Analiza Formulării

Planul temei

1. Introducere

2. Conceperea discursului ca vorbire în actiune (proces)

3. Niveluri ale analizei formularii

4. Caracteristici ale analizei formularii

5. Pregatirea materialului, conditiile si organizarea analizei

6. Fazele mari ale analizei

7. Fazele propriu-zise ale analizei formularii

8. Conventii de lucru

9. Grila de analiza

10. Un exemplu

1. Introducere

Tehnica a fost elaborata de M-C. d’Unrug (Analyse de contenu et acte de parole, 1974) si prezinta doua caracteristici majore care o diferentiaza de alte analize de continut.

1. Are în vedere comunicarea ca proces si nu ca dat

2. Tehnica functioneaza prin ocolirea elementelor si structurilor formale.

Metoda nu este închisa, putând fi adaptata, prin elaborarea unei alte liste de indicatori, la materiale diverse. Prezinta avantajul de a fi accesibila fara formare specifica impusa (psihanaliza, lingvistica), este supla usor maniabila, foarte operatorie si accesibila. Merge aplicata, prin excelenta, la datele culese prin interviul non-directiv.

2. Conceperea discursului ca vorbire în actiune (proces)

Analiza discursului are în vedere nu numai analiza elementelor constituente simple (cuvintele), ci si propozitiile, enunturile, secventele.

Daca analiza de continut considera materialul ca un dat (imobil, segmentabil, manipulabil, fragmentat), analiza enuntiativa considera vorbirea un proces. Omul nu dispune înainte de discurs de o vorbire prefabricata (opinii, atitudini transferate apoi în vorbire), ci desfasoara o adevarata munca de creare în timpul exprimarii: elaborarea sensului, transformarea, modificarea firului narativ etc. Dovada a acestui fapt stau incoerentele, contradictiile, formele "lasate în aer”.

Discursul este înfatisat ca proces de elaborare unde se ciocnesc motivatii, dorinte, investitii afective cu constrângerile impuse de codul lingvistic si conditiile de productie. Pentru a separa lucrurile, analiza formularii este calea cea mai buna în vederea atingerii acestui scop.

Exista în actul comunicarii un triunghi: locutorul (subiectul), obiectul de discurs sau referinta si interlocutorul (psihanalist, intervievator etc.).Locutorul se exprima cu ambivalentele sale, cu incoerenta inconstientului sau si conflictele de baza, dar, în prezenta unui al treilea, vorbirea sa trebuie sa sufere exigenta unei logici socializate. Astfel, vorbirea devine discurs care este, totodata, o actualizare partiala a proceselor inconstiente si o transformare (structurare) datorata trecerii prin constrângerile limbajului si ale prezentei altuia.

Totul se petrece conforma relatiei de mai jos:

ObiectInterlocutor Locutor referire referire vorbire

3. Niveluri ale analizei formularii

M-C. d’Unrug propune, prin tehnica sa de analiza a interviurilor non-directive, sprijinirea interpretarii pe mai multe niveluri care arata complexitatea acestei tehnici:

1. Nivelul sintactic: Studiul se desfasoara asupra structurilor formale gramaticale (utilizarea anumitor forme de vorbire, preponderenta lor, raporturi);

2. Nivelul logic: Cunoasterea formelor de legatura dintre propozitii si fraze în cadrul discursului, dinamica discursului etc.;

3. Nivelul elementelor formale atipice (omisiuni, falii logice, taceri);

4. Nivelul paralingvistic (timbru, accent, tonalitate etc.);

5. Nivelul figurilor retorice;

6. Nivelul instrumental al vorbirii (în ce masura limbajul este instrument)

7. Nivelul comunicarii non-verbale (gestica, pozitie, expresii emotionale);

8. Nivelul stilului personal

Nu toate analizele tin cont de nivelurile de mai sus.

4. Caracteristici ale analizei formularii

1. Analiza este intensiva: Este necesar si suficient sa se lucreze asupra unui material restrâns: 15-30 de interviuri. Esantionarea se face cu mare grija, respectându-se variabilele independente (ex: vârsta, sex).

2. Analiza este comparativa: Presupune o serie de standardizari ale demersului (aceleasi întrebari de plecare, aceleasi conditii situationale etc.)

3. Analiza este ideografica: Pe de alta parte, interviul trebuie sa se centreze si pe unicitatea elaborarii individuale a discursului, pe caracteristicile proprii ale subiectului (datorita si numarului strâns de interviuri care privilegiaza o analiza a cazului individual).

5. Pregatirea materialului, conditiile si organizarea analizei

1. Originea materialului: Corpusul discursiv analizat provine în general din interviuri non-directive de natura foarte diversa: interviuri clinice, discurs politic, discutii de grup, focus-grup, comunicari mass-media. Se încearca pe cât posibil respectarea libertatii de exprimare a subiectului. Privilegiate pentru d’Unrug sunt discursurile ideologice si cele clinice.

2. Pregatirea materialului: Fiecare discurs, este o productie a unui locutor, este o unitate de baza. Prepararea materialului presupune transcrierea integrala a discursului, în forma dactilografiata, în doua sau trei exemplare, cu spatii marginale pe stânga si pe dreapta pentru diverse notatii.

2

3. Transcrierea: Transcrierea trebuie sa cuprinda atât elemente lingvistice, cât si paralingvistice (notarea tacerilor, onomatopeelor, tulburarilor de vorbire, aspectelor emotionale ca râsul sau tonul ironic).

4. Lungimea interviului: Fiecare discurs trebuie sa fie suficient de lung ca sa fie expresiv si sa formeze un tot (timp de ½ h sau 1 h, ceea ce este echivalent cu 5-50 de pagini transcrise).