Aspecte ale Psihologiei Sociale Aplicate în Economie

Tema: Aspecte ale psihologiei sociale aplicate în economie

1. Mentalitatea reuşitei şi spiritul întreprinzător

2. Psihologia consumatorului

3. Psihopatologia comportamentului profesional

1. Jean-Baptist Saz crează noţiunea de „întreprinzător” pe care o defineşte ca „persoană ce deplasează resursele economice de la un nivel de productivitate şi randament la un nivel superior”. Actualmente mai persistă confuzia între „întreprinzător” şi „spirit întreprinzător”.

Spiritul întreprinzător este acel a de a crea o nouă piaţă şi un nou tip de clientelă, nu se limitează doar la sfera economică, dar şi la cea socială. Identificarea potenţialului de reuşită aduce în discuţie următoarele criterii:

- capacitatea de adaptare şi rezistenţa la stres;

- motivaţia – dorinţa de reuşită, de a întreprinde;

- capacitatea de organizare;

- energia exprimată în termeni de rezistenţă;

- aptitudinea de alege momentul cel mai potrivit;

- plăcerea competiţiei etc.

Apare întrebarea „Ce conduce la o puternică motivaţie de reuşită la anumite persoane, iar la altele nu?”. Mc. Clelland consideră un factor determinant nu ereditatea, ci mai degrabă condiţiile sociale. Aceste condiţii sunt:

1. educaţia primită în familie (autonomia copiilor, ambiţii precise, încredere, libertatea şi confort);

2. clasa socială din care face parte

3. motivaţia de reuşită, care este mai dominantă la grupurile ce au o puternică aspiraţie de mobilitate socială;

4. climatul ideologic.

Reflectând asupra comportamentul întreprinzătorului se evidenţiază două grupuri de cercetări: economiştii, psiho-sociologii.

Economiştii. Keynes, analizând comportamentul întreprinzătorului, susţine că este „un individ care estimează în fiecare an starea prezentă şi viitoare a afacerilor. Apoi el face un calcul de actualizare, apoi o comparaţie cu preţul actual al capitalului.(cei mai mulţi însă adoptă alt tip de comportament). Keynes susţine tipul sangvinic reuşit pentru întreprinzător.

Schumpeter la fel este preocupat de acest comportament şi susţine că a întreprinde înseamnă a face noi combinaţii. Întreprinzătorul acţionează ca un centru autonom, a cărui decizii se lovesc de obstacole sociale exterioare (concurenţa, colaboratorii, banchirii, consumatorii). Întreprinzătorul schumpeterian este întotdeauna o existenţă detaşată de mediul său.

Psiho-sociologii. Aceştea, în special, s-au preocupat de comportamentul consumatorului – Katona, Slickman, Kuhn.

Katona încearcă să precizeze anumite trăsături ale comportamentului întreprinzătorului în contextul anumitor probleme economice, cu un anumit substrat psihologic (efectul de lider, analizează anumiţi factori psihologici).

Slickman şi Kuhn în lucrarea „Indivizi, grupuri şi acţiune economică” pentru prima dată în istoria gândirii economice se plasează un sistem de explicaţii psiho-sociologice.

Ei arată că profitul maxim este în prezent o parte fundamentală a ideologiei noastre economice, este credinţa şi atitudinea trăită în întreprindere. Comparativ cu alte teorii care precaută întreprinzătorul ca o personalitate izolată de grup, el prezintă motivaţia întreprinzătorului drept dependentă de către grupul respectiv de apartenenţă. Deci, individul este motivat de către rolul pe care îl are.

2. Psihologia consumatorului

Consumatorii reprezintă agenţii vitali pentru orice întreprindere. Referitor la această problemă s-au dezvoltat o serie de teorii.

Prima teorie apare în SUA la începutul anilor '50 - o teorie în special bazată pe luarea deciziei de către indivizi în materia de consum, ţinând seama de mediul social economic din care provin. Încercăm să analizăm unele teorii, care ar fi relevante pentru stadiul actual al cercetărilor actuale.

Demersul economic. Până la sfârşitul anilor ' 40 se susţinea că decizia de cumpărare este un rezultat al unor calcule raţionale şi conştiente. În această optică, cumpărătorul cheltuie veniturile sale pe produse care îi aduc maximum de utilitate. Respectiva opinie ignoră problema înţelegerii comportamentului consumatorului în ceea ce priveşte cum se formează preferinţele pentru produse şi mărci.

Psihanaliza şi şcoala behavioristă. În anii ' 50 se caută o contrapondere la curentul economist. Psihanaliştii se interesează de lumea interioară a indivizilor, a trăirilor interne, de ceea ce-l face pe om să procure un obiect sau altul. Behavioriştii susţin că integrând un număr rezonabil de stimuli putem ajunge la un anumit determinism al comportamentului. În concluzie menţionează că comportamentul este mult mai complex decât relaţia cauzală stimul-răspuns.

Concluziile psihologiei actuale:

- normele ce demonstrează consumul nu sunt rupte de cele ce guvernează alte activităţi. Deci nu există o activitate specifică de consum;

- comportamentul consumatorului este considerat ca un instrument de înţelegere a structurii societăţii la un moment dat.

În anii '70 – 80, de exemplu, în ţările dezvoltate, apare o dorinţă a unei categorii sociale de a se integra în societatea modernă. A consuma era o exigenţă, deoarece posesia unei mari varietăţi de bunuri este percepută ca un paşaport spre noua civilizaţie. În anii '80 apare un climat social şi cultural diferit. Consumul nu mai este valorizat material, dar spiritual. Emoţiile domină raţiunea, predomină ideologizarea maselor. În anii '90 apare o altă orientare socială în care munca şi poziţia profesională îşi pierd parţial rolul lor şi accentul se pune pe afirmarea individualităţii, care condiţionează un alt tip de comportament.