Psihologie experimentală

La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, conceptul de Psihologie stiintifica este, in mod curent, frecvent identificat cu cel de psihologie experimentala.

Desprinderea Psihologiei de Filosofie, constituirea ei ca stiinta a avut loc in urma unui proces cu lunga desfasurare in timp care incepe din prima jumatate a secolului XIX odata cu folosirea metodei experimentale.

Se trece de la metafizica sufletului la masurarea fenomenelor psihice, psihologia lui Herbardt propune prima acest lucru. Posibilitatea aplicarii calculului matematic a intemeiat trecerea spre exactitate, spre masurabil : „intensitatea senzatiei creste proportional cu logaritmul intensitatii stimulului (excitatiei), Legea lui Fechner (1860).

Masurarea timpului de reactie, descoperirea centrului vorbiri (1870 – Broca) creaza independenta Psihologiei ca stiinta ( de la metafizica idealista – la muschi, nervi, materie).

Psihologia ca termen apare in 1590 ca titlu al lucrarii „Psihologia Antropologica” de Goclenius.

Christian Wolff (1679 – 1754) matematician si filosof german iluminist moderat rationalist, discipol a lui Leibintz introduce termenul de psihologie si fapt notabil, distinge intr o „psihologie empirica – menita sa studieze fenomenele sufletesti observabile – si o „ psihologie rational speculativa dedicata „inaccesibilului, problemelor originilor si naturii sufletului.” Publica doua tratate de Psihologie empirica (1732 ) si Psihologie Rationalista (1734).

Th. Ribot (1870) in prefata cartii Psihologia Engleza Contemporana arata ca : „Pshilogia Experimentala singura constituie intreaga psihologie, restul fiind filosofie sau metafizica si prin urmare in afara stiintei”.

Primul laborator de Psihologie Eperimentala a fost organizat la Leipzig de catre Wundt (1879) si al doilea de G.E. Muller la Gottingen (1881). Dupa acest model numerosi elevi a lui Wundt s-au imprastiat in toate colturile : Munchen, Hamburg, Wolsburg, Sua, Franta, Elventia, Italia.

La Iasi (1893) Eduard Gruber, Cluj (1992) Florin Stefanescu Goanga si 1906 la Bucuresti C. Radulescu–Motru - primele laboratoare din Romania.

Prima universitate romaneasca 1960 Iasi - Mihail Kogalniceanu.

Ritmul cel mai accelerat de dezvoltare il cunoaste Psihologia Experimentala in SUA, primul laborator oficial ( 1883) creat de Stanley Hall la Universitatea John Hopkins (Baltimore) .

In Franta, primul laborator (1889) la Sorbona condus de H. Beauris, apoi de Alfred Binet (aici a lucrat si Constantin Radulescu- Motru).

Titu Maiorescu – Eforturi de identificare a psihologiei in 1870, dupa propria-i marturisire il impedica „greutatea fireasca de a explica pasiunile”. In 1882 il retine „dificultatea stapanirii unei metode experientale rodnice”. Preocupat de filosofia lui Herbart isi da teza de doctorat cu aceasta tema si aduce un elogiu fundamentelor identificate de Herbart in Psihologia Experimentala a lui Wundt.

La curent cu scrierile psihofizice ale vremii (Huxley, Claude Bernard, Strumpell, Fechner, Wundt, Lazarus) redacteaza patru cicluri de prelectii (tinute de Titu Maiorescu in Iasi 1868 – 1869 si Bucuresti 1880 – 1882, sub titlul „Cercetari Psihologice”).

„Inteligenta exista in noi si in animale independenta de encefal” sau „Sorgintea inteligentei nu poate fi organismul material al omului”. In prelectiunea despre frenologie si fiziognomie, conferentiarul critica sistemul lui Gall si Spurzheim, apreciind preponderent valoarea istorica si impulsul puternic pe care l-au dat „studiului fiziologiei creierului”. In „rezumatul” conferintelor din 1869, Maiorescu exprima mai clar, mai precis ca „Sufletul trebuie considerat ca o functiune fisiologica a trupului, a sistemului nervos”.

Preocupat de evolutia fiziologiei ca stiinta, fin teoretician in Logica, Titu Maiorescu elaboreaza o teorie a perceptiei, a reprezentarii si a notiunilor si subliniaza ca cercetarea procesului de trecere de la o treapta la alta spre esentializare reprezinta una din problemele dificile ale Psihologiei.

Titu Maiorescu se situeaza in problema raporturilor dintre viata psihica si materie pe pozitiile unui materialism echilibrat care respinge tendintele reductioniste ale psihologiei la fiziologie.

Cunoasterea mecanismelor de functionare a creierului, a fiziologiei sistemului nervos nu este suficienta pentru a intelege intreaga complexitate si varietate a vietii psihice, a produselor ideale.

„Cine cunoaste studiul, mecanismul clavinului nu poate sa cunoasca, sa ghiceasca, felurimea nemarginita a melodiilor ? (R Carnap celebrul logician pozitivist, Scoala de la Viena analizeaza diferentele dintre cele doua metode: structurala si comportamentala. El ajunge la concluzia ca pot fi descoperite adevaruri izomorfe fie plecand de la partea analitica spre intreg (structuralism) fie plecand de la studiul intregului spre parte (Behavorism functional).

Abilitat cu astfel de rationamente si pregatit pentru interpretarea stiintifica nuantata, Titu Maiorescu sublineaza legatura stransa dintre cuvant si notiune, aratand ca de fapt orice cuvant reprezinta o abstractiune.