Psihologia Copilului

ASPECTE ALE DEZVOLTĂRII PSIHICE UMANE

Dezvoltarea se referă la procesul prin care copilul, la o anumită vârstă, trece printr-o serie de schimbări calitative şi cantitative, în urma cărora poate trece în etapa următoare de vârstă. Strâns legat de conceptul de schimbare calitativă este cel de reorganizare comportamentală, adică copilul nu achiziţionează doar noi capacităţi, ci dobândeşte un nou mod de organizare al lor, observabile în raţiune şi comportament.

Dezvoltarea pe parcursul copilăriei şi adolescenţei se referă la anumite schimbări specifice vârstei, care sunt cumulative şi direcţionale (Waters şi Sroufe, 1983, apud Sroufe, Cooper şi De Hart, 1992).

Schimbările se produc într-o ordine logică, fiecare achiziţie pregăteşte noi achiziţii; orice achiziţie într-o anumită fază de dezvoltare include achiziţiile anterioare şi în plus, noi achiziţii specifice stadiului.

In continuare, e necesara distincţia între dezvoltarea normativa si cea individuală.

Dezvoltarea normativă se referă la schimbări generale în comportament pe parcursul etapelor de vârstă pe care ar trebui să le parcurgă toţi copii. Dezvoltarea individuală are două sensuri: în primul rând se referă la variaţii în jurul mediei sau a normativului, la cursul dezvoltării unei anumite abilităţi. În al doilea rând, dezvoltarea individuală se referă la unicitatea fiecărei persoane, la difernţe individuale. Specialiştii au explicat diferenţele individuale accentuând fie importanţa factorului ereditar, fie a mediului.

Dezvoltarea depinde de trei factori:

- Un ,,plan” preexistent de dezvoltare, în interiorul fiecărui organism;

- Evoluţia anterioară, ,,istoria” dezvoltării fiecărui individ (predecesori);

- Condiţii de mediu.

Primii doi factori pot fi consideraţi preexistenţi. Fiecare din noi suntem purtătorii unui set de gene ce conţin traiectele principale ale dezvoltării. Factorii de mediu se referă la alimentaţie, influenţe, circumstanţe şi provocări ce interacţionează cu dezvoltarea organismului.

Ereditatea, ca factor al dezvoltării, este considerată, într-o accepţiune largă, ,,o însuşire biologică a organismelor vii de a reproduce/transmite la descendenţi caracterele morfologice şi un metabolism psihic, relativ asemănătoare” (U. Şchiopu şi E. Verza, 1997).

Tinca Creţu (apud E. Bonchiş, 2002) consideră ereditatea ,,premisă şi condiţie de bază, componentă indispensabilă a întregului proces de dezvoltare, ea însăşi dezvoltându-se, amplificându-şi şi diferenţiindu-şi funcţionalitatea pe parcurs”.

În 1943, Gesell a avansat ideea că, de fapt, dezvoltarea copiilor se produce aproape în totalitate ca rezultat al influenţelor genetice. Rolul mamei este de a oferi un mediu în care dezvoltarea naturală a copilului să fie cât mai puţin perturbată. Un manual de la Institul Gesell pentru studiul copilului, conţinând sfaturi pentru mame, spunea: ,,Înainte de toate, recunoaşteţi individualitatea copilului dumneavoatră ca atare şi abandonaţi ideea că i-o puteţi produce (altfel decât prin monştenire) sau i-o puteţi modifica în mod esenţial”.

Studiată cu mult interes, sub influenţa darwinismului, mendeleismului si apoi ca subiect al ingineriei genetice, ereditatea constituie una din uriaşele forţe vitale, biologice ce transgreseaza viaţa în decursul timpului. Ca regulă generală, organismele se reproduc prin partenogeneză, dând naştere altor structuri genetice noi, în condiţii asemănătoare de mediu.