Terapia logopedică în tulburările de pronunție

In terapia logopedica, subiectul trebuie invatat sa adopte o pozitie corecta a aparatului fonoarticulator, ceea ce presupune existenta unei metodologii adecvate.

Dintre metodele si procedeele care au o valoare mai mare, pot fi citate acelea cu actiune indirecta asupra corectarii pronuntiei si prin intermediul carora se inlesnesc caile de actiune a metodelor propriu-zis logopedice si care sunt specifice fiecarei categorii de tulburari de limbaj.

In corectarea tulburarilor de pronuntie, se aplica, la inceput, o serie de metode cu caracter general, in functie de gravitatea tulburarii. Acestea urmaresc sa pregateasca atat organic, functional, cat si psihologic subiectul si sa usureze aplicarea metodelor si procedeelor logopedice individualizate, in functie de caz, si de natura tulburarii. Spre deosebire de adulti, la care se actioneaza nemijlocit asupra tulburarilor de pronuntie, la copiii de o anumita varsta, actiunea este mijlocita prin dezvoltarea limbajului, in general.

Se disting doua categorii de metode si procedee educational-recuperative, si anume: metode si procedee cu caracter sau de ordin general si metode si procedee specific logopedice. Daca prima categorie (metode si procedee cu caracter general) se poate aplica in orice tulburare de limbaj (si nu numai in tulburarile de pronuntie), cele din a doua categorie (metode si procedee specific logopedice) sunt proprii fiecarei tulburari de limbaj in parte, ceea ce inseamna ca se inregistreaza diferente majore, atat in forma de aplicare a acestora, cat si in continutul lor, cand este vorba de o tulburare sau alta.

In categoria metodelor si procedeelor educative, care au un caracter general-logopedic, sunt cuprinse: 1) gimnastica si miogimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei; 2) educatia respiratiei si a echilibrului dintre expir si inspir; 3) educarea auzului fonematic; 4) educarea personalitatii, inlaturarea negativismului fata de vorbire si a tulburarilor comportamentale.

1). Gimnastica si miogimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei se refera la imbunatatirea motricitatii generale si a miscarilor fono-articulatorii. in acest scop, se pot indica o serie de exercitii care au o importanta deosebita nu numai pentru dezvoltarea limbajului, dar si pentru sanatatea organismului. Aceste exercitii urmaresc fortificarea trunchiului, a gatului si a membrelor. in toate cazurile, exercitiile fizice generale trebuie asociate cu cele de respiratie. Exercitiile fizice generale au scopul de a usura desfasurarea unor miscari complexe ale diferitelor grupe de muschi care iau parte la activitatea de respiratie si la functionarea aparatului fono-articulator. Se stie ca, obisnuit, pentru pronuntarea fiecarui sunet, corpul, membrele, gatul , capata o anumita pozitie, fie de relaxare, fie de incordare.

Se pot distinge doua subcategorii de exercitii: unele cu scopul de a relaxa organismul si musculatura aparatului de emisie, exercitii utile in majoritatea tulburarilor de limbaj si in pronuntarea majoritatii sunetelor limbii romane, iar altele de incordare, care se folosesc, in special, in timpul pronuntarii sunetelor surde.

In cazul exercitiilor fizice generale, este indicat ca fiecare miscare sa fie executata in mod ritmic, ceea ce va usura introducerea ritmului si la nivelul vorbirii. Pentru dezvoltarea motricitatii organelor fono-articulatorii, se recomanda o serie de exercitii ce se refera la dezvoltarea miscarilor expresivitatii faciale, facute in mod diferentiat, in functie de caz.. Cele mai importante exercitii, folosite in acest scop, sunt: umflarea simultana a obrajilor; inchiderea si deschiderea ochilor, concomitent cu ridicarea si coborarea ritmica a sprancenelor; imitarea rasului si a surasului; incretirea si descretirea fruntii; umflarea alternativa a obrajilor..

Motricitatea linguala joaca un rol esential in pronuntarea sunetelor, deoarece la fiecare sunet limba se dilata, se contracta, ia forme diferite si ocupa alte pozitii in cavitatea bucala. Exercitiile pentru dezvoltarea motricitatii mandibulare se folosesc, in special, la cei care au o muscatura deschisa, sau la cei cu traumatisme maxilo-faciale. Aceste exercitii constau in : ridicarea si coborarea ritmica a mandibulei; miscari spre dreapta si spre stanga a mandibulei; imitarea rumegatului animalelor; imitarea cascatului.

Pentru dezvoltarea motricitatii labiale, este necesar sa se foloseasca o serie de exercitii, pornind de la rolul important pe care-l joaca buzele in pronuntarea fiecarui sunet, silaba si cuvant. Cele mai indicate exercitii sunt: acoperirea alternativa a unei buze prin cealalta; formarea unei palnii, ca la pronuntarea sunetelor o si u; strangerea buzelor si suflarea aerului cu putere, ca la pronuntarea sunetelor b si p; retragerea si extensia comisurilor laterale; umflarea buzelor prin retinerea aerului in cavitatea bucala; vibrarea buzelor prin imitarea sforaitului de cal si multe altele.

Aici, ca si in cazul celorlalte exercitii, inventivitatea logopedului este foarte importanta, pentru a adopta si pune in valoare noi procedee.

2). Educarea respiratiei si a echilibrului dintre inspir si expir are un rol important nu numai in asigurarea unor functii biologice, dar si in pronuntie. in timpul expirului, suflul face sa vibreze coardele vocale implicate in producerea sunetelor. Presiunea expirului si a inspirului se modifica in functie de fiecare sunet, devenind cand mai puternica, cand mai putin puternica, prin alternanta, dar pastrand un echilibru ritmic. Nici musculatura necesara actului respiratiei nu este suficient de dezvoltata la copiii cu o vorbire deficitara, din cauza lipsei de exersare naturala.

Se stie ca in functie de sex, se disting doua tipuri de respiratie, si anume: la barbati, o respiratie costo-abdominala, in care rolul hotarator, pentru realizarea expirului, il joaca muschii abdominali si costali inferiori, iar la femei, predomina respiratia de tip toracic, manifestata prin contractia si relaxarea preponderenta a cutiei toracice.

La copii, pe langa faptul ca respiratia nu se desfasoara in mod ritmic, nu exista nici o diferentiere neta intre cele doua tipuri de respiratie caracteristice sexului respectiv. Unii logopati incearca sa vorbeasca si in timpul inspirului, nu numai al expirului (cum este normal).

Exercitiile de respiratie se desfasoara in functie de varsta subiectului: la copiii mici, ele se pot desfasura sub forma jocului in aer liber sau in camere bine aerisite. in acest sens, se pot folosi o serie de jucarii in care sa se sufle; exercitiile sa fie facute din diferite pozitii ale corpului: culcat, in picioare, sezand .