Cuprins
- I. OBIECTUL, SCOPUL ŞI SARCINILE LOGOPEDIEI
- II. EXAMINAREA COMPLEXĂ
- III. ELEMENTE DE ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA LIMBAJULUI
- IV. CAUZE ŞI CLASIFICĂRI ALE TULBURĂRILOR DE LIMBAJ
- V. TULBURĂRILE DE PRONUNŢIE :
- A. Dislalia
- B. Rinolalia
- C. Dizartria
- VI. TULBURĂRILE DE RITM ŞI FLUENŢĂ A VORBIRII:
- A. Bâlbâiala
- B. Logonevroza
- C. Tahilalia
- D. Bradilalia
- E. Aftongia
- F. Tulburări coreice
- VII. TULBURĂRILE LIMBAJULUI SCRIS – CITIT
- VIII. TULBURĂRILE POLIMORFE DE LIMBAJ
- A. Alalia
- B. Afazia
- IX. TULBURĂRILE DE DEZVOLTARE A LIMBAJULUI
- A. Întârziere în dezvoltarea generală a limbajului
- B. Mutism psihogen – electiv sau voluntar
- X. TULBURĂRILE DE VOCE
- BIBLIOGRAFIE
Extras din curs
I. OBIECTUL, SCOPUL ŞI SARCINILE LOGOPEDIEI
Logopedia, ştiinţă.relativ tânără în cadrul ştiinţelor psihopedagogice, se ocupă de problematica
limbajului în general şi tulburărilor de limbaj şi de corectarea acestora în special. Treptat, aria
preocupărilor logopediei s-a extins, fapt ce se poate vedea şi din definiţiile mai mult sau mai puţin
complexe date de diverşi autori, în decursul anilor. Astfel, Hvatţev defineşte logopedia ca „fiind o ştiinţă
pedagogică specială despre prevenirea şi corectarea tulburărilor de limbaj”. Sovak o defineşte ca fiind
„ştiinţa despre fiziologia şi patologia procesului de înţelegere, de comunicare, despre prevenirea şi
tratamentul pedagogico – corectiv a defectelor în domeniul înţelegerii comunicării”.
Mai recent, E. Verza precizează că logopedia se ocupă de „prevenirea, corectarea, studierea
tulburărilor de limbaj şi de realizarea procesului de înţelegere şi transmisie corectă a informaţiilor ” şi că
„logopedia contemporană îşi defineşte azi menirea fără a se limita la corectarea tulburărilor de limbaj,
prevenirea şi studierea lor; ea are în vedere educarea şi restabilirea echilibrului psiho – fizic şi a
dezvoltării unei integre personalităţi, studierea comportamentului verbal şi a relaţiei acestuia cu
personalitatea umană”.
Logopedia s-a constituit mai târziu ca alte ştiinţe, sprijinându-se pe o serie de informaţii, în
special din psihologia limbajului, surdopsihologiei, psihopatologiei, psihofiziologiei, tiflopsihologiei,
neuropsihiatriei, psiholingvisticii, lingvisticii, etc. La rândul ei, logopedia pune la dispoziţia acestor ştiinţe
o serie de informaţii. Şi în activitatea practică, dacă avem în vedere etiologia şi complexitatea anumitor
tulburări de limbaj, se impune colaborarea dintre specialiştii mai multor domenii (psihologi, logopezi,
medici).
Din lucrările contemporane şi din organizarea activităţii logopedice practice rezultă că domeniului
logopediei i se conferă fie un caracter psiho-pedagogic , fie unul medical. Astfel, în ţările răsăritene, în
special, practica logopedică se desfăşoară sub nemijlocita îndrumare a specialiştilor de formaţie
psihopedagogică, iar în unele ţări din occident, logopedia este practicată de specialişti cu formaţie
medicală. De remarcat că şi în ultimul caz, metodele şi procedeele de corectare a tulburărilor de limbaj
au un caracter psiho-pedagogic.
Scopul logopediei este acela de a asigura, prin înlăturarea tulburărilor de vorbire, dezvoltarea
psihică generală normală a persoanelor cu handicap verbal, formarea şi dezvoltarea în funcţie de
capacităţile lor, stabilirea sau restabilirea relaţiei corecte cu cei din anturaj. Logopedia acordă atenţie în
special copiilor deoarece tulburările de vorbire au o frecvenţă mai mare, nu trebuie să se consolideze şi
să se agraveze, pentru că posibilităţile de corectare sunt mult mai mari şi pentru că prin înlăturarea la
timp a acestora se preîntâmpină apariţia altor modificări psihice şi comportamentale.
Deci, logopedia are în primul rând un scop educativ deoarece contribuie la formarea psihopedagogică
a copilului, facilitează procesul instructiv-educativ în cadrul şcolii.
Logopedia urmăreşte în egală măsură să prevină şi să corecteze tulburările de limbaj.Realizarea
acestui deziderat determină reducerea numărului de logopaţi şi începerea activităţii de corectare încă
din perioada formării limbajului, ceea ce asigură un succes rapid şi complet în corectare. Vârstele
preşcolară şi şcolară mică, sunt cele mai favorabile pentru o acţiune logopedică eficace.
IOLANDA TOBOLCEA
72
Pornind şi de la concepţia lui I.P. Pavlov, conform căreia „nimic nu rămâne imobil, numai cu
condiţia de a se crea condiţiile corespunzătoare”, în faţa logopediei stau o serie de sarcini, mai
importante fiind următoarele:
1. cunoaşterea şi prevenirea cauzelor care provoacă tulburări de limbaj şi asigurarea unui climat
favorabil dezvoltării normale a limbajului;
2. studierea şi cunoaşterea simptomatologiei tulburărilor de limbaj, a metodelor şi procedeelor de
corectare;
3. depistarea, examinarea persoanelor cu tulburări de limbaj, începând cu vârsta preşcolară şi
organizarea activităţilor în funcţie de vârstă şi tulburare;
4. corectarea tulburărilor de limbaj în paralel cu dezvoltarea gândirii, cu personalitatea, cu activitatea
lor şi formarea unei atitudini normale faţă de propriul defect şi faţă de lumea din jur;
5. elaborarea unui program terapeutic corect ţinând seama de esenţa, cauzele, mecanismele şi
dinamica tulburării.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Logopedie.docx