Igiena solului

1. Igiena solului

1.1 Importanţa igienico-sanitară a solului

Solul interacţionează permanent cu toate elementele mediului ambiant: apă, aer, alimente, care îşi exercită acţiunea lor complexă asupra sănătăţii populaţiei. Cunoaşterea caracteristicilor solului serveşte la aprecierea acestor riscuri.

Caracterizarea igienico-sanitară a solului se face in funcţie de zonele, în care este posibil contact între om si sol. Mai frecvent se cercetează urmatoarele zone:

• Locurile de joacă pentru copii;

• Teritoriul plajelor si în jurul bazinelor;

• Spaţiile de joacă ale şcolilor si gradiniţelor de copii;

• Terenurile de sport;

• Terenurile din jurul surselor de apă potabilă;

• Terenurile în care omul vine în contact cu solul in procesul muncii (sere, ciupercării, etc.)

1.2 Proprietăţile solului

Gradul de poluare al solului este în funcţie de proprietăţile solului, care se împart în:

- proprietăţi fizice;

- proprietăţi chimice;

- proprietăţi biologice.

Proprietăţile fizice

Solul este format din particole solide numite granule, care pot fi de diferite dimensiuni, forme si compoziţie chimică. Spaţiile rămase libere între granule constituie porozitatea solului. Mărimea porozităţii depinde de dimensiunile, forma si aşezarea granulelor. Cu cît particolele sunt mai mari, cu atît volumul total al porilor este mai mic. Aceste caracteristici, granulozitatea si porozitatea, influenţează marea majoritate a proprietăţilor fizice ale solului. Cele mai importante proprietăţi fizice sunt:

a) permiabilitatea

b) capilaritatea

c) capacitatea de filtrare

d) temperatura.

a) Permiabilitatea – este proprietatea solului de a fi străbătut de aer şi apă.

Permiabilitatea pentru aer – depinde de granulozitate. Solurile formate din granule mari (nisip, prundiş) sunt foarte permiabile pentru aer. Cu cît cantitatea de aer din sol este mai mare, cu atît este mai mare şi salubritatea acestuia, deoarece este asigurată o mai mare cantitate de oxigen proceselor biologice ce se petrec in sol.

Compoziţia aerului teluric (din sol) este diferită de cel atmosferic şi conţine concentraţii mai mici de oxigen şi mai mare de dioxid de carbon, amoniac, hidragen sulfurat, metan etc., care rezultă în urma proceselor de degradare a substanţelor din natura moarta.

Cu cit compoziţia aerului teluric este mai apropiată de cel atmosferic cu atît solul este mai salubru.

Permiabilitatea pentru apă – se constată la solurile cu o porozitate mai mare. Permiabilitatea prea mare poate determina înlocuirea aerului cu apă, cu consecinţe negative asupra procesului de descompunere organică din sol, scăzînd gradul de salubritate al solului. Solurile impermiabile pentru apă favorizează colecţii de apă stagnantă la suprafaţa lor, devenind insalubre.

b) Capilaritatea – este proprietatea solului de a permite apei subterane de a se ridica prin pori către straturile de sus. Solurile cu granulozitate mare (nisip, pietriş) permit ridicarea apei pina la o înălţime limitată (0,3 – 0,5 m), iar cele cu granulozitate mică (argila) – pîna la înalţimi mari (cîţiva metri).

Deci, pătura de apă este superficială, apa se ridică prin capilare, pătrunde în materialele de construcţie a clădirilor, ducînd la insalubrizarea lor.

În solurile cu capilaritate mare nu se recomandă amplasarea gunoiştilor, fîntînilor în mediu rural, deoarece se produce poluarea pînzei de apă potabilă.

c) Gradul de filtrare – este capacitatea solului de a reţine în porii săi diferite impurităţi: substanţe toxice solide sau sub formă de soluţii şi microorganisme. Cu cît solurile sunt mai puţin permiabile, cu atît reţin mai bine substanţele nocive şi astfel protejează apele subterane de poluare.

d) Temperatura. Solul primeşte căldură din mai multe surse: prin radiaţia calorică, de la masa incandescentă din centrul pamîntului şi de la procesele biochimice care se petrec în interiorul său. Se ştie, că solul este rău conducător de căldură.

Astfel, solurile cu granule fine şi umede se încălzesc mai greu, dar şi pierd mai greu căldura. Solurile de culoare mai deschisă (nisipoase) reflectă o cantitate mai mare de radiaţii solare, pe cînd cele inchise la culoare (cernoziomuri) reţin

mai mult radiaţiile calorice.

Temperatura solului are importanţă sanitară, întrucît influenţează în mare măsură clima regiunii respective, viaţa plantelor, procesele biochimice şi biologice care au loc în sol, permite reţinerea relativ constantă a apelor subterane, protejează conductele de apă şi canalizare.

Proprietăţile chimice

Solul cuprinde în structura sa aproape toate substanţele chimice cunoscute (organice şi minerale) în cantităţi variabile. În cantităţi mai mari în sol se găsesc următoarele elemente: Si, Ca, Al, Fe, Mg, K etc. Si în cantităţi mai mici: I, F, Br, Co, Mn, Cr etc. În cantităţi si mai mici în sol se găsesc şi elemente radioactive: Ra, U, To, Cs etc.

Proprietăţi biologice

Fertilitatea solului depinde nu numai de prezenţa substanţelor minerale şi organice, ci şi de numărul şi speciile de microorganisme, care condiţionează calitatea solului.

Deoarece solul conţine substanţe nutritive şi apă în cantităţi considerabile, numărul de microorganisme este foarte mare si anume:

- 1g de sol argilos conţine ~ 200 mln de m/o;

- 1g de sol cernoziom ~ 5 mln de m/o;

- 1g de sol arabil ~ 1-10 mln de m/o.