Psiholingvistică

CURS 1.

CARACTERIZARE GENERALĂ A PSIHOLINGVISTICII

Obiective:

La sfârşitul acestei unităţi de învăţare, studenţii vor fi capabili să:

- definească psiholingvistica

- arate caracterul interdisciplinar al psiholingvisticii, să o pună în legătură cu lingvistica, teoria generală a comunicării, defectologia, logopedia, psihologia limbajului, filosofia limbajului (în trei discipline importante: ontologia, gnoseologia, logica).

1) Definiţia

Psiholingvistica este ştiinţa care studiază relaţiile dintre procesele psihice prin care se exercită facultăţile gândirii, în special intelectul sau inteligenţa, raţiunea şi speculaţiunea, şi limbajele specifice prin care acestea sunt exprimate în funcţie de domeniile ontice la care se referă.

2) Caracterul interdisciplinar al psiholingvisticii

a) Legătura cu lingvistica. Lingvistica studiază limbajele vorbite, urmărind structura fonetică, morfologică, sintactică şi ortografică a vorbirii corecte. Din această cauză, în sens tradiţional, psiholingvistica studiază, în mod special, procesele psihice legate de exercitarea facultăţii gândirii numită „raţiune”, căci numai aceasta este exprimată în limbajele vorbite, în diferitele limbi uzuale. Psiholingvistica, chiar redusă la raţiune, nu se ocupă însă de structurile lingvistice concrete, care diferă în funcţie de specificul limbilor vorbite (flexionare, neflexionare, aglutinante etc.), ci de studiul structurilor lingvistice corespunzătoare formelor gândirii raţionale: noţiuni, judecăţi şi raţionamente. Dar psiholingvistica se ocupă şi cu studiul altor tipuri de limbaje, diferite de cele vorbite: limbaje simbolice vizuale, auditive, tactile etc.

Din această cauză, psiholingvistica are legătură şi cu

b) Teoria generală a comunicării care studiază componentele artelor de comunicare în genere: emiţător, receptor, mesaj, semnal şi modalitate de transmisie. Se poate vorbi despre comunicare în toate domeniile, începând cu cele fizice anorganice (vasele comunicante); cele fizice organice (vegetale şi animale) şi sfârşind cu cele umane. Aici emiţătorul şi receptorul sunt oameni care, în funcţie de semnale (sonore, vizuale etc.) şi de organele de simţ diferenţiate (auzul, văzul etc.), pot comunica şi prin limbaje neverbale. Psiholingvistica studiază procesele psihice care stau la baza acestor limbaje neverbale, ca şi la baza celor verbale.

c) Legătura psiholingvisticii cu defectologia constă în studiul acelor limbaje neverbale utilizate de persoane cu deficienţe, în special auditive şi vizuale, care sunt nevoite să comunice şi prin limbaje neverbale, dar nu le studiază decât în măsura în care pot fi utilizate şi de către persoane fără deficienţe în anumite situaţii concrete.

d) Psiholingvistica are legătură şi cu logopedia, fiind interesată de procedeele de corectare şi educare a vorbirii pe baza stabilirii unor legături favorabile comunicării diferitelor stări de fapt şi situaţii obiective prin reprezentarea şi exprimarea lor adecvată.

e) Este evidentă de asemenea legătura psiholingvisticii cu psihologia limbajului, care se studiază în cadrul psihologiei generale. Dacă psiholingvistica este redusă la studiul mecanismelor psihice ale gândirii raţionale şi ale vorbirii, cum se făcea în psiholingvistica tradiţională, atunci legătura este şi mai puternică, diferenţa constituind-o doar interesul special al psiholingvisticii pentru modalităţile de influenţare psihică şi respectiv de testare a performanţelor lingvistice. Cercetările mai recente asupra inteligenţei preverbale la copii extind însă sfera de interes a psiholingvisticii şi asupra gândirii intelective neverbale care nu este studiată în psihologia limbajului.

f) Filosofia limbajului constituie însă cadrul general teoretic de abordare psiholingvistică a limbajelor, de diferenţiere şi ierarhizare a acestora. Sunt importante trei discipline filosofice:

* ontologia limbajelor, prin care sunt diferenţiate domeniile de referinţă ale acestora: obiecte, proprietăţi, relaţii, stări de fapt, situaţii, fenomene, procese etc.;

* gnoseologia limbajelor, care se ocupă cu stabilirea relaţiilor reciproce dintre obiectele cunoscute şi subiecţii cunoscători în cadrul comunicării;

* logica limbajelor, care se referă la formele şi structurile logice ale facultăţilor gândirii: la formele inteligibile de modelare, la formele raţionale de reflectare şi la formele speculative de reproducere, ca şi la formele lor diferite de exprimare: simbolică, raţională, categorială.

Caracterul interdisciplinar al psiholingvisticii rezidă în legăturile specifice pe care le are cu disciplinele ştiinţifice enumerate, fără a se identifica însă cu vreuna dintre ele.