Psihanaliza

În secolul XIX face carieră, întâi la Viena apoi la Paris, medicul austriac Franz Messmer, care este descoperitorul "magnetismului animal" o forţă psiho-biologică apreciată ca având efecte terapeutice salutare asupra bolnavilor. Primită iniţial cu mult entuziasm, mai ales pentru efectele sale spectaculare, teoria este ulterior refuzată şi abandonată definitiv în urma criticilor aduse de Facultatea de Medicină din Paris, care infirmă tezele messmeriene, acuzându-l pe Franz Messmer de practici nemedicale.

Ceea ce este absolut real şi valoros în teoria şi practica lui Franz Messmer este faptul că acesta descoperise fenomenul psihologic al "sugestiei", şi anume "psihoterapia". Dacă prima jumătate a secolului XIX este dominată de "magnetismul animal" al lui Fr.Messmer, cea de a doua jumătate este dominată de figura celebră a lui J. M. Charcot, profesor de neurologie la Facultatea de Medicină din Paris. Acesta, utilizând metoda "sugestiei induse" în stare de hipnoză, reuşeşte să obţină la pacientele internate în Clinica de la Salpetriere tablouri clinice de isterie de un mare polimorfism. J. M. Charcot prezenta aceste rezultate în celebrele sale demonstraţii practice "Lecons de Mardi", în faţa unui auditoriu elevat al Parisului epocii romantice, alcătruit atât din medici cât şi din intelectuali de toate formaţiile. Efectul era spectacular, creându-se concomitent un val uriaş de publicitate în jurul acestor demonstraţii, dar şi un mit al persoanei lui Charcot. faptul trebuie reţinut, întrucât în materie de sugestologie şi hipnoză, factorul subiectiv, emoţional-afectiv este extrem de important, el fiind cel care pregăteşte terenul propice al manifestării pulsiunilor refulate ale inconştientului. Dar aceste aspecte încă nu erau cunoscute la acea epocă. Studiile lui J. M. Charcot şi ale şcolii medicale de la Clinica de la Salpetriere au devenit celebre şi ele au atras un mare număr de specialişti de pretutindeni. Printre aceşti "stagiari" s-a numărat, la un moment dat, şi S. Freud.

Concomitent cu studiile lui Charcot asupra isteriei, care se desfăşurau la Paris, studii similare se efectuau şi în alte centre medicale. La Nancy, Bernheim considera, spre deosebire de Charcot, isteria ca pe o nevroză, utilizând în acest sens hipnoza ca pe o metodă terapeutică de vindecare, prin inducţie sugestivă, a simptomelor clinice ale bolii. Modul de gândire clinică era absolut contrar celui practicat de Charcot. Charcot sugera pacientelor în stare de hipnoză simptomele bolii, creând "tablouri clinice" prin inducţie sugestivă, pe când Bernheim sugera pacientelor, în stare de hipnoză, amendarea simptomelor clinice, desfiinţându-le prin acelaşi mecanism de inducţie sugestivă. În cazul tehnicii folosite de Charcot, inducţia sugestivă era patoplastică, în cazul lui Bernheim, inducţia sugestică avea rol psihoterapeutic.

Ambele experimente, atât cel al lui Charcot, cât şi cel al lui Bernheim, au pus în evidenţă faptul că simptomatologia isterică apare sau dispare numai în condiţii în care conştiinţa clară a individului este suprimată; mai exact, în cursul somnului hipnotic, fapt care ridică problema unor stări sau instanţe psihice diferite de sfera conştiinţei şi pe care ulterior E. Kretschmner le va numi stări hipnotice.

Plecând de la concluziile şi observaţiile clinice ale experienţelor lui M. Charcot, elevii acestuia au aprofundat studiul isteriei, ajungând la concluzii extrem de importante.

P. Janet afirmă că "personalitatea umană comportă mai multe etaje, dintre care noi nu cunoaştem decât etajul conştiinţei. Majoritatea comportamentelor care nu implică o participare a conştiinţei depinde de un psihism cvasiinconştient reprezentat prin formele inferioare ale conştiinţei". P. Janet denumeşte aceste mecanisme şi fenomenul care este legat de ele "automatismul psihologic", consacrându-i vaste şi importante studii.

Studiile extinse asupra domeniului psihopatologiei clinice şi al psihiatriei au pus în evidenţă numeroase aspecte noi, legate în special de fenomenul de "dedublare a personalităţii" (aşa cum este el întâlnit în schizofrenie, intoxicaţiile cu droguri psihotrope etc.). Toate acestea vin ca să pledeze în favoarea unei organizări de tip "stratificat" personalităţii umane, din care sfera conştiinţei nu este decât forma aparentă, vizibil exterioară a acesteie.