Psihologie Diferențială

Domeniul psihologiei diferentiale este de mare interes si se contureaza ca o preocupare de prim ordin în numeroase reviste medicale si farmaceutice, în literatura si dramaturgie, în istoria ideilor, în estetica si critica literara, în indexarea de biografii celebre în domeniul judiciar, în psihologie, etc., largindu-se aplicabilitatea. Interesul este legat de presiunea ideii de diversitate implicata în mentalitatea stiintifica a secolului XX, data cu o rejectie intelectuala pronuntata fata de reductionismul simplificator.

Exista însa si motive constructive ce au creat psihologiei diferentiale o justificare frontala credibila. Dezvoltarea foarte mare a socializarii personalitatii omului modern a alimentat dezvoltarea impresionanta a psihologiei naïve sub tensiunea cerintei de a se realiza o mai buna cunoastere a potentialului uman, dar si a caracteristicilor persoanelor numeroase pe care le cunoaste fiecare om în acest secol. O mare parte din acest capital de cunoastere serveste competitia profesionala, suportul statutului social si dorinta de a gasi persoane deosebite sustinuta de spiritul de investigatie socializat. Foarte intensa si larga, explozia progres realizata de RTS (revolutia tehnico-stiintifica) a creat în replica o dezvoltare fara precedent a domeniilor psihologiei concrete si o angajare puternica în dezvoltarea de metode de cunoastere a oamenilor si a trasaturilor lor de caracter concomitent cu cerinta de a studia pentru o mai buna gestiune sociala aptitudinile umane expresia lor diferentiala. Sub aceasta stare de interes s-au dezvoltat psihologia vârstelor, psihodiagnoza, psihologia muncii si industriala, aceea legata de inteligenta artificiala si capacitatile perceptibile de a fi folosite, psihologia artei, psihologia judiciara, economica, a sportului, psihologia sociala si psihologia pedagogica, medicala si evident psihologia diferentiala.

Psihologia diferentiala, mai aproape de domeniile psihodiagnozei diferentiale pe care le-a alimentat si implicat ca suport de validare si impulsionare, s-a dezvoltat ca o replica fata de individualizarea descriptiva nenuantata a psihologiei generale care prezinta un model de om simplificat si fara identitate. Psihologia diferentiala a implicat, folosirea activa a unei imense cantitati de cunostinte psihologice efectuate prin nenumaratele investigatii moderne, ale oamenilor de diferite feluri si de diferite vârste. Acestea au pus pe prim plan, varietatea naturii umane. La toate acestea se adauga interese legate de biogeneza umana si efectele ei de diversitate.

Fara îndoiala, obiectivele ce sunt implicate în aceste aspecte privesc un moment al dezvoltarii psihologiei (mai ales secolul al XX-lea).

Oricât s-ar putea evoca faptul ca exista tari foarte dezvoltate si nedezvoltate în care portretistica umana este diferita si corespunzatoare unor perioade sociale vechi si noi, viteza de dezvoltare a oamenilor are în zilele noastre un ritm crescut. La o privire atenta întreaga omenire se afla într-o etapa fierbinte de trecere si coordonare a dimensiunilor asimetrice ale progresului, inclusiv într-o perioada de îmblânzire a efectelor produse de viteza progresului dar si de neglijarea deseurilor lui de toate felurile, inclusiv morale. Acest om al secolului XX, în finalul acestuia a facut pasii cei mai importanti de progres, mai curat din toate punctele de vedere. Acest om a creat progresul si programul deschis pentru viitor, dar va trebui sa cunoasca toate fibrele si caracteristicile, posibilitatile si barajele interioare, fragilitatile si fortele de creatie umane. Psihologia diferentiala devine în aceste conditii o oferta stiintifica importanta de referinte la dezvoltarea seculara umana implicata în marele Univers, inclusiv cel creat de inteligenta si creativitatea umana ca replica la universul, Cosmosul real, construit de marea sete umana de patrundere în dramatismul temporal, spatial si existential cu bizara lui stralucire efemera si cu nenumaratele sale necunoscute.

CONOTATII ISTORICE

Toate mitologiile, legendele si religiile au creat forme diferite de rezolvare a întelegerii conditiei umane si a conditiilor existentiale faste si nefaste. S-a conturat în acest fel ideea de determinism si cerintele cautarii cauzalitatii implicate si fenomenelor precise în lumea vietii si a diversitatii ei. Filozofii greci (dar si cei ai Orientului îndepartat) au facut o larga oferta privind problemele cosmologice, ontologice si epistemologice ca factori determinanti ai acestei probleme. Romanii au preluat rationalismul si determinismul implicat în mentalitatea Eladei. Dupa cucerirea si a acestei zone a Europei, romanii au creat un imperiu ce treptat a fost influentat de ceea ce a dat filosofia antica greceasca. Iar dupa caderea Imperiului Roman s-a constituit treptat o noua optica ce a acceptat si implicat latent si filosofia greceasca si romana (mai ales aportul retoric al ultimei).

Apoi explozia extinderii crestinismului cu monoteismul sau (patruns treptat de ideea trinitatii si apoi a ierarhiei sfintilor) a instalat un dogmatism specific ce a creat dispute grave în Bizant (Marile Schizme), iar la Roma a dus la cresterea puterii Bisericii catolice si a Inchizitiei (lupta pentru dependenta de cele 20 de porunci).

Perioada Renasterii a adus o revigorare a interesului fata de om, fata de corpul si spiritul sau (foarte diverse ambele). În timp, în scrierile unor filosofi au început sa se faca diferente între conceptul de spirit- suflet si psihic. Apoi s-a intensificat interesul fata de caracteristicile diferentiale privind oamenii, fapt posibil, oricât ar parea de bizar si datorita artelor în Renastere. Statui ce exprima pozitii si semnificatii de conduite umane, pictura prezentând diversitatea fetei si a gesticii, a privirii etc. au început sa fie altfel privite. S-au manifestat interese crescânde pentru scrierile lui Aristofan, cele ale lui Euripide, pentru poezia si arta antica, legendele si creatiile epopeice vechi. În cele ce urmeaza vom reconstrui aceste trasee… si apoi influentele lor în secolele XIX-lea si al XX-lea.

Observatii si probleme psihologice au aparut în mai toate operele filosofilor din toate timpurile, profund interesati de natura umana si mai ales de inteligenta, cunoastere si fortele acestora condensate în problemele epistemologice. La acestea s-au adaugat cunostintele tuturor medicilor si chiar ale astrologilor, care au fost interesati de relatia OM- COSMOS, relatie complementara celei privind OM- MEDIU- EREDITATE.

Din complexa convergenta a acestor preocupari (carora mereu li s-au adaugat noi dimensiuni) vom marca momente mai semnificative în care s-au structurat idei interesante, legate de conturarea domeniului psihologiei naïve si apoi prin timp a ramurilor ei printre care mai ales ale psihologiei diferentiale care s-a manifestat mai intens în literatura, dramaturgie si marile epopei ale antichitatii dar si a celorlalte epoci.

Am dori însa sa atragem atentia asupra faptului ca desi filosofia a fost cea mai timpurie organizare logica a unor raspunsuri la interogatiile fundamentale ale inteligentei umane, psihologia este cea mai veche instrumentare a inteligentei concrete si a observatiei umane, implicata permanent în adaptare , în observatiile lumii si vietii si în interrelatiile umane ca forma de PSIHOLOGIE NAIVA, proprie tuturor oamenilor.