Psihologie - Curs 1

I. CUM PUTEM SA-I ÎNTELEGEM MAI BINE PE CEILALTI ?

Introducere : De ce sunt importante problemele si tehnicile comunicarii ?

Moto: "Oamenii se urasc între ei pentru ca se tem, se tem pentru ca nu se cunosc si nu se cunosc pentru ca nu comunica" (Martin Luther King)

Nu exista caracterizare mai buna a timpurilor noastre, indiferent daca le atribuim modernitatii târzii, postmodernitatii sau pur si simplu globalizarii, decât comunicarea. Pâna si globalizarea este, la limita, tot o varianta a generalizarii comunicarii: orice forma de schimb economic, de libera circulatie a oamenilor si ideilor, reprezinta un tip aparte de comunicare. De aceea globalizarea ca proces economico-politic este inseparabila de extinderea si generalizarea comunicarii. Marea forta a comunicarii consta în aceea ca pentru timpurile noastre ea este cea care confera realitate, ea ne spune ce este si ce nu este, ea devine norma adevarului: ceea ce nu comunicam nu exista, respectiv are existenta de eveniment numai ceea ce este comunicat si numai cât si cum este comunicat. Mai întâi gândirea occidentala ne-a spus prin vocea lui Parmenide: „E tot una a fi, a fi gândit si a fi rostit”, apoi filosofia germana, prin Kant si Hegel ne-a spus: „E tot una a cunoaste (care era identic si cu a comunica) cu a fi”, pentru ca acum semiologia structuralistilor si hermeneutica existentiala a lui Heidegger sa ne spuna: „E totuna a comunica cu a cunoaste sau a fi”: ceea ce exista devine coextensiv cu limba, cu comunicabilul. Cine nu comunica si ceea ce nu este comunicat nu exista pentru ceilalti dupa cum nu exista pentru noi triburile despre care nu stim nimic, din jungla amazoniana.

Lumea omului devine propriu-zis lumea semnificatiilor, a comunicarii. Omul traieste în lume sau, mai precis, are o lume nu un mediu, cum este cazul animalului, numai pentru ca exista limba. Ceea ce înseamna ca întreaga viata a omului este nu numai strâns legata de semnificatii, ci chiar imposibila fara semnificatii, fara comunicare. Comunicarea este cea care construieste lumea oamenilor din semnificatii si o face diferita de mediul natural, al semnalelor si stimulilor, în care se afla animalele care traiesc alaturi de noi, în acelasi spatiu. Mijloacele de comunicare sunt cele care impun realitatea întrucât sustin, directioneaza si moduleaza comunicarea. E ceea ce unul din generalii americani în razboiul din Golf, Shalikashvily, a exprimat atât de plastic spunând: “Nu putem câstiga razboiul daca CNN-ul nu spune ca l-am câstigat”. Prin mijloacele comunicarii de masa s-a format imaginea despre „revolutia româna transmisa în direct” ca o realitate adevarata. Realitatea produsa de comunicare si de mijloacele de masa care o sustin este ceea ce obisnuim sa regretam când vorbim despre perceptia României în Europa sau SUA când spunem ca nu are imagine buna, ca nu se vad decât copii strazii sau minerii ajungând la Bucuresti si dedându-se la violente de strada, romii sau câinii…

Pe de alta parte, importanta comunicarii a generat o mitizare a ei. Orice fel de probleme sau conflicte - politice si economice, etnice si religioase, de familie sau individuale - sunt considerate a fi probleme de comunicare. La fel ca si progresul în secolul trecut, comunicarea devine acum un panaceu universal: rezolva totul, vindeca totul, este solutia absoluta. Totusi, conform studiilor sociologice franceze 80% din cei care esueaza profesional sau sentimental sunt afectati de carente în comunicare; invers, succesul în cariera este produs 25% de cunostinte intelectual profesionale si 75% de aptitudinea de a stabili relatii umane de buna calitate, adica esentialmente prin comunicare ! Ceea ce se poate câstiga prin antrenarea capacitatilor si tehnicilor comunicarii este armonia, placere sau eficienta în contactul cu celalalt; puterea de a întelege, de a te face înteles si apreciat, de a convinge, de a manipula sau seduce ceea ce va creste sansa de reusita în toate domeniile (relational, sentimental, profesional) Vestea cea buna este ca putem învata sa comunicam!

1. INTERPRETARE SI ÎNTELEGERE

Problema limbii si a limbajelor, a comunicarii si semnificarii nu a fost o niciodata problema printre altele. Însa. teoria semnelor se impune numai în pragul secolului al XX-lea, odata cu C. S. Peirce si Ferdinand de Saussure. La C. S. Peirce toata gândirea este - se exprima prin - semn. Lumea nu se compune din doua feluri de lucruri : din semne si non-semne, din lucruri cu semnificatie si lucruri fara semnificatie. Nu exista adica obiecte lipsite de semnificatie: nu exista ceva care sa nu si însemne ceva. Dar semnificatie la Peirce înseamna cognoscibilitate: adica semnificatia a ceva este ceea ce cunoastem despre acel ceva. Definitia semnului este foarte abstracta: semnul este ceva ce sta în locul a altceva si este înteles de cineva. Triada care rezulta din aceasta definitie distinge între semn, relatia semnului cu obiectul si relatia semnului cu interpretantul. Tipologia semnelor este mult diferita de ceea ce, în mod comun, ne-ar lasa sa întelegem denumirile : indici, semne iconice, simboluri.