Psihologie Cognitivă

Curs 1

Psihologia si stiintele cognitive – origini, paradigme, principii

Nasterea psihologiei cognitive – determinari „genetice”

Paradigme fundamentale ale psihologiei cognitive

Notiunea de sistem cognitiv

Cred ca în jurul notiunii de creativitate si al sintagmei de psihologie cognitiva s-au nascut si au fost întretinute cele mai multe si fecunde mituri, în detrimentul gândirii rationale si în ciuda rezultatelor cercetarilor stiintifice.Actul creator continua sa fie vazut ca un rezultat exclusiv al iluminarii, care nu poate fi explicat, iar psihologia cognitiva este întepenita într-o conceptie care face din ea o stiinta uscata, rece, inumana si pe alocuri chiar im-pertinenta. Pe de alta parte, exista gînduri automate si o anumita doza de idei pre-meditate si în rândul oamenilor de stiinta care echivaleaza psihologia cognitiva cu studiul exclusiv al gândirii umane, prejudiciind aspecte importante ale personalitatii, cum ar fi cel motivational si emotional. Daca la începuturile sale, datorita influentelor „parentale” primite, psihologia cognitiva echivala studiul personalitatii cu studiul proceselor si mecanismelor cognitive, lucrurile au evoluat simtitor, aspectele au fost nuantate, astfel încât, astazi, psihologia cognitiva trateaza holistic personalitatea si comportamentul, aplicatiile sale aducând îmbunatatiri efective ale vietii oamenilor. Este drept ca, din dorinta de a impune respect în rândul celorlalte abordari stiintifice care s-au bucurat si se bucura în continuare de rezultate concrete, cognitivistii au facut o revolutie conceptuala (exprimata printr-o reinventare a limbajului) si metodologica dificil de asimilat. Ca orice stiinta serioasa, are sustinatori si opozanti care, ambele categorii, declara ca poate sa nu-ti placa psihologia cognitiva, dar nu poti sa o ignori. Sa vedem în continuare, pe scurt, cum a aparut pe lume aceasta stiinta.

1. Nasterea psihologiei cognitive – determinari „genetice”

În 1956, când Institutul Tehnic din Masachusetts organiza un simpozion pe tema teoriei informatiei, s-a prefigurat cursul pe care avea sa îl aiba psihologia cognitiva. Trei au fost studiile care marcau, la acea vreme, momentele de cotitura în evolutia psihologiei cognitive, si anume:

- Simon si Newell prezentau pentru prima data o simulare pe calculator a unei teoreme logice, aratând pasii prin care computerul rezolva acest demers, de aici nascându-se ideea unei analogii între modul în care mintea umana rezolva o problema si modul în care calculatorul opereaza cu simboluri (metafora om – computer);

- Chomsky initiaza lingvistica teoretica;

- Miller demonstreaza existenta anumitor limite în capacitatea umana de procesare a informatiei, vorbind despre „numarul magic” 7 plus, minus 2.

Toate aceste cercetari aveau în comun analiza modului în care gândirea umana prelucreaza informatia, prin manipulare de simboluri.

Concomitent cu aceste descoperiri, în acea vreme existau doua domenii puternice de cercetare, în plin progres: inteligenta artificiala si neurobiologia, ambele interesate de rezultatele cercetarilor din psihologie, dar total nemultumite de consistenta acestora. Cei care activau în domeniul inteligentei artificiale erau preocupati de construirea unor sisteme artificiale inteligente care sa obtina performante cognitive similare cu cele ale subiectului uman, iar singurul model pe care îl aveau ca punct de pornire era modelul de functionare a gândirii umane. Cei care activau în domeniul neurobiologiei erau uimiti si se simteau neajutorati în fata lipsei de concordanta între datele neurobiologiei si cele ale psihologiei, dat fiind faptul ca substratul fizic al psihicului este creierul.

Asadar, tendinta studiilor psihologice fiind de a descrie si explica mecanismele prin care mintea umana prelucra informatia, la aceasta tendinta adaugându-se presiunile din partea neurobiologiei si inteligentei artificiale, era firesc ca aceasta noua stiinta, psihologia cognitiva, sa aiba ca principala preocupare întelegerea modalitatii prin care gândirea umana proceseza informatia.