza); masaj; bai cu bioxid de carbon; masaj subacvatic (recomandat profund);

¬-psihoterapia: de obicei individual; se insista foarte mult pe invatarea tehnicilor de relaxare.

 Forma Addisoniana este forma de supraantrenament cu predominanta parasimpatica (predomina procesele de inhibitie); sportivul are tendinta anormala spre oboseala. Se interzice continuarea activitatii fizice.

Pentru ambele forme de supraantrenament este caracteristica scaderea in greutate.

Obiectiv, sportivul este brahicardic si in repaus si in efort; are valori tensionale diastolice anormal de mari, mai ales in repaus; este bradipneic; nu apar modificari de coordonare si precizie a miscarilor; viteza de reactie poate fi normala; revenirea parametrilor functionali dupa efort este optima.

Tratamentul:

-tratamentul igieno-dietetic: tratament hipercaloric, bogat hidrozaharat, alcalinizant; sa contina alimente bogate in vitamina A, vitamina C si complexul B; regimul sa fie usor proteic (2g/zi);

-tratamentul medicamentos: tratamentul este antidepresiv-sedative si tranchilizante; este paradoxal;

-balneofizioterapia: sedinte de ultraviolete de intensitate slaba sau o sedinta foarte rar; masaj superficial; bai cu brom (temperatura baii sa fie cat mai nesemnificativa);

-psihoterapia: obligatoriu psihoterapie de relaxare si psihoterapie de grup.

Tratamentul dureaza in medie 4-6 saptamani. Dupa acestea se face un control medical-daca simptomatologia subiectiva a disparut si daca investigatiile facute sunt normale, atunci sportivului i se permite reinceperea activitatii sportive gradual, sub atentia medicului.

Dupa alte 4 saptamani se face un nou examen-daca rezultatele sunt bune si daca individul doreste sa reintre in activitate, atunci i se permite reintegrarea in colectiv si reluarea antrenamentului specific.

Dupa alte 4-8 saptamani se face o expertiza medico-sportiva si in cazul in care totul este in ordine se permite reluarea activitatii competitionale.

TRAUMATOLOGIE SPORTIVA

Traumatologia sportiva este parte din traumatologia generala si se ocupa cu traumatismele care apar in activitatea sportiva, caracteristice sau nu acesteia.

De obicei, se intelege prin traumatism aparitia unei leziuni in urma actiunii unui agent traumatic.

Exista cateva diferente intre traumatologia sportiva si traumatologia generala. La traumatologia sportiva traumatismele apar la tineri, iar in cazul traumatologiei generale traumatismele apar la oameni mai varstnici.

Cauzele traumatismului la sportivi depind in primul rand de sportul practicat, de antrenament, in timp ce la nesportiv cauzele depind de intamplare.

Tratamentul sportivilor se face mai repede decat la nesportivi, pentru a scurta timpul de intrerupere. Mijloacele de tratament alese pentru sportivi trebuie intotdeauna sa fie cat mai eficiente si daca se poate invazive. Tratamentul medicamentos la sportivi trebuie sa tina cont ca multe medicamente antiinflamatoare sunt pe lista doping (glucocorticoizi).

Recuperarea functionala la sportivi presupune vindecarea perfecta, fara nici un fel de sechele, a leziunii.

Principalul obiectiv la sportivi este prevenirea, profilaxia traumatismelor, realizata simplu prin corectitudinea antrenamentelor (toate etapele luiincalzire, parte fundamentala, refacere).

Traumatismele la sportivi sunt:

-extrinseci: traumatisme pure cu agent traumatic bine determinat;

-intrinseci: traumatisme specifice activitatii sportive dterminate de suprasolicitare.

O alta clasificare a traumatismelor la sportivi este in functie de existenta agentului cauzal:

-macrotraumatisme: agent traumatic bine determinat;

-microtraumatisme: afectiuni de suprasolicitare;

-afectiuni sechelare post-traumatice si dismetabolice: sechele post-macro si microtraumatisme;

-afectiuni hiperfunctionale ale aparatului locomotor care reprezinta forma localizata la nivelul locomotorului asupra antrenamentului.

Cauzele care duc la aparitia traumatismelor in activitatea sportiva sunt impartit:

- dupa rolul pe care il au in determinarea traumatismului:

-cauze predispozante;

-cauze favorizante;

-cauze determinante.

- dupa originea lor:

-cauze legate de sportiv;

-cauze legate de adversar;

-cauze legate de conditiile de mediu;

-cauze legate de organizare.

- dupa locul de unde provin:

-cauze extrinseci;

-cauze intrinseci (contractii musculare foarte violente).