Analiza Co-ocurențelor

Planul temei

1. Procesul asociativ: baza analizei co-ocurentelor

2. Ce semnifica termenul de ocurenta?

3. Fazele analizei co-ocurentelor

4. Limitele metodei

5. Un exemplu

1. Procesul asociativ: baza analizei co-ocurentelor

Analiza co-ocurentelor sau analiza de contingenta (contingency analysis) este o tehnica a analizei de continut care are în vedere extragerea elementelor fundamentale ale uni text (unitati de analiza) si stabilirea relatiilor dintre ele. A baza acestei metode sta principiul asociatiei, potrivit caruia aparitia în discurs a unor elemente situate în raporturi de vecinatate, nu este întâmplatoare.

În ceea ce priveste tehnica analizei co-ocurentelor, scopul principal este acela de a trece dincolo de calculul frecventelor de aparitie a elementelor unui text, mai precis de a stabili relatiile pe care acest elemente le întretin între ele.

Primul care a evidentiat necesitatea acestei analizei si i-a stabilit primele reguli a fost A. L. Baldwin, într-un articol din Journal of Abnormal Social Psychology (1942), intitulat „Personal structure analysis”. Ulterior tehnica se dezvolta prin Ch. E. Osgood (1959), ajungând ca, în ultimii ani sa fie o tehnica care ia din ce în ce mai mare amploare, existând chiar si programe informatizate pentru realizarea ei.

2. Ce semnifica termenul de ocurenta?

În general, termenul ocurenta înseamna întâlnire, aparitie, circumstanta întâmplatoare. În lingvistica, semnifica un cuvânt care apare în text într-o anumita forma flexionara. Pentru analiza de continut, termenul de ocurenta se refera la aparitia, întâlnirea unitatii de analiza. Fenomenul de co-ocurenta presupune aparitia aceleeasi unitati de analiza sub acelasi raport de timp sau loc.

Fundamental, analiza cauta sa remarce prezentele simultane (co-ocurenta sau relatia de asociatie) a doua sau mai multe elemente în aceeasi unitate de context, adica într-un fragment de mesaj definit în prealabil. Trebuie sa notam ca si reperarea disociatiilor sau excluziunilor unor elemente în aceeasi unitate de context poate fi semnificativa.

Prin urmare, daca elementul sau tema A apare adesea împreuna cu elementul B se poate formula ipoteza ca cele doua, desi distantate în text, sunt legate printr-un raport oarecare în mintea emitatorului. Dimpotriva, daca elementul A nu apare practic niciodata împreuna cu elementul B, se poate formula ipoteza ca ele sunt exclusive, disociate dintr-o cauza oarecare în mintea emitatorului.

Asadar, trei aspecte se pot verifica: asocierea (ceea ce s-a descris mai sus), echivalenta (când cei doi termeni apar împreuna cu functie de substituire a unuia cu altul) si opozitia sau excluderea (un element nu apare niciodata unul cu altul în aceeasi unitate de context)

3. Fazele analizei co-ocurentelor

Ch. Osgood propune un demers în mai multe etape:

1. Alegerea unitatilor de înregistrare (teme, cuvinte cheie, fraze, propozitii)

2. Alegerea unitatilor de context si decupajul

3. Codajul

4. Alcatuirea matricii de date brute

5. Alcatuirea matricii de contingenta

6. Reprezentarea si interpretarea datelor

1. Alegerea unitatilor de înregistrare (teme, cuvinte cheie, fraze, propozitii)

Unitatea de înregistrare corespunde unui segment de continut considerat ca unitate de baza în vederea contabilizarii frecventiale. Unitatea de înregistrare poate fi de natura foarte variabila. Exista o anumita ambiguitate în privinta criteriilor de distinctie a unitatii dec înregistrare. Pentru unii este tema (cea mai frecventa), pentru altii cuvântul (se merge pe nivelul lingvistic), iar pentru altii fraza. Dar unitatea de înregistrare poate fi persoana (personajul), un eveniment sau, în cazul analizei de continut pe opere de arta, forma si culoarea.

Unitatile de înregistrare trebuie sa fie înregistrate cu grija, deoarece o alegere nepotrivita poate genera bias-uri la nivelul întregii analize. Osgood citeaza cazul elementelor substitutive, cu sens foarte apropiat. Spre exemplu, daca termenul fata si domnisoara au un sens echivalent pentru locutor, se va vedea o disociere în rezultate pentru ca acesta va utiliza un termen sau altul, în virtutea omonimiei. Prin urmare, se va considera unul singur.

2. Alegerea unitatilor de context si decupajul

Unitatea de context serveste de unitate de întelegere pentru codarea unitatii de înregistrare. Corespunde unui segment de mesaj cu o talie mai mare decât unitatea de înregistrare. Astfel, putem avea fraza pentru cuvânt, paragraful pentru tema.

În majoritatea analizelor, este necesara o referinta permanenta a unitatii de înregistrare la unitatea de context. Daca mai multi analisti lucreaza pe acelasi corpus, un acord prealabil este necesar. De exemplu, în cazul unei analize a mesajelor politice în care avem teme ca: libertate, ordine, progres, democratie, societate este nevoie de context pentru a defini sensul utilizarii.

Referinta la context este foarte importanta atât în analiza evaluativa, cât si în cea a co-ocurentelor. În aceasta situatie, chiar talia unitatii de context este importanta. Într-o analiza evaluativa noi dam o anumita valoare pe scala atitudinala unei teme – e clar ca fluctuarea marimii contextului duce la fluctuarea aprecierii pe scala. La fel si în analiza contingentei. Sansa de a gasi o co-ocurenta (contingenta) creste cu cât marim talia unitatii de context. Codorii au asadar datoria sa fixeze de la bun început talia unitatii de context.

Doua criterii sunt mai importante în alegerea marimii unitatii de context: costul si pertinenta. Este clar ca o unitate mai mare duce la cresterea timpului necesar re-lecturii, dar o micsorare excesiva duce la pierderea sensului real. Este necesar, asadar, un echilibru între cele doua criterii. În orice caz, se recomanda o pretestare a unitatii de context

Dintr-un mesaj discontinuu, unitatea de context poate sa corespunda unui document singular: o zi dintr-un jurnal intim, o scrisoare dintr-un ansamblu de corespondenta, un articol dintr-un ansamblu de presa, un interviu dintr-o suita sau un esantion. Daca textul este continuu (spre exemplu: roman,

interviu lung, psihodrama, discurs politic), se alege o unitate arbitrara corespunzând unui anumit interval temporal de rezonanta psihologica. Osgood propune, dupa o serie de experiente, fragmente de 120-210 cuvinte ca unitate de context, pentru ca co-ocurentele sa aiba un sens.