Metodologie

Tema 7 – Abordarea sistemică a proceselor, activităţilor şi evenimentelor educative

7. 1. Geneza şi istoricul viziunii sistemice asupra lumii

7. 2. Scurtă caracterizare a gîndirii sistemice

7. 3. Nivelele abordării sistemice ale educaţiei şi învăţămîntului

7.1. - Din punct de vedere istoric, teoria sistemelor decurge din cibernetica lui Norbert Wiener şi din teoria informaţiei a lui Claude Shannon, ambele lansate pe piaţa bunurilor simbolice în 1948; --- în legătură cu cibernetica, există o controversă, datînd din anii `70, privind o anticipare a descoperirii de către românul Ştefan Odobleja, în lucrarea Psihologia consonantistă, publicată în anii treizeci la Paris, deci în limba franceză; --- Wiener ar fi putut cunoaşte lucrarea, dar acest lucru n-a putut fi probat convingător --- important este însă că un autor român a avut aceleaşi intuiţii teoretice şi metodologice, cu unul străin consacrat;

- în 1954, Ludwig von Bertanlaffy, biolog de formaţie, creează „Societatea pentru cercetarea sistemelor generale”, care încercînd să înglobeze cibernetica într-un ansamblu teoretic mai vast, a creat teoria sistemelor generale/ teoria generală a sistemelor, TGS/ TSG

- grupul lui Bertanlaffy, alcătuit din specialişti în domeniile cele mai diverse, din ştiinţele exacte şi antropologice, va exercita imediat o influenţă considerabilă asupra tuturor acelora ce vor încerca să extindă abordarea cibernetică asupra sistemor sociale;

- demersurile de această factură au fost, mai întîi, utilizate în studiul raţionalităţii organizării şi funcţionării întreprinderilor economice, extinzîndu-se treptat asupra altor domenii sociale, precum educaţia şi învăţămîntul, ajungîndu-se la abordarea societăţii în întregul său, definită ca macrosistem al tutoror sistemelor sociale;

- în paralel, demersul sistemic a pătruns în domeniul ştiinţelor exacte şi ale naturii, fiind între altele punctul de plecare pentru bionică, o disciplină ce încearcă să înzestreze maşinile cu funcţii proprii oragansimelor vii şi, de asemenea, al cercetărilor privind inteligenţa artificială şi robotica; aşa cum arată Basarab Nicolescu – v. Noi, particula şi lumea – cele mai recente descoperiri ale fizicii cuantice se datorează tot adoptării viziunii sistemice asupra lumii, de fapt asupra „universului mic”;

- un moment interesant în evoluţia TGS este reprezentat de Joel de Rosnay, biolog, cerecetător la Institutul Pasteur din Paris şi profesor la celebrul MIT (Massachussets Institute of Technologgy), autorul unei cărţi celebre în 1975 – Le Macroscope ( Macroscopul );

- punctul de plecare al lui J. de Rosnay este de o simplitate genială – el spune că, pînă acum, oamenii au avut acces la „infinitul mare”, prin telescop, şi la „infinitul mic”, prin microscop --- dar nu ordinele de mărime sînt cele mai importante, ci cele de complexitate --- prin urmare, cunoaşterea umană trebuie să se îndrepte spre abordarea infinitului complex

- acesta nu poate fi abordat cu instrumentele materiale deja cunoscute şi e nevoie, prin urmare, de crearea unui instrument intelectual, pe care omul de ştiinţă îl numeşte macroscop, singurul ce ar putea permite creierului uman să abordeze infinitul complex, adică imensa complexitate a vieţii, naturii şi societăţii;

- teoria macroscopului reprezintă în momentul de faţă forma cea mai generealizată a teoriei sistemelor generale şi, în acelaşi timp, unul din punctele de plecare esenţiale ale aşa-numitelor ştiinţe ale complexităţii şi ale abordărilor ştiinţifico-teoretice de tip transdisciplinar ; --- este foarte interesant cum ştiinţele complexităţii şi noul concept al transdisciplinarităţii se nasc la întîlnirea unor demersuri cu puncte de plecare extrem de diferite, precum fizica cuantică şi teoretică (Stefan Lupaşcu, Basarab Nicolescu), biologie (van Bertanlaffy, de Rosnay), sociologie (teoria descrierii dense a lui Edgar Morin), chiar istoria şi fenomenologia religiilor (Ioan Petru Culianu);

7. 2. – în conformitate cu această teorie, un sistem este „un ansamblu de elemente aflate în interacţiune dinamică, organizate în funcţie de un scop”;

- scopul nu este însă neapărat unul conştient --- în cazul unei întreprinderi, în cel al sistemului educativ, scopul este desigur definit conştient, însă nu putem susţine acelaşi lucru despre o celulă ori despre echilibrul termic al pămîntului, ce pot fi – şi sînt! - definite ca fiind sisteme;

- teoria sistemelor generale distinge între:

- sisteme închise, care evoluează spre dezorganizare, spre creşterea entropiei, dar acestea sînt doar sisteme teoretice;

- sisteme deschise, care sînt singurele reale şi care comunică cu exteriorul prin fluxuri de intrare (input) şi ieşire (output) --- aceste fluxuri pot fi de natură materială, energetică sau informaţională --- deci, schimb de materie, schimb de energie, schimb de informaţie;

- echilibrul dinamic al sistemelor este menţinut de buclele de retroacţiune, de feed-back, cu atît mai complexe cu cît sistemul sistemul este mai complex --- buclele de retroacţiune sînt, în acelaşi timp, şi sursele de autoreglare şi de transformare ale sistemelor;

- un sistem poate evolua, se poate metamorfoza prin adaptarea la un mediu de existenţă aleatoriu, cîştigînd prin aceasta proprietăţi noi, chiar imprevizibile --- această calitate se numeşte emergenţă;

- abordările de tip sistemic se pot aplica şi s-au aplicat obiectelor cele mai diverse: mediul viu (definit ca eco-sistem), organsimele vii, activitatea economică a unei ţări, a unei întrerpinderi şi chiar mondiale, sistemului de învăţămînt şi subsistemelor acestuia etc

- care este noutatea introdusă de abordarea sistemică? De ce s-a bucurat de un succes atît de rapid şi atît de extins?