Psihanaliză

INTRODUCERE

În România PSIHANALIZA are statut neclarificat. Exista un decalaj între stadiul de dezvoltare a psihanalizei în România si Occident.

Vorbim oare de un declin? Se spune ca psihanaliza astazi nu mai este foarte la moda. Ea ocupa – mai degraba – o pozitie foarte normala; este – înca – totusi - cea mai importanta.

Pentru România se pune însa problema de a asimila psihanaliza.

DEFINITIA PSIHANALIZEI

Psihanaliza este un sistem de discipline axat pe ideea de inconstient. Descoperirea inconstientului de catre psihologi a fost un scandal; a demonstrat ca psihologia nu se reduce la constient ci ca aceasta psihologie a constientului trebuie completata cu o psihologie care se ocupa de functiile psihice care nu sunt accesibile în mod direct constiintei.

INCONSTIENTUL este un continent psihic la care constiinta nu are acces în mod direct.

DISCIPLINELE PSIHANALIZEI

1. PSIHOTERAPIA – datorita careia Freud a descoperit existenta inconstientului.

Trebuie sa subliniem faptul ca descoperirea inconstientului se datoreaza unei experiente clinice; prin urmare aceasta TEORIE despre INCONSTIENT – care este PSIHANALIZA – nu s-a nascut din surse speculative, din alte teorii filosofice ci din experienta clinica.

COORDONATE ISTORICE ALE APARITIEI PSIHANALIZEI

- Una dintre acuzatiile traditionale este aceea ca psihanaliza este un derivat al filosofiei burgheze a lui Nietzsche si Schopenhauer. Comunismul – care afirma acestea – este o pozitie ignoranta. Psihanaliza s-a nascut pe o baza clinica – dupa cum am mai precizat mai sus, oarecum întâmplator, pentru ca Freud, nici el nu banuia ca va inventa psihanaliza, fiind un medic neurolog si cu activitate de laborator foarte performanta. Freud a devenit primul psihanalist al lumii. Având în vedere disciplina riguroasa, a evoluat spontan prin fapte, dovada ca psihanaliza s-a nascut empiric.

- Descoperirea inconstientului - în mod freudian – este un fenomen cu totul nou în istoria culturii, notiunea de inconstient nefiind însa descoperirea sa.

Despre inconstient vorbisera multi, personalitati ale gândirii, filosofi si oameni de cultura de orientare romantica; nici una dintre aceste abordari neavând baza clinica.

- Simplist, Freud a descoperit inconstientul prin Breuer, prieten, In Viena. Pacienta Anna O. – în legatura cu care descopera metoda cathartica – se constata ca vorbea sub hipnoza de lucruri legate de simptomele ei (era isterica) si – facând legaturi – a constatat ca simptomele se remiteau. De unde rezulta ca ele au la baza forte psihice necontrolate de catre constient si ca – simptomele dispar– prin actiunea cuvântului – convorbiri între pacient si terapeut. Acestea toate surveneau în conditiile vitrege în care, în psihiatria sfârsitului de secol al XIX –lea, se considera ca orice simptom are un substrat organic – adica are la baza un defect al creierului.

- Se punea astfel baza unei noi viziuni ASUPRA DISFUNCTIILOR PSIHICE – baza PSIHOTERAPIEI.

- În aceasta faza s-a petrecut si transferul – si descoperirea functiei de TRANSFER. Doamna O. s-a îndragostit de Breuer; a suferit anumite emotii inconstiente – care veneau din copilarie. Breuer – povesteste sotiei sale despre doamna O. si crizele ei; apoi “da bir cu fugitii”.

- Freud merge mai departe; leaga NEVROZELE DE SEXUALITATE – ceea ce va provoca un adevarat scandal; tot el a formulat celebra teza ca nevrozele au etiologie sexuala.

Prin aceasta sexualitate nu trebuie înteleasa sexualitatea adulta; Freud se refera la sexualitatea infantila, tendinte sexuale ale primei copilarii, reprimate de cultura (educatie) si care devin continutul inconstientului; în anumite conditii ale vietii adulte (nu se pot manifesta) si astfel LIBIDO-UL regreseaza spre fazele INFANTILE ale sexualitatii, reactualizând conflictul copilariei care se rezolva în simptome.

În cadrul PSIHOTERAPIEI PSIHANALITICE trebuie precizate câteva NOTIUNI INTRODUCTIVE.

Definitoriu pentru psihoterapia psihanalitica este:

TRANSFERUL - un fenomen cotidian, pe care psihanaliza l-a tematizat – l-a teoretizat – pentru prima data. Psihanaliza nu creeaza transferul, ci doar conditiile favorabile ca acesta sa se dezvolte si încearca sa-l utilizeze în scopuri terapeutice.

Definitia transferului

Transferul este – retrairea – în raport cu persoana psihanalistului – a unor sentimente, atitudini, gânduri pe care pacientul le-a avut în prima copilarie fata de personaje importante ale acestei perioade: parinti (înlocuitori), frati, surori, etc.

Trebuie remarcat ca psihanaliza nu este un demers intelectualist; în psihanaliza lucrurile nu stau astfel, în sensul ca pacientul povesteste vise iar analistul le interpreteaza ca un hermeneut fara ca ei sa se implice afectiv.

Transferul înseamna ca atat pacientul retraind aceste sentimente fata de psihanalist se implica foarte puternic afectiv în aceasta terapie de unde si pericolele psihanalizei.

Transferul – ca fenomen repetitiv – se manifesta în orice relatie umana, în orice psihoterapie.

Spre deosebire de psihanaliza, celelalte psihoterapii doar utilizeaza TRANSFERUL fara sa-l interpreteze.

În occident, In legea psihoterapeutului din Austria – 1992, se precizeaza ca orice psihoterapeut trebuei sa aiba o analiza personala indiferent de psihoterapia practicata; psihoterapeutul trebuie sa stie ce este pus în relatîe, ce îl împiedica sa comunice întelegerea, sau sa cunoasca.

În prezent, transferul – este o retraire concentrata a vietii timpurii în scop corectiv.

Interpretarea transferului

Interpretarile transferului urmaresc sa evidentieze caracterul anacronic al anumitor schimbari de comportament în raport cu situatiile actuale de viata. Noi tot repetam schimbari de comportament *produse foarte timpuriu, le reproducem daca nu vrem sa scapam. Interpretarea transferului în psihanaliza deschide posibilitatea unei existente creatoare iesite din sabloanele copilariei sî ne ajuta sa fim noi însine.

Se considera ca psihanaliza este benefica pentru sanatosi mai mult decât pentru bolnavii psihotici; ea da rezultate foarte bune în a-I vindeca pe nevrotici: este vorba despre isterie, dar s-a constatat ca da rezultate foarte bune la persoanele sanatoase – fara simptome – dar cu blocaje existentiale - cu dezvoltarea psihica blocata; rezulta o performanta mai buna în raport cu sine însusi.

În ceea ce priveste psihozele, în occident se poate spune ca ele intra în atentia psihanalizei din cauza faptului ca nevrozele – datorita psihanalizei – au început sa dea înapoi; acesta nu este si cazul României. Astfel, în prim plan trec cazurile – limita (aflate între nevroza si psihoza). Se apreciaza ca astazi riscam sa ramânem fara obiect de activitate al psihanalizei în occident; astfel, psihanaliza se orienteaza si spre psihoze, neabordate psihanalitic de catre Freud. Ne putem întreba: sunt cazurile – limita noua paradigma a psihanalizei?

Exista încercari reusite astazi în abordarea psihozelor; aceasta abordare este - însa - foarte dificila. Rezultatele – în raport cu efortul investit – sunt mici. Se estimeaza ca – fara medicamente – bolnavul ajunge sa aiba singur grija de sine. Acest demers este foarte important stiintific dar mai putin practic; dureaza circa 10 ani si peste, putându-se ajunge la cca. 17 ani, cu rezultate dar cu o investitie prea mare.