Decizii strategice în desfacerea mărfurilor

Curs
9/10 (2 voturi)
Domeniu: Merceologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 2023
Mărime: 135.73KB (arhivat)
Publicat de: Sebastian Martin
Puncte necesare: 0

Extras din curs

1. Domeniul de activitate

Prin deciziile strategice se optează pe perioade lungi pentru activitatea într-un anumit domeniu. În funcţie de aceasta sunt orientate investiţiile, se analizează pieţele, se pregăteşte personalul. Alegerile presupun considerarea tuturor variantelor pentru următoarele criterii:

Ramura economică şi subramura după clasificările larg acceptate. O întreprindere poate fi activă numai în comerţ (de exemplu) sau în comerţ şi turism, sau în comerţ, turism şi transporturi de mărfuri şi persoane etc. După subramuri, o întreprindere de comerţ se poate orienta spre: comerţul cu amănuntul, comerţul cu ridicata, comerţul interindustrial, comerţul internaţional. Poate, de asemenea, opta pentru combinarea genurilor de activitate, integrarea lor în timp sau trecerea de la o “branşă” la alta. Natura produselor. Sortimentul foarte larg al mărfurilor, natura lor diferită, destinaţia ca şi exigenţele speciale legate de comercializare impun opţiuni de specializare în trepte cum ar fi:

- comerţ cu bunuri de consum, comerţ cu materii prime, comerţ cu utilaje şi instalaţii;

- (la alt nivel de detaliere), comerţ cu produse alimentare, comerţ cu produse nealimentare, comerţ cu materii prime pentru industria alimentară, comerţ cu produse petroliere, comerţ cu minereu, comerţ cu instalaţii de automatizare, comerţ cu tehnică de calcul;

- (şi mai detaliat), comerţ cu pâine şi produse de panificaţie, comerţ cu ţesături etc.

Locul în canalul de distribuţie. Multe mărfuri circulă de la producător la consumator prin canale lungi de distribuţie. Comerciantul trebuie să decidă unde vrea, unde poate şi unde este avantajos să se plaseze pe aceste circuite. El se poate plasa foarte aproape de producător (fiind exportator sau mare angrosist), foarte aproape de consumator (comerciant cu amănuntul ce vinde prin magazine sau chiar la domiciliul clientului) sau poate intermedia relaţia dintre distribuitori (angrosist de nivel II sau III sau alt fel de intermediar).

Forma de vânzare şi natura tehnologică a operaţiunilor. De exemplu, comerciantul cu amănuntul de produse alimentare preambalate poate opta pentru: vânzarea clasică cu vânzător, vânzarea prin autoservire asistată, vânzarea prin autoservire sau vânzarea pe bază de comenzi cu livrarea mărfurilor la domiciliul clientului. Opţiunea pentru anumite forme de vânzare determină celelalte activităţi componente ale desfacerii (sortiment, preţ, publicitate, forme de prezentare a ofertei, modalităţi de plată, servicii de vânzare etc.).

Comerciantul angrosist de vinuri, poate opta pentru vânzarea către alţi angrosişti mai mici, vânzarea directă către detailişti, vânzarea prin depozite proprii, vânzarea prin reprezentanţi sau comisionari, vânzarea prin raioane proprii în centre comerciale, vânzarea prin sistem cash & carry etc.

2. Alegerea segmentului de piaţă

O strategie de segmentare, de orientare şi concentrare asupra unor (unei) părţi din piaţă se justifică numai atunci când există o mare probabilitate de creştere a vânzărilor, profitului, pe această cale. Segmentarea atrage după sine costuri suplimentare pentru orientarea sortimentului şi concepţia produselor, pentru publicitate şi servicii.

Dacă nu există certitudinea acoperirii acestor costuri este de preferat o strategie nediferenţiată, o ofertă adresată tuturor categoriilor de clienţi

Preview document

Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 1
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 2
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 3
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 4
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 5
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 6
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 7
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 8
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 9
Decizii strategice în desfacerea mărfurilor - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Decizii Strategice in Desfacerea Marfurilor.doc

Alții au mai descărcat și

Inovații ale ambalajului- factori de calitate și competitivitate

I. INTRODUCERE Succesul produselor si implicit al companiilor pe pietele competitive nu poate fi explicat numai prin calitatea produselor,...

Merceologia alimentară și nealimentară

SUBSTANŢELE DIN PRODUSELE ALIMENTARE Apa Substanţe minerale Substanţe biochimice glucide lipide protide acizi organici vitamine, etc....

Cadrul Conceptual și Metodologic al Științei Mărfurilor

I. CADRUL CONCEPTUAL ŞI METODOLOGIC AL ŞTIINŢEI MĂRFURILOR 1.1 Locul şi importanţa conceptelor fundamentale ale ştiinţei mărfurilor Spre...

Elemente de Teoria Calității Mărfurilor

În condiţiile diversificării şi înnoirii rapide a ofertei de mărfuri, mondializării pieţelor, creşterii continue a exigenţelor clienţilor,...

Proprietățile Generale ale Mărfurilor

3.1 Importanţa proprietăţilor mărfurilor Proprietăţile mărfurilor sunt însuşiri ale acestora care le conferă o anumită utilitate. De aceea,...

Sistematica Mărfurilor

4.1 Cadrul conceptual al clasificării mărfurilor Sistematica mărfurilor se ocupă cu studiul sistemelor de clasificare, al metodelor şi criteriilor...

Standardizarea Mărfurilor

5.1 Conceptul de standard şi standardizare Standardizarea este o activitate de interes general care, prin aplicaţiile ei, are un impact important...

Marcarea Mărfurilor

Marca şi-a câştigat un rol important în strategiile de acţiune ale întreprinderilor datorită contribuţiei sale la obţinerea unor rezultate...

Te-ar putea interesa și

Comunicare și promovare. rolul out-door în publicitatea stradală. abordări ale publicității stradale în Municipiul Oradea

INTRODUCERE Această lucrare este structurată în patru capitole după cum urmează: - capitolul 1 Aspecte ale politicii de produs, - capitolul 2...

Optimizarea activității de aprovizionare - cale de creștere a competivității

Introducere Cea mai importantă verigă a economiei, Societatea comercială, este o structură cu organizare independentă şi patrimoniu propriu, este...

Program de Lansare a Obiectivului de Vizare Colostar pe Piața Externă

Introducere Trecerea la sistemul economiei de piaţă se constituie, în opinia specialiştilor, drept singura alternativă a renaşterii economice...

Bazele economiei întreprinderii - teste grilă

Capitolul 1 ECONOMIA ÎNTREPRINDERII ÎN CADRUL ŞTIINŢELOR ECONOMICE 1) Comportamentul de maximizare a profitului este: a) moral, b) imoral, c)...

Businessul într-o companie

Pentru inceput , vom evidentia cateva legaturi intre logistica si businessul intr-o companie .Daca facem referire la procesul care planifica,...

Marketing

I) Stabilirea planului de marketing 1.1) Marketing ca o functie managerială Marketing ca o functie managerială conditionează un comportament...

Bazele Marketingului

Conceptul de marketing a evoluat de la cel original care punea accentual pe produs si pe a face un produs mai bun, in care notiunea de “mai bun” se...

Marketing

CONCEPTUL DE MARKETING Obiective: - Înţelegerea locului şi rolului marketingului în cadrul întreprinderii. - Însuşirea obiectivelor de bază ale...

Ai nevoie de altceva?