Tratare și valorificare deșeuri metalice

Reciclarea este o descriere generică a diferitelor activităţi care:

- transformă deşeurile în materii prime, făcându-le competitive cu cele naturale, din punct de vedere al preţului şi calităţii;

- valorifică, fie intern fie extern, subprodusele generate de activităţile industriale, care de regulă sunt în cantităţi mari în cazul producerii materialelor de bază (în cazul dat fonta, oţelul, aliajele neferoase) şi care nu intră în categoria deşeurilor.

Reciclarea este mult mai mult decât o metodă de prelucrare a deşeurilor. Ea este o etapă importantă a fluxurilor de obţinere a materialelor de bază, iar volumul materialelor reciclate (ca expresie a ratei de reciclare de exemplu) poate fi o măsură subtilă în aprecierea maturităţii activităţii economice. Reciclarea serveşte la ierarhizarea funcţie de performanţe a poziţiilor pe care le ocupă tehnologiile specifice producerii aceloraşi produse. Politicile de reciclare sunt corect concepute şi aplicate dacă reciclarea este eficientă din punct de vedere al tuturor aspectelor legate de mediu, economice şi sociale.

Materialul reciclat (conform ISO 14021) este acel material care poate fi reprocesat din materiale recuperabile (regenerabile) prin procese de prelucrare şi transformat într-un produs finit sau într-un component care urmează a fi încorporat într-un produs finit. Reciclabilitatea este considerată o proprietate intrinsecă a materialelor.

Subprodusele industriale nu sunt deşeuri. Totodată, trebuie să se facă distincţie între materiile prime secundare (care nu sunt deşeuri) care sunt obţinute din deşeuri şi subprodusele care niciodată nu pot fi încadrate în categoria deşeurilor.

Subprodusul este o substanţă sau un material care este generat continuu în paralel cu procesul principal de producţie sau într-o etapă a acestuia şi ale cărui caracteristici fizice şi chimice pot fi intenţionat modificate şi controlate prin operaţii şi/sau tratamente special aplicate, fie înainte fie în timpul producerii lui (fie într-o secvenţă de proces special introdusă) care să-i determine proprietăţi speciale, astfel încât să poată fi comercializat în totalitate spre a fi utilizat (definiţie conform propunerii făcute de EUROFER-European Confederation of Iron and Steel Industry):

- direct în unitatea în care au rezultat, într-o etapă a fluxului de producţie propriu;

- de un utilizator extern.

Doar dacă subprodusele nu sunt valorificate/reciclate ci sunt evacuate şi depozitate necontrolat în mediu, ele devin deşeuri.

Dezvoltarea industriei în general, și a industriei metalurgice în particular, este condiţionată de rezolvarea problemelor majore care decurg din relaţia industrie-natură, strict direcţionate pe protejarea resurselor naturale, energetice şi controlul poluării. Preocupările urmărite în strategiile de dezvoltare a diferitelor sectoare industriale se înscriu în două direcţii:

- dezvoltarea tehnologiilor performante în care se reduc substanţial emisiile;

- creşterea randamentelor de recuperare şi reciclare a subproduselor până la valori apropiate de 100%.

Preocuparea faţă de respectarea cerinţelor legislative privind protecţia mediului şi necesitatea armonizării proceselor cu cerinţele progresului economic, gestionării raţionale a resurselor materiale şi energetice, trebuie să conducă la valorificarea deşeurilor prin tehnologii care să ofere atât din punct de vedere economic cât şi ecologic, soluţia optimă. Este necesar să fie promovate tehnologii care să asigure:

- gestionarea riguroasă a deşeurilor;

- depozitarea controlată a tuturor categoriilor de deşeuri;

- reducerea la sursă a cantităţii şi nocivităţii deşeurilor produse;

- reciclarea cât mai avansată a deşeurilor rezultate prin reintroducerea lor în diverse etape ale fluxului tehnologic, asigurându-se astfel protejarea resurselor naturale de materii prime;

- creşterea gradului de utilizare a deşeurilor prin transformarea lor în materii prime pentru alte industrii.